Campioană la patinaj

Investiția într-un campion, oricare ar fi domeniul de excelență în care performează, e uriașă. Iar greul îl duce familia.

Pentru multipla campioană nationala și internațională Andreea Voicu, a zecea bursieră a Jurnalului de Fapte Bune, acest sezon e hotărâtor. A fost o vreme când grijile financiare erau străine familiei Voicu. Fost sportiv de performanță la haltere, devenit apoi antreprenor, tatăl, Ion, conducea o firmă care le asigura un trai decent. Atunci a început Andreea să cocheteze cu patinajul. Era înscrisă la balet de la 3 ani și probabil că ar fi rămas fidelă acestei pasiuni dacă Alexandru, fratele său cu șapte ani mai mare, nu s-ar fi apucat de hochei. Din mimetism, din admirație sau din senin, Andreea a decis că hocheiul, unul dintre cele mai violente sporturi, i s-ar potrivi.

Previzibil, părinții au fost nevoiți sa-i refuze această plăcere, ghidând-o spre un alt sport, tot pe gheață, dar mai potrivit staturii și grației ei. O alegere care le-a schimbat viața, prin reușitele Andreei, dar și una de nesfârșită disperare, din cauza obstacolelor bănești. Dar nu știau oare că patinajul e unul dintre cele mai scumpe sporturi, depășind pe alocuri tenisul sau schiul? Nu pe de-a-ntregul, spune acum tatăl Andreei: „Când am intrat în această poveste, nu eram conștienți cât e de costisitor, pentru că ne permiteam. Când afacerea s-a prăbușit, era crud să mai dăm înapoi, fetița era deja printre lideri.

Studiu de caz. Ți-ai împins copila cu toată inima spre un sport, pentru că voiai s-o faci fericită, iar situația financiară ți-o permitea. Decizia s-a dovedit corectă, fetița a ajuns pe culmile acestui sport și are în față un viitor de campioană, însă între timp premisele au luat o cu totul altă turnură, una care nu mai are nici o legătură cu nivelul de trai din anii de început. Ce faci? Renunți și îi sfărâmi visul de a ajunge într-o zi pe podiumul olimpic
sau îți dedici viața căutând variante prin care să nu irosești anii de antrenamente și competiții? Până anul acesta, pentru familia Voicu, această dilemă nu a existat. Drumul de urmat era doar unul – performanța.

Au bătut la ușile instituțiilor statului, au curtat mari companii și oameni generoși care le-ar fi putut acorda susținerea. Au aflat cu acest prilej că situația patinajului românesc e atât de gri încât până și autoritățile au uitat să își mai dea interesul: nu o dată s-au lovit de replici de tipul: „Nu înțeleg de ce vă dați atât peste cap, oricum nu are cum să ajungă prea sus! sau „Într-adevăr, are performanțe extraordinare, dar ce contează, nu are cum să progreseze! Au fost puși pe liste de aștep are, au uitat ce înseamnă orgoliul, au sperat. Acum, însă, părinții admit că sunt tot mai descurajați. Tocmai acum când mai e atât de puțin până la atingerea primului obiectiv. „Peste doi ani va împlini vârsta necesară pentru a participa la Campionatul Mondial de juniori. Dacă nu găsim un sponsor care să acopere cheltuielile, renunțăm, spune tatal, descurajat.

Antrenoare pro bono

Ironia face ca, de-a lungul scurtei cariere, fetița să fi fost ajutată mai mult de străini decât de cei de la care s-ar fi așteptat. Nu o dată a fost „strecurată în autocarul lotului de juniori pentru a ajunge în deplasări externe. Nu o dată a fost încurajată de antrenori străini la concursuri internaționale, pentru că ajungea singură în fața mantinelei și o podideau emoțiile.

Cea mai puternică mână de ajutor i-a întins-o Natalia Popova, o antrenoare din Rusia care a remarcat-o într-un cantonament din 2012 și care de atunci o antrenează gratuit. Și aici există, însă, un neajuns major, profesoara fiind stabilită la Ankara. „Mergem la ea de câte ori se ivește vreo ocazie, o urmăm pe unde putem, pentru că ea a adus-o unde e acum. Colaborarea cu ea a ajutat-o enorm, nu numai când e vorba de antrenamente și programe: pentru a se putea înțelege cu ea, Andreea a trebuit să învețe în ritm accelerat engleza, iar între timp a prins și rusa. Până atunci, fetița se antrenează singură în AFI Cotroceni, sau, când e posibil, pe patinoarul din Brasov sau pe cel de hochei din satul Cârța, în apropiere de Miercurea Ciuc. Pentru că, da, după lăsarea în paragină a sălii Flamaropol, Bucureștiul a rămas fără nici măcar un patinoar. Pentru comparație, Budapesta are 16 patinoare, iar Sofia 4.

Gândurile unui campion

Michelle Kwan, multiplă campioană mondială și olimpică, descrie lupta care se duce în sufletul sportivilor. „La orice competiție simți că principalul concurent ești tu. Emoțiile te copleșesc, te gândești să renunți, te revolți. În fiecare dimineață în care te trezești obosită, când te doare tot corpul și abia te târăști spre școală, amintește-ți cât de mult iubești patinajul. De aceea, pentru orice sportiv aflat la început de drum, e esențială susținerea celor din jur'.

DESPRE JURNALUL DE FAPTE BUNE
Jurnal de fapte bune e un proiect derulat de Asociația Pentru Familie, cu sprijinul Caroli și în parteneriat cu Libertatea și Fundația Ringier, prin care 30 de copii fără posibilități materiale, dar cu performanțe în sport, muzică, arte sau învaățătură, primesc timp de un an burse lunare în valoare de 1.000 de lei. „Deși condițiile de antrenament sunt precare și posibilitatea de a face performanță e tot mai îngreunată, am văzut în Andreea o pasiune și un devotament ieșite din comun. În doar câțiva ani a obținut 34 de locuri pe podium, demonstrând că talentul său trebuie susținut. Bursa pe care o va primi o va ajuta să devină o patinatoare de excepție, spune Laura Dușleag, directoarea Asociației Pentru Familie.