5 lucruri care te împiedică să ai o siluetă de vis. Uite de ce nu reușești să scapi de kilogramele în plus

5 lucruri care te împiedică să ai o siluetă de vis

Kilograme în plus care se încăpățânează să dispară au devenit o problemă deranjantă pentru tot mai multe persoane. În ciuda eforturilor pe care le depun, acestea constată că rezultatele se lasă așteptate, chiar dacă alimentația este una corectă, iar exercițiile fizice nu lipsesc din rutina zilnică. În calea unei siluete de vis pot sta 5 lucruri pe care majoritatea oamenilor le pierd din vedere atunci când își doresc să slăbească, dar care au o importanță majoră în acest proces. 

Cei care își propun să scape de kilogramele în plus au grijă ca în primul rând să își construiască un regim alimentar corect și să facă sport. Deși aceste schimbări sunt esențiale pentru a obține o siluetă armonioasă, de cele mai multe ori nu sunt suficiente, existând și alte detalii importante și care pot influența obținerea celor mai bune rezultate.

5 lucruri care te împiedică să ai o siluetă de vis

1. Cafeaua

Aproape că nu există dimineață fără o ceașcă de cafea, însă pentru a scăpa de kilogramele în plus, specialiștii sunt de părere că este foarte important ca această băutură să nu fie consumată în exces.

“Cafeaua este un stimulent al sistemului nervos. Printre numeroasele sale efecte asupra organismului, cafeaua poate accelera ritmul diferitelor funcții ale organismului și, prin aceasta, nivelul glicemiei scade pentru a genera energia necesară pentru astfel de funcții. Când nivelul de zahăr din sânge scade, creierul nostru ne îndeamnă instantaneu să mâncăm ceva pentru a restabili echilibrul.”, este de părere Rick Hay, nutriționist, potrivit dailymail.co.uk.

Având în vedere că organismul va simți nevoia să consume o cantitate mai mare de hrană, nivelul de zahăr din sânge poate crește, ducând la eliberarea insulinei în pancreas. Astfel, eliberarea unei cantități prea mari de insulină poate duce la apariția depozitelor de grăsime la nivelul abdomenului. Pentru a evita acest lucru, specialistul recomandă ca în timpul zilei, cafeaua să fie înlocuită cu ceaiul verde.

2. Antrenamentele fizice intense

Deși pare că un antrenament intens poate elimina rapid kilogramele în plus, în realitate acest lucru nu se întâmplă. Specialiștii spun că un astfel de antrenament nu topește excesul de grăsime, ci carbohidrații existenți la nivelul organismului, motiv pentru care nu apar transformări vizibile ale siluetei. Pentru a obține cele mai bune rezultate este nevoie de un antrenament în care organismul să fie solicitat doar 70%.

3. Sarea și îndulcitorii

Sarea și îndulcitorii sunt și ele pe lista elementelor care pot împiedica obținerea unei siluete perfecte. Sarea favorizează retenția de apă, motiv pentru care aceasta ar trebui consumată cu măsură, specialiștii recomandând folosirea condimentelor pentru a da un plus de savoare preparatelor. Îndulcitorii ar trebui folosiți doar atunci când este nevoie și ar trebui aleși cei naturali, cum ar fi mierea sau siropul de agave. Cu toate că și acestea conțin o cantitate mare de zahăr, au și beneficii pentru sănătate.

4. Băuturile carbogazoase

Băuturile carbogazoase sunt un pericol pentru sănătate și pentru siluetă nu doar din cauza zahărului pe care îl conțin, ci și din cauza acidului. Un studiu realizat în 2017 a arătat că dioxidul de carbon din aceste băuturi poate avea un impact negativ asupra siluetei, favorizând eliberarea grelinei, hormomul care controlează apetitul alimentar. Chiar și atunci când vorbim despre băuturi fără zahăr, mai exact despre apa minerală, poate fi eliberată o cantitate mai mare de grelină, motiv pentru care cercetătorii recomandă înlocuirea băuturilor carbogazoase cu apa plată.

5. Poluarea

Un studiu realizat la  Beijing și publicat în 2016 a arătat că poluarea poate crește riscul de obezitate și poate duce la apariția bolilor cardiovasculare, a diabetului de tip 2, dar și a hipertensiunii arteriale. Acest lucru a fost asociat cu activarea căilor pro-inflamatorii și apariția stresului oxidativ.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Slăbește sănătos și fără riscuri. 3 diete care fac furori

Perioadele din viață în care femeile sunt predispuse la îngrășare

Cum să faci o baie detoxifiantă? Îți va schimba starea de spirit, iar pielea ta va fi mult mai sănătoasă

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse