Cat de bune sunt medicamentele din plante?
… Foarte bune pentru tot felul de afectiuni, 100% naturale si fara efecte secundare!
Ca sa fii sigura ca iti fac bine, tie si celor apropiati, ar trebui sa stii mai multe lucuri despre aceste plante – dintre care unele iti sunt deja cunoscute. Asadar, afla ce anume inseamna ele, sub ce forme le poti gasi, pentru ce afectiuni sunt recomandate si, mai ales, cand nu trebuie sa le iei.
Daca stii sa folosesti aceste medicamente, ele vor insemna o binefacere pentru toti cei ai casei. Inainte insa de a hotari ca ai nevoie de una dintre plantele amintite, nu uita sa ceri si sfatul medicului de familie.
YUCCA
CE ESTE: Planta originara din tinuturile desertice ale Americii de Nord, yucca este folosita mai ales pentru continutul crescut de saponine – substante cu efect curativ.
LA CE E BUNA? Este folosita in tratarea durerilor articulare, de origine reumatismala. Ca si ginko biloba, are efect antioxidant, intervenind in procesul de degradare a radicalilor liberi. Studii recente arata ca yucca favorizeaza eliminarea toxinelor din organism si, de asemenea, contribuie la vindecarea rapida a ranilor, inflamatiilor, abceselor sau a altor zone infectate.
UNDE POATE FI INTALNITA: In medicamentul cu acelasi nume. O capsula contine 167 mg extract de yucca.
ATENTIE! Nu se administreaza pe o perioada mai lunga de sase saptamani, deoarece poate reduce capacitatea organismului de a asimila vitamine liposolubile (A, D, E, K). Este interzis copiilor.
GINSENG
CE ESTE: Radacina unei plante de origine japoneza, care contine foarte multe substante cu rol in stimularea imunitatii organismului.
LA CE E BUN? Are actiune benefica in pastrarea integritatii vaselor de sange si in functionarea normala a inimii. Ajuta la mentinerea nivelului glicemiei si al colesterolului in limite normale. De asemenea, este recomandat in tratarea bolilor de piele. Creste capacitatea de concentrare, de memorare, sporeste puterea organismului de a se adapta la conditii de stres. Experimentele au demonstrat ca are efect si in cazul sindromului premenstrual.
UNDE POATE FI INTALNIT: In diverse produse farmaceutice, precum Royal Jelly & Ginseng sau Evening Primrose + Ginseng.
ATENTIE! Nu se administreaza copiilor. Inainte de administrare, verificati prospectul pentru eventualele contraindicatii.
SUNATOARE
Cunoscuta si sub denumirea de St. Johns’s Wort, sunatoarea este folosita in tratarea apatiei si a starilor de deprimare. In ultimii zece ani, in lume, s-au vandut peste 85 milioane de flacoane cu medicamente pe baza de sunatoare, proprietatile antidepresive ale acestei plante (supranumita si „prozac natural”) fiind confirmate de foarte multe persoane.
ATENTIE! In urma unor studii recente, s-a ajuns la concluzia ca exista anumite medicamente care, luate in acelasi timp cu sunatoarea, pot afecta organismul uman.
- Daca ti se recomanda una dintre pastilele urmatoare si iei deja medicamente pe baza de sunatoare, redu, treptat, consumul acesteia din urma (noul tratament va fi inceput abia dupa ce ai renuntat de tot la „prozacul natural”): pastile pentru epilepsie, pentru boli de inima, pentru astm sau alte boli ale cailor respiratorii; medicamentatie dupa un transplant sau medicamente pentru tratarea cheagurilor ori contuziilor interne.
- Daca iei si alte pastile recomandate in cazul starilor de deprimare, anticonceptionale sau daca faci un tratament anti HIV, renunta imediat la medicamentul pe baza de sunatoare.
- De asemenea, este contraindicat femeilor insarcinate, intrucat sporeste riscul unui avort spontan sau al unei nasteri premature. Cercetari recente au demonstrat ca poate afecta fertilitatea (atat la femei, cat si la barbati), asa ca, daca tu si partenerul tau incercati sa aveti un copil, renuntati imediat la medicament.
GINKO BILOBA
CE ESTE: Extract de frunze de „arbore pagoda”. Contine substante active, care au un efect benefic asupra circulatiei sangvine.
LA CE E BUN? Ginko biloba are o puternica actiune antioxidanta, ajuta la reducerea numarului de radicali liberi din organism (molecule instabile, produse de actiunea razelor ultraviolete, a nicotinei sau a poluarii), care dauneaza tesuturilor. Imbunatateste aportul de sange spre tesuturi, asigurand cantitatea de substante nutritive necesara unei functionari normale a organismului. Ajuta la combatrea surditatii de origine vasculara si a acufenelor (zgomote in urechi).
De asemenea, este energizant, stimuleaza activitatea cerebrala, memoria si puterea de concentrare. Ultimele cercetari efectuate asupra acestei plante o recomanda si in cazul migrenelor.
UNDE POATE FI INTALNIT: In medicamentul cu acelasi nume. Un comprimat contine 30 mg ginko biloba, 10 mg paducel si 4,13 mg vitamina E.
ATENTIE! Nu este recomandat copiilor. Daca incercati sa aveti un copil, nu lua acest medicament nici tu, nici partenerul tau. Studii recente arata ca tratamentul cu ginko biloba poate duce la infertilitate.
ECHINACEA
CE ESTE: Planta numita herba echinacea purpurea recens.
LA CE E BUNA? : Intareste sistemul imunitar. Este recomandata in tratarea oricarei boli declansate de un virus. Cercetatorii o considera foarte eficace si in cazul infectiilor sau pentru bolnavii aflati in convalescenta.
Se foloseste pentru tratamentul preventiv al inflamatiilor mucoasei, al infectiilor gripale, dar mai ales al celor respiratorii. Sustine tratamentul infectiilor recidivante ale aparatului respirator, al cistitelor, prostatitelor, anexitelor, enterocolitelor, bolilor infectocontagioase. In cazuri de stari toxicoseptice, se ia in acelasi timp cu antibioticele.
UNDE POATE FI INTALNIT: In produse farmaceutice precum „Imunogrip” sau „Ursuleti” (pentru copii), sub forma de tinctura de echinacea.
ATENTIE! Nu se administreaza copiilor sub trei ani. Trebuie verificate doza si modul de administrare a medicamentului; daca acestea nu sunt respectate, pot aparea efecte negative. In cazul in care il iei mai mult de sase saptamani incontinuu, ar putea avea exact efectul contrar, slabind sistemul imunitar si expunandu-te virusilor si infectiilor.
Potrivit unui studiu american, ar afecta fertilitatea, asa ca se recomanda ambilor parteneri sa renunte la medicamentele pe baza de echinacea in cazul in care doresc sa conceapa un copil.
Medicamentele mentionate sau alte produse pe baza de plante cu efecte asemanatoare pot fi gasite, in forma pura sau combinate, in farmacii sau in magazinele cu produse naturiste. Ele pot fi prezentate sub forma de tincturi, ceaiuri sau capsule.
Text: Alina Miron