Copii si ambitiile parintilor

Valeria Negovan, lector universitar, Facultatea de Sociologie, Psihologie si Pedagogie din Bucuresti:
"A avea aspiratii inalte in legatura cu educatia – deci viitorul – copilului lor pare a fi pentru multi un indicator al gradului de asumare a dificilului rol de parinte. Reusita scolara (sociala) a copilului devine un scop care le poate consuma toate resursele spirituale si materiale! Angajeaza copilul in nenumarate si diverse activitati, din dorinta sincera (benefica?) de a-l pregati cat mai solid pentru viitor. Dar uita sa mediteze asupra catorva "detalii":

Raspunsul la aceste intrebari, formulat pe baza analizei lucide atat a propriilor dorinte si aspiratii, cat si a posibilitatilor si a tipului de personalitate a copilului, poate orienta eficient parintii in stabilirea programului de pregatire a copilului pentru viitor. Sa afle cat vor si cat il pot solicita. Dar, mai ales, sa-si dea seama ca, peste ani, copilul lor nu va avea nevoie numai de cunostinte si "abilitati", ci si de altceva mai profund: sentimentul propriei forte interioare, increderea ca dreptul la libertatea interioara ii este respectat.
Un antrenament epuizant pentru o competitie pe care copilul nu o intelege poate afecta tocmai acest rezervor de energie necesara implinirii personale."

Alina, 45 de ani, mama unei fetite de 9 ani:
"Am avut-o pe Ana abia la 36 de ani, in urma unor tratamente complicate. Nasterea ei ni s-a parut un miracol, la fel ca si intreaga ei evolutie ulterioara. Am ‘savurat’ fiecare talent sau indemanare a micutei si am incercat sa-i oferim conditii optime pentru dezvoltarea lor. Dupa scoala, o duc la patinaj sau la inot (depinde de anotimp), la meditatiile de matematica, la lectiile de engleza si seara ii controlez temele pentru scoala. N-as putea spune ca este tocmai viata pe care mi-am dorit-o, dar ma sacrific pentru binele fetei. Am fost destul de contrariata de remarca unei matusi din provincie care ne-a vizitat de curand:’Voi sufocati copilul asta cu meditatii. Saraca Ana, nu are copilarie.’ Vorbele matusii m-au pus pe ganduri. Stiu ca parintii pot gresi, chiar daca sunt manati de cele mai bune intentii. Credeti ca am exagerat?"

"Am 12 ani, nu va spun cum ma cheama, pentru ca mama citeste avantaje. Parintii mei sunt de parere ca a avea un talent este ‘o binecuvantare’, iar cel astfel binecuvantat trebuie sa se straduiasca sa nu iroseasca darul de la Dumnezeu, ci sa si-l cultive.
In consecinta, lunea, miercurea si vinerea imi ‘cultiv’ darul pentru informatica; lunea si joia pe cel pentru vioara, martea si vinerea am lectii de germana, iar in week-end ma recreez antrenandu-ma la tenis. Spre deosebire de ceilalti copii, care au in fata un singur orar, cel scolar, eu am doua, unul scolar si altul extrascolar. Nici in vacanta nu reusesc sa-mi fac destul timp pentru joaca. Am ajuns sa merg fara nici o tragere de inima la meditatii, unde, oricum, ma duce mama. Nici nu-mi mai fac temele de fiecare data.
Colegii mei se joaca pe-afara, dorm, merg la film. Pentru ca eu nu am niciodata timp pentru asa ceva, copiii ma considera tocilar."