Arta de a fi parinte

Arta de a fi parinte

Venirea pe lume a unui copil inseamna bucurie, teama, griji, speranta. Rabdarea si increderea in puterea noastra ne vor da intelepciunea de a depasi momentele dificile ale cresterii si educarii copilului…

Citește și...

Arta suprapunerii hainelor: cum să combini cu stil piesele vestimentare în sezonul de tranziție

Angela Gheorghiu a fost huiduită în Coreea de Sud, după ce a întrerupt un spectacol: „Respectați-mă!'

Toti am fost candva copii. Crestem fara sa ne dam seama, cu dorinte si visuri, ne intemeiem propria familie si ne educam copiii asa cum simtim sau credem ca este mai bine.

Sa nu uitam ca in fiecare dintre noi exista acel copil de altadata, cu nemultumirile lui, cu temeri, cu amintiri, cu visuri? El este undeva, inlauntrul nostru, chiar si atunci cand avem propriii nostri copii.
Primii ani de viata ai unui copil par mai grei sau mai usori pentru parinti, in functie de felul de a fi al celui mic si de ajutorul pe care il primesc de la bunici sau de la alte persoane.



De multe ori, mama este cea care se ocupa de cresterea copilului, tatal considerand ca nu are „instinctul” necesar comunicarii cu bebelusul. Nimic mai neadevarat! Fiecare dintre parinti isi are rolul si importanta sa in viata copilului. Trebuie doar sa privim in ochi acea mogaldeata curioasa, neajutorata, dar plina de viata, si vom vedea ca totul vine de la sine.

Copiii invata mai mult din recompense decat din pedepse. Fiind atenti la ceea ce face copilul si apreciind lucrurile bune, vom evita aparitia unor manifestari isterice ale celui mic. In plus, recompensele vor apropia mai mult parintele de copil. In acelasi timp, recompensa primita pe nedrept poate avea consecinte negative in dezvoltarea copilului, in special daca situatia se repeta.



Fie se simte vinovat de faptul ca primeste ceea ce nu i se cuvine, fie devine egoist, centrat pe a obtine pentru el ceea ce se poate si a pastra ceea ce a primit pe nedrept. De asemenea, copilul pedepsit nemeritat se poate izola sau se poate inchide in sine, devenind un copil necomunicativ.

Pentru cei mici orice activitate este un joc. Bebelusul a facut cunostinta cu primele sale jucarii, le-a pipait, le-a gustat sau le-a aruncat. Numarul si tipurile de jucarii trebuie sa creasca gradat, odata cu trecerea timpului, dar este de preferat sa nu fie prea multe. Ascunde o parte din ele din cand in cand si arata-i-le in alte zile.



Rotatia jucariilor va preveni monotonia, plictiseala si va stimula cresterea. Joaca-te impreuna cu copilul si invata-l cum se numesc obiectele pe care le manuieste, la ce folosesc, ce culoare au, cate sunt, ale cui sunt. Desenati, cititi povesti, realizati si organizati petreceri. Totul trebuie facut impreuna – parinti si copii!

Citește și...

Bianca Drăgușanu și fiica ei au atras toate privirile în prima zi de școală. Sofia a început clasa a II-a. De ce nu a dus-o la o școală privată

Angela Gheorghiu a fost huiduită în Coreea de Sud, după ce a întrerupt un spectacol: „Respectați-mă!'

In primul an de viata, tendinta bebelusului este de a duce orice obiect la gura. De aceea e bine sa-i cumparati jucarii din plastic pe care puteti sa le spalati cat mai des.
Odata ce a invatat sa mearga, sa urce, sa coboare, luati-i mingi de diferite marimi si culori dupa care sa alerge, sa le prinda, pentru a-si putea controla mai usor mainile si piciorusele.

Odata cu trecerea timpului, cuburile Lego cu grade diferite de complexitate sunt o alegere buna, deoarece copilul va invata sa le potriveasca, sa lucreze cu formele geometrice, sa construiasca?
Tablita magnetica sau jocul magnetic cu litere si cifre sunt inlocuitori ai creionului si hartiei, dar nu pentru mult timp. Spre varsta de trei ani, creioanele pentru colorat, cartile cu diferite subiecte (animale domestice si salbatice, fructe si legume, povesti) nu pot lipsi din cutia cu jucarii. Cel mic va invata cum sa tina corect creionul, sa traseze linii drepte sau curbe, sa coloreze, sa rasfoiasca.

Amenajarea unei camere a copilului este, pe de o parte, un pas important in cresterea si educarea sa, iar pe de alta parte, un moment la fel de important in viata parintilor. Daca in primul an de viata patutul celui mic a stat in camera voastra, mai tarziu e bine sa-l mutati in alta camera, cu piese de mobilier putine, jucarii din cele mai variate si mult spatiu.



Dupa un an, cand incepe sa mearga, sa se joace singur, are nevoie de mult loc pentru a se desfasura in voie. Mai tarziu, isi va organiza lucrurile dupa dorintele sale, va face ordine sau le va imprastia peste tot, va desena pe pereti, va lipi postere sau propriile desene. Apoi vor aparea in camera biroul si scaunelul, cartile si biblioteca.

Arta de a fi parinte

Daca in primii trei ani tonul vocii arata copilului ca parintii sunt suparati pe el, dupa aceasta varsta, cel mic este afectat de interdictiile primite. Daca mama nu vorbeste cu el, daca nu primeste desert, daca nu are voie sa se uite la desene animate, sa se plimbe cu bicicleta sau sa se joace cu mingea, toate au ca scop nu doar sanctionarea pentru fapta rea, ci si constientizarea efectelor produse de actiunea sa. Mai mult, copilul trebuie sa invete parerea de rau, regretul, semnificatia lui „iarta-ma”, asa cum s-a intamplat cu expresia magica „te rog”.

Prin tot ce fac, copiii incearca sa atraga atentia parintilor. Daca reusesc, vor repeta actiunea si pe viitor. Daca au un comportament nedorit, ignorati-l si va disparea de la sine, intrucat nu si-a atins scopul; procedati asa si in cazul in care copilul invata expresii urate pe care le repeta la nesfarsit. Inainte de a aplica o pedeapsa, ganditi-va la gravitatea faptei, aplicati-o imediat si nu va razganditi.
Explicati-i copilului de ce nu este bine ceea ce a facut folosind termeni si asocieri pe intelesul lui.



Pentru aceeasi greseala, pedepsele vor fi diferite, in functie de varsta copilului, de capacitatea lui de a intelege efectul produs de fapta respectiva. Daca a spart o cana pe care tocmai incerca s-o puna in chiuveta, spune-i ca nu este nici o problema, dar sa fie mai atent data viitoare. Daca insa a rupt cartea cu animale pentru ca nu poate iesi afara atunci cand vrea el, nu va mai merge in parc in acea zi sau nu i se va citi povestea preferata la culcare. Prin urmare, el trebuie sa invete care sunt consecintele, sa-si asume responsabilitatea si sa indrepte raul facut.

Pentru un copil este mai bine sa creasca intr-o familie cu mai multi frati. Lumea lor va fi mai mare, mai bogata in evenimente, mai complexa. Ca adulti nu se vor simti singuri, vor fi mai sociabili, mai comunicativi, in functie de temperament si de modul in care au fost crescuti.

Gelos pe cel mic? Daca are pana in doi ani, anuntati-l despre schimbarile care se vor produce, inainte de a pleca la maternitate. Daca este mai mare, trebuie sa-l implicati in eveniment. Povesteste-i ce este maternitatea si ce se intampla acolo. Mergeti impreuna la cumparaturile pentru bebelus, cumparati-i si lui hainute si jucarii, ca sa nu se simta neglijat.

Este momentul potrivit pentru a-i povesti cum era el acum cativa ani, rasfoind albumul de fotografii. Spune-i ca asa cum a avut si el nevoie de multa atentie si dragoste, tot asa are nevoie si bebelusul. Mai mult, ca veti avea nevoie de ajutorul lui in cresterea celui mic.

Chiar si asa, timpul si atentia pe care le veti acorda noului venit in familie vor trezi sentimente de gelozie si de rivalitate in sufletul lui. De aceea, fratele cel mare nu trebuie neglijat. Mergeti impreuna in parc, la cumparaturi, la plimbare, la joaca. Roaga-l sa fie atent la comportamentul bebelusului: sa va anunte cand plange, sa-i aduca hainutele – fa-l sa se simta util si important in familie.

Gelos pe cel mare? Cu toate avantajele pe care cel mic le are in familie (i se permit mai multe, primeste mai multe cadouri, are voie sa faca lucruri pe care le face si fratele mai mare), el este invidios pe fratele sau, care este insa si primul idol. Ii va imita comportamentul, va vrea sa faca tot ce face si el, il va urmari peste tot.

Cel mic cauta sa se evidentieze, in mod pozitiv sau negativ in familie. El simte ca fratele mai mare este mai puternic, poate rezolva lucruri mai dificile, este privit altfel de parinti. Atunci incearca sa-l depaseasca, iar competitia dintre ei poate conduce la dezvoltarea multor calitati personale, cum ar fi indrazneala, curajul, imaginatia.

Daca cel mic vrea sa fie asemenea fratelui sau atunci cand acesta isi face temele, da-i si lui un creion si hartie; daca citeste, rasfoieste impreuna cu el o carte sau o revista. Nu uitati insa ca sunt diferiti, ca au talente, dorinte si nevoi diferite. Respectati personalitatea fiecaruia si invatati-i ca fac parte din aceeasi familie, ca se pot sprijini unul pe celalalt atunci cand va fi nevoie.

Arta de a fi parinte

In jurul varstei de 5-6 ani, apare teama de a ramane singur noaptea, de a dormi cu lumina stinsa. Desenele animate pe care le urmareste in timpul zilei, pline de actiuni cu monstri, de batai intre personaje extraterestre, roboti si animale ciudate, au o influenta foarte mare asupra copiilor. Intunericul noptii face ca toate aceste actiuni sa ia o amploare foarte mare. Odata ce lumina se stinge, teama de ceea ce este dincolo de intuneric incolteste in inima copilului, care nu mai vrea sa ramana singur peste noapte, nu vrea sa doarma.

In primul rand, nu radeti de el, de ceea ce simte si povesteste! Nu-l speriati si nu glumiti de problema lui. Important este sa aiba incredere in voi si sa-l convingeti ca intunericul nu ascunde monstri. Solutia nu este sa doarma in camera sau patul vostru si nici ca unul dintre voi sa doarma in camera lui. Pentru inceput, puteti lasa o lumina slaba aprinsa pe hol sau radioul sa cante in surdina.



Apoi, in intunericul camerei, ramaneti langa el si comentati ceea ce vedeti. Lasati-l sa va povesteasca despre umbrele si luminile ce capata forme ciudate in camera. Daca figurile noptii sunt personaje infricosatoare, aduceti langa ele si personaje pozitive, puternice: Omul Paianjen, Superman, zane, printi, fantome glumete si prietenoase.
Daca nu e intretinuta de parinti, teama de a ramane singur in intuneric va disparea in timp.

Minciunile
Atunci cand sparge sau strica un obiect din casa, prima tendinta a copilului este de a ascunde bucatile, iar daca nu poate sau este prins asupra faptului, va incerca sa nege si sa gaseasca pe altul vinovat. Intrebati copilul de ce a mintit si va va raspunde ca de teama de a nu fi pedepsit. Minciuna se naste ca mod de aparare in fata pedepsei pe care o va primi ca urmare a unui comportament nedorit de parinti. Daca spune o minciuna, certati-l ca nu a fost atent, ca nu a spus adevarul si invatati-l ca intotdeauna trebuie sa spuna adevarul, chiar daca asta inseamna ca urmeaza sa primeasca o pedeapsa.

Daca nu ii place apa, nu stii ce gradinita sa-i alegi sau cum sa-l rasfeti… citeste „Mami, eu cresc! Tu ce faci?” de Mihaela Dragan, aparuta la editura „Cartea de buzunar”, colectia Util – in familie.

Text: Lacramioara Tiriblecea; Foto: arhiva Edipresse.

Tensiuni între Anca Țurcașiu și Selina, iubita lui Victor Slav, la Asia Express 2024. „Femeia aia se uită la mine ca la o zdreanță'

Citește și următorul articol:

Haide sa ne jucam la mall!