Calculatorul, prieten sau dusman?

Cum invata copilul meu folosind calculatorul?
Interactiv. Prin exemple practice si animatii. Cu un profesor virtual care ii sta alaturi si nu il lasa sa mearga mai departe pana nu si-a insusit cunostintele. Cu personaje amuzante si obiecte din mediul lui familiar. Concepute ca o poveste, lectiile pe calculator il vor atrage prin design, animatii, muzica, sunete si replicile personajelor.

La inceput, copilul invata cu ajutorul unor exemple animate din viata de zi cu zi. Apoi, profesorul virtual care il ajuta sa parcurga lectia ii prezinta conceptele. Copilul afla despre fractiile egale, spre exemplu, cu ajutorul ceasului, intelegand ca aceeasi durata de timp poate fi exprimata diferit.
Astfel, el invata de la concret la abstract, pentru ca apoi sa inteleaga cum poate folosi cunostintele in viata de zi cu zi. De pilda, asa cum se intampla in "Fractii cu peripetii", copilul este ajutat sa-si imparta calendarul zilnic cu ajutorul fractiilor. Una este sa faci trimitere la ceva abstract si cu totul altceva sa ii ceri sa imparta un pepene sau sa calculeze drumul de acasa pana la scoala.

Profesorul virtual il indruma cum sa rezolve exercitiile si-l directioneaza, in cazul in care a gresit, la partea din lectie unde se afla notiunile respective. Si pentru ca exemplele din lectii sunt legate de mediul inconjurator, copilul poate gasi in Glosarul de la finalul lectiilor o mica enciclopedie cu termeni din geografie, matematica sau stiintele naturii.

In momentul in care lectia devine o poveste cu personaje, iar acestea il atrag pe copil intr-o aventura, interesul lui creste. Cu ajutorul lor, copilul invata ce sunt prietenia si lucrul in echipa. Intrat in poveste, copilul trebuie sa-si ajute prietenii sa treaca cu bine peste dificultatile cu care se confrunta. Astfel, pentru a construi impreuna un pod peste o prapastie, ei isi vor imparti sarcinile cu ajutorul fractiilor.

Daca la clasa predarea nu poate tine cont de ritmul fiecarui elev, cu ajutorul materialelor educationale in format electronic copilul tau primeste informatiile treptat, in functie de propriul lui ritm de insusire a cunostintelor. Recapitularea de la finalul lectiilor il ajuta sa-si fixeze notiunile pe care tocmai le-a invatat. Printeaza sinteza si lipeste-o pe un perete din camera lui. O va citi involuntar si va retine informatiile fara un efort suplimentar din partea lui. Sau o puteti insera in caiet pentru a o folosi la lucrul din clasa.

Invatarea trebuie imbinata cu jocul. Unele materiale educationale in format electronic au la sfarsitul lectiilor jocuri. Astfel, in momentul in care copilul are de rezolvat teme cu diferite grade de dificultate, el stie ca daca rezolva corect si a parcurs toate lectiile, castiga puncte in jocul din final. Copilul isi poate testa cunostintele prin joc, luandu-se la intrecere cu unul dintre personajele din poveste. Jocurile educative din lectii ii vor placea copilul tau, dar te vor atrage si pe tine. Si n-ar fi rau sa parcurgi aceste lectii impreuna cu copilul tau.

Special pentru scolari
Pentru parintii care vor sa-i ajute pe copii cu ajutorul lectiilor pe calculator, specialistii INTUITEXT au lansat pe piata romaneasca mai multe DVD-uri:

  • Geografika – Romania Interactiva, aparuta in mai 2007, este un software educational care ajuta elevii sa invete geografia Romaniei cu harta interactiva.
  • Pentru elevii din clasele a VI-a si a VII-a, colectia denumita Geometrie: intre joc si nota 10!
  • Fractii cu peripetii, volumul I, Misiunea "Ploaia", produs interactiv destinat elevilor clasei a IV-a.
  • din seria Geografika, Geografia Romaniei clasa a IV-a.

     

Lacramioara Tiriblecea; foto: arhiva Edipresse; Articol realizat cu sprijinul Intuitext.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Copii