Ce se întâmplă dacă pui un cățel de usturoi sub pernă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Femeile cu har au știut dintotdeauna să folosească un banal cățel de usturoi în scopuri de care se vorbește în șoaptă. Știm cu toții că usturoiul are o mulțime de beneficii pentru organismul nostru. Dar nu despre ele vorbim acum… Ce se întâmplă dacă pui un cățel de usturoi sub pernă?

Românii au folosit usturoiul pentru a se lecui de boli, pentru pentru alungarea spiritelor necurate sau pentru prinderea' farmecelor, a descântecelor sau a vrăjilor. În tradiția populară se spune că usturoiul este un talisman ce ține la distanță energiile negative și invidia. În anumite zone din țară se țin cu sfințenie tradițiile și obiceiurile ancestrale, iar usturoiul este un element important pentru gospodării, el e folosit și ca un liant-mijlocitor între lumea văzută și cea nevăzută. Fetele nemăritate apelau din vremuri memorabile la usturoi punându-l într-un aluat dospit. Dacă după o săptămână usturoiul era încolțit, soarta avea să le curgă lin și frumos precum apa la vale, cununiile nu le erau legate, iar sortitul urma să apară. Cel mai bizar obicei este cel care se ținea pe vremuri în Transilvania: se punea usturoi în gura morţilor, care erau bănuiţi că s-ar face strigoi.

Un cățel de usturoi ține bolile departe

Usturoiul ne este mereu la îndemână, îl știm încă din copilărie și îl folosim des pentru a da bun gust anumitor mâncăruri. Datorită concentraţiei sale ridicate de compuşi sulfuroşi, consumul de usturoi tratează mai multe tipuri de infecţii şi probleme respiratorii.

Consumul regulat de usturoi îmbunătăţeşte elasticitatea arterelor, reduce colesterolul, reglează nivelul tensiunii arteriale și ajută la prevenirea îmbătrânirii premature. Deși are un miros înțepător și puternic, există persoane care țin sub pernă un cățel de usturoi.

Ce se întâmplă dacă pui un cățel de usturoi sub pernă

Se spune că dacă pui un cățel de usturoi sub pernă în fiecare noapte, o să dormi mai bine și mușchii corpului se vor relaxa datorită concentraţiei ridicate de zinc din usturoi. În plus, usturoiul ține la distanță gripa și răceala.

În Egiptul antic dar și în timpul romanilor, usturoiul era cunoscut ca un mijloc preventiv al bolilor contagioase. Egiptenii au folosit usturoiul pentru a hrăni sclavii care lucrau la piramide, deoarece s-a constatat că le dă forţă şi putere de muncă. În sarcofagele faraonilor se punea întotdeauna usturoi. Astăzi chiar și medicii recunosc efectul antimicrobian al usturoiului el având un și efect uimitor contra viermilor intestinali.

Foto: 123rf

Citește și:

Dieta californiană, regimul care te ajută să scapi de kilogramele în plus în doar 10 zile. Uite cum funcționează

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Spiritualitate