Ce riști dacă ai avut mai mult de 5 arsuri solare în copilărie? Sunt considerate cele mai periculoase!

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

Un bronz perfect este cea mai mare dorință a celor care petrec ore în șir pe plajă, în speranța ca vor obține pielea cu aspect ciocolatiu. Pentru că de multe ori au la dispoziție un timp limitat pentru a se bronza, oamenii nu respectă intervalul de tip recomandat pentru expunerea la soare, ceea ce duce la apariția arsurilor solare, cele din copilărie fiind cele mai periculoase. 

Când merg în vacanță la mare, cei mici vor să petreacă cât mai mult timp în apă sau jucându-se în nisip. Pentru că pielea lor intră tot timpul în contact cu razele soarelui, dacă nu sunt folosite creme cu factor de protecție solară, există șanse mari să apară arsurile solare.

Ce riști dacă ai avut mai mult de 5 arsuri solare în copilărie?

Pe moment nu le dăm foarte mare importanță și le tratăm cu iaurt sau apelând la o mulțime de alte metode naturale, dar apărute în copilărie, arsurile solare reprezintă un real pericol pe termen lung. Ana Maria Dumitrescu, medic specialist chirurgie dermatologică, atrage atenția că persoanele care au suferit mai mult de 5 arsuri solare în copilărie au un risc ridicat de a dezvolta o tumoră de piele. Din acest motiv, folosirea cremelor cu factor de protecție solară este esențială pentru protejarea pielii copiilor, aceasta fiind mult mai sensibilă.

„Arsurile solare sunt un factor mare de risc. Se spune că ni se dublează riscul de a face o tumoră de piele dacă am suferit mai mult de 5 arsuri în copilărie. Vorbim și de arsurile la vârstă adultă, dar arsurile din copilărie sunt cele mai periculoase pentru evoluția pielii pe cursă lungă. Pielea nu uită niciodată cât soare a încasat. La fumători, dacă te-ai oprit din fumat, după o perioadă de 10-15 ani, scade semnificativ riscul de a face un cancer pulmonar să spunem. La piele nu. La piele se adună, e ca picătura chinezească și la un moment dat îți atingi nivelul de alarmă și poți să începi să dezvolți diverse leziuni legate de expunerea la soare.”, a spus Ana Maria Dumitrescu, medic specialist chirurgie dermatologică.

Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea care este părerea Anei Maria Dumitrescu, medic specialist chirurgie dermatologică, despre arsurile solare apărute în timpul copilăriei.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Care este diferența dintre carcinom și melanom? Care este mai agresiv?

Ce înseamnă dacă ai multe alunițe pe piele?

Ce se întâmplă în organismul femeilor după chimioterapie și radioterapie? Diagnosticul dur care se pune în 80% dintre cazuri

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Lifestyle sănătos