Ce se întâmplă dacă mănânci 3 ouă pe zi

Ce se întâmplă dacă mănânci 3 ouă pe zi

Românii sunt mari consumatori de ouă, potrivit unui studiu realizat de compania Agricola în anul 2017. Ce se întâmplă dacă mănânci 3 ouă pe zi.

În urma sondajul realizat de compania Agricola, 8 din 10 oameni consumă ouă săptămânal, iar 39% dintre ei consumă între trei și șase ouă pe săptămână.

Ce se întâmplă dacă mănânci 3 ouă pe zi

Dar un nou studiu demonstrează că oamenii care mănâncă trei sau mai multe ouă pe zi prezintă un risc mai mare de boli cardiace și moarte prematură.

Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de știință de la Facultatea de Medicină a Universităţii Northwestern după ce au monitorizat obiceiurile alimentare a 30.000 de adulţi, timp de trei decenii.

Se pare că vinovat este colesterolul, iar ouăle îl conţin din plin.

Dar nutriționiștii pun la îndoială concluziile ultimului studiu. Aceștia susțin că ouăle conţin doar 180-186 mg de colesterol, în timp ce ficatul produce până la 2.000 mg pe zi.

În plus, ouăle sunt bogate în colesterol, însă cel bun',  și reprezintă surse bogate de nutrienți și proteine.

Ouăle sunt singurele alimente care conțin la un loc vitaminele A, B1, B6, riboflavină, acid folic, fier, fosfor, seleniu și magneziu.

Oricare ar fi adevărul se recomandă consumul acestora cu moderație.

 

Iulia Sandu

Foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate