8 lucruri care nu trebuie să îți lipsească din living

8 lucruri care nu trebuie să îți lipsească din living

Livingul este încăperea folosită pentru servirea mesei, dar și locul preferat pentru întrunirile de familie.

Când vine vorba despre decorațiuni interioare, orice persoană are gusturile ei, iar trendurile sunt doare niște puncte de plecare. Cu toate acestea, specialiștii în design sunt de părere că există câteva lucruri care nu ar trebui să lipsească din niciun living, potrivit huffingtonpost.com.

8 lucruri care nu trebuie să îți lipsească din living

1. Masă de decor

Chiar dacă ai o masă spațioasă în living, o măsuță de decor este necesară. Aceasta va fi de mare ajutor în momentul în care masa principală este mult prea încărcată, iar atunci când nu o folosești în acest scop, poți depozita diferite plante sau elemente de decor pe suprafața ei.

2. Vază

O vază elegantă trebuie să își găsească locul în livingul tău. Atunci când nu depozitezi flori naturale în ea, poți pune plante artificiale. Alese cu grijă, acestea pot schimba în mod radical aspectul casei tale.

3. Lumânări

Parfumate sau nu, lumânările dau un aer romantic oricărui spațiu. Chiar dacă nu le aprinzi mereu, acestea sunt un element de decor foarte important. Ele reușesc de fiecare dată să dea un plus de eleganță livingului.

4. Oglinzi

Dacă vrei ca livingul tău să pară mai mare, poți folosi cu încredere oglinzile. Ele se potrivesc perfect în orice cadru.

5. Plante

Plantele se potrivesc perfect în living. Dacă spațiul este foarte mic, apelează la plantele agățătoare. Acestea nu vor ocupa prea mult loc și îți vor înfrumuseța livingul.

6. Platourile

Ar fi bine să ai în casă câteva platouri. Le poți așeza pe masă, iar în interiorul lor poți pune fructe sau dulciuri. Ele vor fi de mare efect în livingul tău, iar musafirii le vor aprecia.

7. Fața de masă

Specialiștii sunt de părere că fețele de masă au capacitatea de a transforma servirea mesei într-un adevărat festin. Astfel, nu ezita să alegi o față de masă elegantă, care să se potrivească în livingul tău.

8.  Candelabrele

Candelabrele denotă stil și rafinament. Alese cu grijă, acestea pot schimba în mod radical decorul unui living. Cel mai important lucru este ca ele să se potrivească cu restul pieselor de mobilier. Astfel, dacă stilul este unul retro, poți apela cu încredere la un candelabru din cristal. În caz contrar, ar fi bine să alegi ceva mai modern.

Bianca Hriscu

Foto: pixabay.com

Citește și:

Trucul natural care te ajută să îți împrospătezi casa

Obișnuiești să aprinzi lumânări parfumate în casă? Renunță la acest obicei pentru că îți pune sănătatea în pericol

Oferă un aspect complet nou locuinței, folosind lumina în avantajul tău

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Home deco