(P) Cercei puttanesca

Continuăm seria rețetelor inspirate de ținutele voastre preferate. Azi ne adresăm celor care își accesorizează orice outfit cu cercei statement, mari, colorați, ușor de observat în orice împrejurare.

Dacă astfel de piese se regăsesc în toate ținutele tale, îți recomandăm să încerci la următoarea masă această rețetă de paste puttanesca.

Este una din rețetele faimoase de paste. E drept că nu este cea mai ușoară, dar merită tot efortul. Este o rețetă pe care oricine o va ține minte.

Ingrediente:

  • 300 grame scoici Pambac
  • 60 ml ulei de măsline
  • 4 căței de usturoi pisați
  • 700 grame roșii fără coajă
  • 100 grame măsline fără sâmburi
  • 1 linguriță pastă de anșoa
  • 1 lingură de capere
  • oregano uscat, piper, sare, după gust
  • 2 lingurițe pătrunjel tocat fin

Mod de preparare

Pastele se fierb conform instrucțiunilor de pe pachet, apoi se scurg de apă.

Se încinge uleiul în tigaie la foc mic, apoi se călește în el usturoiul timp de aproximativ un minut.

Se adaugă roșiile decojite și tocate, măslinele, paste de anșoa, caperele și condimentele.

Totul se lasă pe foc mic timp de aproximativ 8 minute sau până se leagă sosul.

Peste pastele scurse bine de apă se adaugă o lingură de ulei și se amestecă ușor. Apoi pastele se toarnă peste sos și se mai lasă la foc timp de 2-3 minute, amestecând ușor.

Pentru această rețetă îți recomandăm pastele Pambac sub formă de scoici. Dar poți folosi orice fel de paste îți plac sau ți se par potrivite – spaghete, tuburi, farfale, etc.

Pentru un plus de minerale, vitamine și fibre, poți să încerci și pastele integrale Pambac.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
ELLE
Libertatea
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Bucataria Internationala