Ce este disfuncția erectilă și cum o poți trata

Ce este disfuncția erectilă

Disfuncția erectilă este un subiect tabu în ciuda cifrelor care fac din această problemă medicală una comună multor bărbați.

Potrivit Organizației Modiale a Sănătății (OMS), 15% dintre bărbați se confruntă cu ea în fiecare an.

Dacă în 1995, numărul celor care sufereau din cauza disfuncției erectile era de peste 150 de milioane, în 2025, ar putea ajunge la 320 de milioane.

În România există tabuuri în continuare, e o chestie ținută sub perdea. Mare mi-a fost surpriza să constat că sunt și pacienți aduși la medic de soții, de partenere, pentru a relata problema asta, iar ei efectiv nu pot să discute. E lipsa unei educații legate de viața sexuală care nu s-a făcut probabil în adolescență, când ar fi trebuit să se facă. Pentru că majoritatea pacienților care se confruntă cu chestia asta sunt de peste 50 de ani și putem să presupunem că atunci când erau adolescenți, în liceu, nu au beneficiat de niciun fel de educație sexuală. Asta ar fi problema principală pentru care disfuncția erectilă e privită ca un subiect tabu, o chestie despre care mai mult se șușotește', afirmă dr. Justin Aurelian, doctor în științe medicale și medic primar urolog.

De altfel, erecția normală și viața sexuală de calitate sunt atribute ale sănătății. Deseori, problemele apar și din cauza așteptărilor legate de performanța sexuală care este una individuală. Raportarea la cunoscuți, prieteni, apropiați poate genera nemulțumire, stres, angoasă, cu agravarea disfuncției erectile. Însă aceasta poate fi generată de multe alte situații.

Pacienții afectați din punct de vedere psihologic la care manifestarea e disfuncție erectilă sunt tot mai mulți. Aceasta apare din cauza condițiilor de mediu, a solicitării la locul de muncă sau a stresului în familie. Poate nu a fost diagnosticată de la început componenta aceasta psihologică. Există și alte cauze: la pacienții cu diabet zaharat, cauza este clar vasculară. La pacienții vârstnici, peste 55-60 de ani, poate fi o componentă legată de adenomul de prostată sau de altă suferință a prostatei', mai spune specialistul.

Lipsa erecției sau imposibilitatea menținerii acesteia pentru o viață sexuală împlinită pot fi generate și de excesul ponderal. Acesta perturbă echilibrul hormonal, iar scăderea nivelului de testosteron produce tulburări erectile.

De vină poate fi și fumatul, responsabil pentru multe probleme grave de sănătate. Așadar, în aceste condiții vizita la medicul urolog devine obligatorie, iar evaluarea este una complexă.

Disfuncția erectilă se tratează, însă condiția esențială este ca pacienții cu astfel de probleme să primească un diagnostic din partea unui medic.

Pe lângă terapiile medicamentoase, geluri cu aplicații locale sau injecții, există și tratamente moderne care pot trata discunția erectilă.

 

Foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate