Interviu cu Călin Netzer, regizorul filmului „Ana, mon amour”, câștigător al Ursului de Argint pentru cea mai bună contribuţie artistică
Călin Netzer, regizorul filmului Ana, mon amour, ne-a acordat un amplu interviu înainte de plecarea la Berlin. „Ana, mon amour”, cel mai recent film al lui Călin Netzer, va avea premiera în țară pe 3 martie.
„Ana, mon amour', candidat la Ursul de Aur, este un film al cărui scenariu a fost scris pe baza romanului „Luminița, mon amour' de Cezar Paul Bădescu, într-o colaborare care s-a dovedit una de succes, între autorul romanului, regizorul Călin Netzer și actrița Iulia Lumânare.
Pentru weekendul care vine, au fost programate nu mai puțin de cinci proiecții pentru public, în diferite săli din Berlin, un număr cu care puține filme se pot lăuda. Biletele sunt epuizate de ceva timp.
Pe 19 februarie se va anunța câștigătorul premiului Ursul de Aur și al celorlalte premii. Emoții, presiune mare sau doar bucuria de a fi din nou selectat, după câștigarea trofeului cu „Poziția copilului'?
Sunteți trei cei care semnați scenariul. Cum ați lucrat în trei?
Am lucrat cu Cezar în prima perioadă. În cea de doua perioadă, cu Iulia Lumânare. La început am chemat-o doar să mă ajute la dialoguri, ea fiind actriță. Pe urmă am intrat în dramaturgie și așa s-a lăsat cu această colaborare. Joacă și în film, mi-a făcut și castingul, are și noțiuni de psihanaliză. S-au legat niște lucruri.
A fost o surpriză să-l văd pe Vlad Ivanov făcând rolul pe care l-a făcut – după ce l-am văzut ca întruchipare a răului absolut în „Câini', acum îl văd preot. Lui Vasile Muraru i-ai dat o șansă foarte frumoasă. Urmărești în mod deliberat să spargi tipare și să pui actorii într-o lumină nouă?
Totul pornește de la casting și insist foarte mult la repetiții. De exemplu cu Vlad… el tot timpul are – cel puțin la mine – roluri secundare, niște mici bijuterii, și lui îi și place să se joace cu ele. Din punctul ăsta de vedere, ne înțelegem foarte bine, adică eu îi dau un punct de pornire și îi spun cam în ce direcție vreau să-l duc, el își face gândurile lui și pe urmă, la repetițiile finale, stabilim. Cam așa se întâmplă…
Dar, de exemplu, la cei doi protagoniști, fiind actori tineri și cu mai puțină experiență, a durat mai mult. Adică am lucrat cu ei un an de zile. Fiind aici vorba și de psihanaliză, și de dragoste, a durat mai mult, ei trebuia să înțeleagă despre ce vorbesc acolo.
Cum i-ai ales?
Am făcut un casting îndelungat care și ăla a durat vreun an de zile, adică am văzut cam toți actorii între 20 și 30 de ani din țară. Trebuia să și se potrivească cumva chimic între ei, să fie și buni, să fie și disponibili să lucreze atâta timp înainte. Scenele de sex, de nuditate, de exemplu, trebuie să le prelucrezi într-un anumit fel, să te pregătești pentru ele, nu se poate așa, oricum… Mă rog, și ei au îndeplinit cam toate criteriile.
Până la urmă, nu se mai simte că vin de undeva, de departe…
Da, dar e o muncă foarte mare în spatele rolului. Adică inclusiv, două-trei luni au mers la o psihanaliză proprie ca să înțeleagă cum se desfășoară, ce se întâmplă, nu așa, din ce le povestesc eu, sau din ce citesc.
La ce reacții te aștepți după scenelea acelea de sex foarte, foarte explicit?
Am făcut niște proiecții cu filmul în lucru, cu distribuitorii, cu coproducătorii, deci a văzut deja destulă lume din lumea asta și, în afară de agenții internaționali care au comentat puțin, n-am auzit… Mă așteptam să se comenteze pe tema asta. Chiar am întrebat și mi s-a spus că nu pare ceva ieșit din context, sau că ar fi vulgar, deci…
Și dacă ar întreba cineva: „Dar de ce ai băgat scenelea alea?'…
Păi pentru că, din punct de vedere dramaturgic, erau necesare. Nu puteam să fac un film despre adevăr fără adevăr… La psihanaliză e vorba să afli lucruri pe care nici tu însuți nu ți le spui, nu le recunoști. Nu poți să ai scene de dragoste și să le filmezi ca într-un film clasic. Ar fi fost o ipocrizie să faci așa ceva. Dar cred că lumea s-a obișnuit deja. Dac-o făceai acum 20 de ani, da, era o problemă…
Ai simțit vreodată că premiile din festivalurile de film europene s-ar înscrie în anumite interese geopoolitice?
Cred că sunt de neevitat. Sunt ceva interese, dar până la urmă nu cred că predomină interesele politice. De exemplu acum, am văzut că Dieter Kosslick, directorul festivalului Berlinale, a declarat că sunt multe filme interesante care descriu starea politică actuală; președintele juriului, regizorul olandez Paul Verhoeven, a spus că pe el asta nu-l interesează – îl interesează doar calitatea filmului, că doar asta e important. Adică, dacă ai un film bun, te iau în festival.
Sigur, cred că astăzi, dacă ești român și trimiți un film la selecția pentru un festival, se uită cu mult mai multă atenție decât ar fi făcut-o acum 15-20 de ani. Normal. E o țară care e în vogă acum și sunt mai atenți. Trebuie să vă gândiți că la Berlin s-au trimis 4.000 de filme sau 6.000 – nici nu mai știu. În selecția oficială sunt 24, dar în competiție sunt 18.
Când pleci la Berlin?
Eu plec luni. Gala o să fie vineri seara, iar filmul ăsta e filmul de închidere a competiției. Mă duc puțin mai devreme pentru că am o serie întreagă de interviuri.
Simți o presiune specială, având în vedere că ai obținut odată Ursul de aur?
Da și nu. Data trecută când am fost n-aveam nimic de pierdut. Îmi ziceam că, dacă câștig ceva, bine; dacă nu, tot bine. De data asta, pe de o parte sunt relaxat pentru că am câștigat, deja, o dată. Pe de altă parte, evident că există o presiune pentru că oamenii au așteptări mari acum. Evident că există o teamă în a le satisface curiozitatea. E inevitabil.
Dar poți s-o gestionezi? Este suficient să te gândești că ți-ai făcut bine treaba?
Da, da, din punctul ăsta de vedere sunt liniștit.