Care sunt obiectele esenţiale pe care trebuie să le ai în camera bebeluşului

Decorarea şi organizarea camerei pentru bebeluş poate fi o misiune copleşitoare pentru o viitoare sau o proaspătă mămică. Cu atât de multe articole pentru bebeluși disponibile pe piaţă, poate fi dificil să îţi dai seama care dintre ele merită cu adevărat cumpărate. Articolele pe care le cumperi vor depinde parțial de preferințele tale personale, dar sunt şi câteva obiecte esenţiale pe care merită să le ai la îndemână în camera bebeluşului tău. Acestea te vor ajuta să începi să faci primii paşi în direcţia cea bună și te vor inspira să adaugi elementele suplimentare care vor fi potrivite pentru tine și stilul tău.

Pătuţul bebeluşului

Unul dintre cele mai importante obiecte din camera bebeluşului este patul. Fie că alegi un model elaborat sau unul simplu, locul de dormit al micuțului tău va fi probabil elementul central al camerei. Pătuțurile pentru bebeluşi se găsesc într-o varietate de stiluri și la diferite preţuri. Indiferent cât de mult alegi să cheltuieşti pentru un astfel de articol de mobilier și indiferent de design, asigură-te că atât pătuțul, cât şi salteaua sunt de bună calitate. 

Aşternuturi speciale

Așternuturile pentru bebeluși nu sunt doar o necesitate pentru confortul copilului tău, ci pot fi, de asemenea, o parte distractivă a procesului de decorare a camerei. Poţi alege dintr-o varietate de lenjerii de pat, cu diferite modele vesele şi colorate. Nu uita şi de protecţia pentru saltea, cu siguranţă îţi va fi foarte utilă. 

Masa de schimbat

Schimbatul scutecelor este o activitate pe care o vei repeta de mii de ori, în primii ani ai bebeluşului, de aceea este o idee bună să ai o masă de schimbat scutecele bebelușului în camera acestuia. Multe modele de astfel de mese au și rafturi sau sertare, ceea ce se poate dovedi foarte util pentru a depozita diferite produse, cum ar fi scutece, şerveţele umede sau chiar câteva hăinuţe. 

Purificator de aer

Ştiai că aerul din casa ta poate avea şi de până la cinci ori mai mulţi alergeni şi particule poluante decât aerul din exterior? De aceea este important ca în camera bebelușului să ai şi un purificator de aer de bună calitate. De exemplu, purificatorul de aer Philips captează şi elimină din aer 99,97% din alergenii care trec prin filtru, printre care polenul, acarienii, sporii de mucegai, părul de animale, fumul, bacteriile sau virusurile.

Monitorul de bebeluşi

Monitoarele pentru bebeluși permit părinților să aibă un contact audio sau vizual constant cu copilul lor, chiar şi când nu sunt în aceeaşi cameră, motiv pentru care sunt elemente esențiale pentru majoritatea părinților. În timp ce monitoarele tradiționale pentru bebeluşi, care sunt numai audio, sunt suficiente pentru mulţi părinţi, alții preferă să achiziționeze monitoare video pentru a-și putea auzi, dar și vedea copilul pe tot parcursul zilei și al nopții.

Coşuri sau cutii

Jucării, cărticele, păturici, toate vor trebui depozitate şi aranjate în camera copilului. Cel mai simplu este să foloseşti coşuri mari de paie sau de ratan şi cutii din pânză. Îţi vor fi foarte utile pentru a organiza diferite obiecte, dar şi pentru a le transporta dintr-o cameră în alta. Foarte simplu, un astfel de coş poate fi transformat în coş de rufe, special pentru hainele micuţului tău. .

Pentru multe mame, decorarea camerei bebeluşului este o activitate plăcută, dar poate fi dificil să te decizi de ce obiecte ai nevoie cu prioritate. Urmând sfaturile de mai sus, camera micuţului tău va fi perfectă atunci când îl vei aduce acasă.

Sursa foto : Unsplash.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Philips

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Home deco