13 nume româneşti de bărbaţi sensibili şi iubitori

barbat cu ochii albastri

Numele are o importanță deosebită în viața noastră, iar unii spun chiar că ne influențează caracterul și felul cum suntem priviți de ceilalți. Iată 13 nume românești pe care le poartă, în general, bărbații buni la suflet, sensibili și familiști.

  1. Alexandru

Numele provine din cuvântul grecesc ”alexandros”, care înseamnă ”a apăra, a proteja”.

Bărbații care poartă acest nume au un simț al dreptății foarte bine dezvoltat și se simt atrași către persoanele mai slabe, ce au nevoie de protecție. Sunt bărbați familiști, sensibili, dar se dovedesc foarte curajoși atunci când e nevoie.

  1. Alin

Este un nume românesc care provine din verbul ”a alina”.

În general, bărbații botezați astfel se ridică la înălțimea numelui și se dovedesc foarte buni la suflet, empatici și înțelegători. Sunt genul care ascultă și sfătuiesc pe oricine, iar de multe ori devin mediatori în grupul de cunoscuți.

  1. Andrei

Numele provine din cuvântul grecesc ”andreios”, care înseamnă ”curajos, bărbătesc”.

Bărbații care poartă acest nume sunt, într-adevăr, curajoși, puternici, dar au o latură sensibilă pe care nu se feresc să o arate. Sunt calzi, sufletiști și pun mare preț pe familie, fiind printre cei mai buni tați.

  1. Bogdan

Provine din limba slavă și înseamnă ”dăruit de Dumnezeu”.

Bărbații care poartă acest nume sunt firi introvertite, se apropie cu greu de cei din jur, dar dacă reușești să le câștigi încrederea se vor dovedi foarte buni prieteni și parteneri de viață. Au un suflet atât de bun, încât vor avea mult de suferit din această cauză.

  1. Constantin

Numele Constantin provine din cuvântul latin ”constans”, care înseamnă ”statornic, stabil”.

Bărbații care poartă acest nume sunt oameni de încredere, care nu știu ce înseamnă trădarea, nici în dragoste, nici în prietenie sau alt tip de relație. Sunt bărbați familiști, care se leagă de cineva doar atunci când sunt convinși că va fi pe viață.

  1. Cristi / Cristian

Provine din cuvântul latin ”christiana”, care înseamnă ”urmașul lui Cristos”.

Bărbații care poartă acest nume au un suflet mare, chiar dacă nu este evident la prima vedere. În geneal par triști și introvertiți, dar sunt doar serioși și preocupați nu doar de problemele lor, ci și de ale celor din jur. Sunt gata oricând să ajute nu doar cu o vorbă bună, ci cu tot ce pot.

  1. Daniel / Dan

Acest nume provine din cuvântul ebraic ”daniyel”, care înseamnă ”Dumnezeu este judecîtorul meu”.

Bărbații botezați astfel sunt oameni cinstiți, sinceri și direcți. Pentru că spun întotdeauna lucrurilor pe nume, nu par genul care să fie înconjurați de prieteni. Și totuși, oamenii îi plac tocmai pentru că nu știu să se prefacă și sunt de încredere.

  1. Florin

Numele provine dintr-un cuvânt latin care însemna ”înfloritor”.

Ca toți bărbații cu nume de floare, cei botezați Florin au un suflet cald, sensibil și sunt foarte înțelegători. Sunt genul de oameni cu care poți vorbi orice, fără a te teme de reacția lor. Înțeleg orice situație și nu fac reproșuri.

  1. Gabriel

Numele provine dintr-un cuvânt ebraic și înseamnă ”Dumnezeu este puterea mea”.

Așa cum spune și numele, puterea acestor bărbați stă în bunătatea și sensibilitatea lor, dar mai ales în familie. Sunt bărbați care ar face orice pentru cei dragi, mai ales pentru rudele de sânge, și care nu vor lăsa la greu pe nimeni.

  1. Ion / Ioan / Ionut

Numele provine dintr-un cuvânt ebraic, ”Yochana”, care înseamnă ”binecuvântarea lui Dumnezeu”.

Bărbații care poartă acest nume ies în evidență prin spiritul de sacrificiu și prin riscurile pe care și le asumă de dragul celor din jur. Bunătatea lor le aduce de multe ori probleme în viață, și totuși ei nu pot fi altfel nici dacă încearcă.

  1. Mihai

Numele provine dintr-un vechi cuvânt ebraic care însemna ”cine este ca Dumnezeu?”.

Cei care poartă acest nume sunt atrași către dreptate, adevăr și iubire, fiind persoane retrase, introvertite. Numai cei care îi cunosc bine ajung să-și dea seama cât de sensibili și iubitori sunt de fapt.

  1. Mircea

Numele Mircea provine din limba slavă și înseamnă ”pace”.

De cele mai multe ori, bărbații care poartă acest nume se ridică la înălțimea lui. Sunt firi blânde, împăciuitoare, care urăsc conflictele și bârfa.

  1. Radu

Este un nume de origine slavă, care înseamnă ”bucurie”.

Bărbații care poartă acest nume par duri și puternici la prima vedere. De fapt, se dovedesc a fi persoane deschise, pozitive, care îți pot lumina ziua cu doar câteva cuvinte. Sunt bărbați care își iubesc familia și prietenii, fiind gata oricând să facă orice pentru cei dragi.

Foto:  123rf.com

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse