A început Postul Adormirii Maicii Domnului, perioadă importantă pentru creștini
Postul Adormiriii Maicii Domnului reprezintă unul dintre cele patru posturi importante de peste an. De regulă, pe data de 31 iulie, tradiția populară spune că începe lăsata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un post important în calendarul ortodox. Acest post începe pe 1 august și se încheie pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului. Postul durează în total 15 zile și este ultimul post major al anului bisericesc.
Lăsata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului
Lăsata secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului are loc în fiecare an pe data de 31 iulie. În cazul în care această zi pică într-o miercuri sau într-o vineri, se lasă sec pe data de 30 iulie, urmând ca postul să înceapă pe 31 iulie. În mod normal, postul Sfintei Maria începe pe data de 1 august și este ținut de către credincioși timp de 2 săptămâni.
Lăsata secului înseamnă, de fapt, începutul perioadei de post. Astfel, din această zi, credincioșii nu trebuie să mai consume alimente de dulce, dar trebuie să fie atenți și la comportamentul pe care îl au, încercând să fie mai buni și să lase de-o parte resentimentele.
Ce presupune Postul Adormirii Maicii Domnului?
Postul Adormirii Maicii Domnului este unul destul de strict. În această perioadă, Biserica Ortodoxă le cere credincioșilor să ajuneze până la ora 15, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, mâncarea consumată trebuie să fie doar uscată. În zilele de marți și joi trebuie să se mănânce fără ulei, iar sâmbăta și duminica este dezlegare la ulei și vin.
Postul Adormirii Maicii Domnului presupune atât abținerea de la anumite alimente, cât și ocolirea diverselor păcate. Astfel, credincioșii trebuie să țină și un post spiritual și unul alimentar, asta dacă vor să se apropie cât mai mult de Dumnezeu, potrivit crestinortodox.ro.
Pe lângă restricțiile alimentare, postul este, de asemenea, un moment de introspecție, de rugăciune mai intensă și de concentrare asupra vieții spirituale. Credincioșii sunt îndemnați să se roage mai mult, să citească scripturile, să participe la serviciile bisericești și să își dedice mai mult timp vieții spirituale.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare. Ce se oferă de pomană?
Ce NU trebuie să faci atunci când bate clopotul la biserică