Yulicary Sarracent, o frumoasă cubaneză în dulcele grai românesc
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2023/10/yulicary-sarracent-2.jpg)
A fost o onoare să stau de vorbă cu YULICARY SARRACENT. Este genul de întâlnire și de interviu pe care îl ai o singură dată în viață. Ascultând-o cum vorbește despre tine, tu cel care citești acum, despre țara ta, despre lecțiile vieții și ale destinului, îți dai seama imediat că Yuli este borna fixă pe care Dumnezeu o așază în calea oamenilor pentru a le fi reper de voință, de credință, de bunătate.
YULI s-a născut acum 35 de ani în Cuba, dar a trăit pe diferite continente, datorită profesiei tatălui ei, consul, cu misiuni diplomatice și în țara noastră. A început Liceul Cervantes, dar și-a terminat studiile liceale în țara natală, acolo unde a urmat Facultatea de Limbi Străine și unde traducea pentru colegi versurile hitului Dragostea din Tei' și cântecele Innei. Firul destinului a adus-o înapoi aici, locul unde și-a găsit liniștea, alinarea și împlinirea sufletească. Vorbește cu patos despre România, și ascultând-o, aproape că te rușinezi de propria nepăsare pentru țara ta. Yuli este astăzi însoțitor de grup la Eturia, iar cei care au norocul să o întâlnească, își adaugă fără să știe un nou prieten în cercul limitat al oamenilor cu sufletul la vedere.
Yulicary Sarracent, de unde ești și cum ai ajuns în România?
Sunt din Cuba, din Havana. Tatăl meu a fost desemnat consulul misiunii diplomatice din România și a venit împreună cu familia aici, în 2001.
Și tu din 2001 până acum ai învățat limba română?
Din 2001 până în 2006 am locuit în România. Am făcut Liceul Cervantes, am terminat clasa a 11-a aici și ulterior am plecat și mi-am terminat liceul în Cuba. Am urmat apoi Facultatea de Limbi Străine, m-am angajat la o agenție de turism acolo, dar în anul 2015, am primit propunerea de la Agenția Eturia să vin să lucrez în România. Cum s-a întâmplat? În Cuba primeam grupuri din România. Iar eu nu le spuneam turiștilor că știu limba română, îi lăsam să comenteze… de la aeroport până în autobuz. Și după, le făceam o surpriză, spuneam: Bine ați venit în Republica Cuba, sper să aveți o vacanță frumoasă! Și așa am creat relații cu turiștii care veneau în Cuba și s-a auzit de mine până la București, la Eturia că „este o cubaneză acolo care știe română și care este ghid local'… și uite așa a venit propunerea din partea lor. Inițial trebuia să însoțesc grupuri din România spre Cuba. Dar turiștii care călătoreau cu mine în Cuba doreau să meargă cu mine și în alte destinații și așa am ajuns, după 8 ani, să fiu manager al grupurilor cu însoțitor.
Deci tu vorbești perfect limba română, asta înseamnă că școala românească și-a făcut treaba!
Da, și-a făcut treaba. M-a ajutat foarte mult. După ce am plecat de aici, am stat 10 ani fără să fiu în contact cu limba română, dar am avut un fel de ritual. Aveam o singură carte în limba română, era „Cronica unei morți anunțate' de Gabriel Garcia Marquez, pe care o citeam în fiecare an în luna ianuarie ca să îmi mențin nivelul de limbă română pe care-l aveam. Și țineam un jurnal în care scriam doar în limba română.
Dar de ce ai vrut tu neapărat să nu uiți limba română?
Pentru experiența pe care am trăit-o în România. A fost foarte frumoasă… Am avut o poveste neplăcută înainte de sosirea în România. Fusesem înainte 5 ani în Rusia cu tatăl meu, tot în misiune diplomatică, și acolo am simțit amprenta rasismului foarte pregnant în școală, pe stradă și nu-mi doream să mă întorc în Rusia. Când mi-au spus părinții că venim în România, mi-am dat seama, după ce m-am uitat pe hartă, că este lângă sau aproape de Rusia și am spus că eu nu vreau să vin, că stau cu bunica, că eu nu merg acolo… Dar când am ajuns aici a fost total diferit. De la primirea făcută de cei de la ambasadă, până la colegii din Liceul Cervantes – iar colega mea de bancă a devenit și prietena mea cea mai bună – toți m-au ajutat, m-au primit, m-au îmbrățișat. A fost o primire atât de călduroasă încât acei 5 ani au fost cei mai frumoși din toate misiunile făcute împreună cu părinții mei. Și pentru părinții mei a fost la fel, românii sunt foarte primitori și deschiși față de cultura și tradițiile cubaneze, de muzica cubaneză. Au fost 5 ani foarte frumoși pe care am dorit să-i repet cândva în viața mea. Gândul meu era că mă voi întoarce la bătrânețe, când o să am ocazia să vin înapoi în România, dar s-a îndeplinit înainte. Și am avut tot timpul gândul acesta „să nu uit limba română'. Limba română îmi aducea aminte de toate momentele frumoase pe care le-am trăit în România și atunci încercam să nu o uit.
Tu te-ai îndrăgostit aici în România… văd semnele!
Da, m-am îndrăgostit. (Râde deschis, fericită) Sunt cu acest băiat de 7 ani și pentru el am decis să rămân în România. Pentru că primii ani după reîntoarcerea mea au fost mai dificili: tatăl meu s-a îmbolnăvit și mă simțeam vinovată că nu sunt cu el și aveam în cap să plec ca să-l văd. Bine, tata nu dorea asta… Și cu tata bolnav acasă, eu departe, simțeam că nu aparțin nicăieri. Dar după ce l-am cunoscut pe el, și am văzut ce familie minunată are, și ce frumos petreceam sărbătorile importante, Crăciunul, Paștele… am simțit că aparțineam unei comunități sau unei familii, și atunci senzația aceea m-a făcut să-mi doresc să mai rămân, să mai încerc încă 1 an, și încă 1 an și până la urmă s-au făcut 8 ani.
Ție îți place și România, îți plac și românii….
Da, îmi place felul lor de a fi. Și fac comparații. Am fost și în Spania, nu foarte mult timp, dar am prieteni care stau în Spania, am prieteni care stau în alte țări din Europa, și de fiecare dată când vin să mă viziteze și văd cât de uniți sunt românii sau cât de mult se bucură când întâlnesc un străin… Nu știu cum este pentru români, România, dar pentru străini, România este o țară foarte primitoare și felul de a fi al românilor te face să simți că ești binevenit. Este o diferență între o țară bună din punct de vedere economic, politic, etc, și o țară în care te simți bine. Aici oamenii sunt foarte plăcuți și asta este mult mai valoros decât graficele specialiștilor. Pentru că, până la urmă, poți să ai tot ce-ți dorești, dar dacă nu te simți în largul tău sau nu te simți bine primit, acel plus economic nu valorează nimic.
Mereu primesc întrebarea de la români: de ce am ales România. Și răspunsul meu este: de ce nu? Pentru că este țara în care, dacă găsești un loc de muncă, dacă îți dorești să faci un pic mai mult, poți face asta! E o țară foarte liniștită, aveți acest spirit latin… De exemplu, noi aici avem un grup de cubanezi și avem și prietenii sau iubiții lor români care s-au adaptat atât de frumos. Știu deja toate glumele noastre, se bucură de felul în care ne bucurăm și noi, sunt mai cubanezi decât noi. Deja știu să facă cocktail-urile noastre. Prietenul meu este pasionat de trabucuri și știe mai multe despre arta trabucului decât știu eu.
Este român prietenul tău?
Da, este român, din Galați.
I-ai întrebat pe români ce știu despre Cuba?
Cunosc bomboanele cubaneze, am auzit de la foarte multe persoane că pe vremuri exista un magazin la Unirii, cred, în care se vindeau produse cubaneze. Știu despre mașinile de epocă, despre trabucuri și despre Fidel Castro, bineînțeles. Dar mulți au percepția că în Cuba majoritatea populației este neagră, și nu este așa. De fapt, 64% din populație este albă. Însă în Havana este un mix foarte mare între mulatri, negri și populația albă.
Tatăl tău și-a încheiat misiunile diplomatice?
Tatăl meu a murit acum 6 ani.
Cum ești tu acum? Cât ești de fericită, pe o scară de la 1 la 10?
Opt. Pentru că am o dorință neîndeplinită: să o am alături pe mama mea. Deci o să spun opt sau șapte pentru că, prin natura muncii mele, plec foarte des. Și având foarte multe plecări, statul român nu acceptă o excepție de la regulă. Dacă ești stabilit în România pentru o perioadă de 5 ani, n-ar trebui să pleci mai mult de 130 de zile în această perioadă. Eu sunt plecată mai mult, dar este jobul meu. Și astfel nu pot obține permisul permanent de ședere, eu mă duc în fiecare an să depun cererea, dar nu-mi acceptă permisul permanent.
Sunt de 8 ani în România, deja ar fi trebuit să am cetățenie, aceasta este procedura, dar eu nu mă încadrez pentru că sunt prea mult timp plecată. Am încercat să explic că aceasta este munca mea, că nu plec în vacanță, dar nu se acceptă. Doar prin căsătorie. Ăsta este un lucru care mă face să nu fiu 100% fericită, plus mama mea de care vreau să am grijă. Pentru că și ei îi place România, are prieteni aici, are persoane care o iubesc foarte, foarte tare, îi place atmosfera din România, faptul că poate să vadă și zăpadă, și are această diversitate. În ultima perioadă sora mea mai mare a stat cu ea în Cuba și simt că este rândul meu. Dar dacă nu-mi soluționez documentele, nu pot să o aduc. Și atunci, aceste două motive sunt ceea ce face să nu fie zece din zece. Dar, în rest, am un grup de prieteni foarte frumoși, români, cubanezi, îl am pe prietenul meu, familia lui.
Ce le povestești grupurilor pe care le însoțești în călătorii?
Depinde de destinație. Prima dată când ne întâlnim, online sau față în față, primesc întrebarea: cum am învățat română și de unde sunt. Le povestesc pe scurt viața mea, faptul că tatăl meu a venit în misiune diplomatică, că am făcut Liceul Cervantes și că am am învățat limba română atunci, că am perfecționat-o acum, când am revenit. Și primul lucru pe care eu îl spun este să lase grijile la mine, pentru că un grup de turiști care au siguranța că există cineva care le va soluționa micile detalii legate de vacanță, este un grup fericit. Și atunci, fraza care poate părea un pic banală – Lăsați grijile la mine! – funcționează foarte bine.
Care este destinația care ți-a plăcut cel mai mult?
Namibia este țara mea preferată. Este un spațiu plin de necunoscut. Este o zonă foarte vastă, a doua țară cu cea mai puțină populație din lume. Are 835.000 km², adică aproape de patru ori cât România, și are o populație de 2.400.000 de locuitori. Este aproape goală, iar natura crește în voie… Nu are foarte multe animale pentru că este o țară deșertică, semi-aridă, iar animalele pe care le găsim în Namibia sunt adaptate în deșert. Adică elefanți adaptați la condițiile deșertice, lei, tot ce găsești acolo sunt animale care au supraviețuit fără foarte multă apă. Și oriunde te uiți sunt peisaje magnifice. Este o destinație care te face să te simți mic în această lume atât de mare, să uiți de agitația din oraș sau agitația de a vizita. Apusurile și răsăriturile sunt superbe pentru că nu ai niciun fel de lumină exterioară care să influențeze culoarea răsăritului sau a apusului. Soarele este mult mai galben decât în mod normal. Cerul este mai albastru, contrastul cu dunele de nisip, dunele care sunt o culoare roșiatică, și contrastul cu cerul albastru… este spectacolul naturii, așa pot să-l descriu. Și este un circuit anume pe care am început să îl dezvoltăm anul acesta și cu care o să continuăm anul viitor. Este o călătorie de self-driving și camping, conduci o mașină și pe acoperișul mașinii ai un cort amenajat. Facem o caravană și ajungem în zone unde doar cu mașinile 4×4 poți să ajungi. Pentru că majoritatea râurilor din zona de sud sunt secate, conducem prin albia râului, vezi animale, iar zona de campare este cât mai aproape de animale. Facem un foc de tabără, gătim… este o experiență care te face să te gândești de cât de puțin ai nevoie ca să te bucuri de vacanță. Namibienii sunt foarte organizați, este fostă colonie germană și se vede amprenta Germaniei, vorbesc germană. Serviciile sunt extraordinar de bune. Este o altfel de Africa. Nu este Africa aceea cu sărăcie pe care o găsim în alte țări în care am fost
Cât costă o vacanță în Namibia?
Circuitul clasic, cel cu autobuzul, la cazări foarte frumoase, este 3450 de euro. La această sumă se adaugă excursiile. Sunt 4 excursii opționale pe care poți să le faci, sau excursiile de observație la răsărit sau apus, fiecare costă 50 de dolari. Mai este o excursie în care poți să survolezi Coasta Scheletelor. Sunt fenomene naturale foarte ciudate, în Namibia. Toată coasta Namibiei la Oceanul Atlantic este influențată de curentul Benguela care este un curent adânc, dar foarte puternic. Aici balenele eșuează foarte des și toată coasta este plină de schelete de balene, de aceea se numește Coasta Scheletelor. Are și foarte multe epave pentru că ambarcațiunile care intră în acel curent, n-au cum să iasă. Acesta este și motivul pentru care Namibia nu a fost cucerită niciodată dinspre ocean. Portughezii au încercat, dar n-au reușit pentru că era oceanul și un deșert imens. Namibia, pe toată coasta, are 150 km de dune de nisip care se termină direct în ocean. Ai contact și cu coloniile de foci care sunt acolo. Dar totul este ca și cum ai fi la tine acasă, atât de curat, atât de bine pregătit. Apa este potabilă în Namibia, poți să bei apă de la robinet. Este o țară foarte sigură.
Tot în Namibia poți vedea cel mai mare meteorit care a fost descoperit până acum în lume. Sunt triburi care încă nu au decis să intre în contact cu dezvoltarea, cum este tribul Himba. Au un mic contact, dar nu este atât de vizibil cum este la tribul Masai. Acolo este un spectacol.

Încerci să te îmbraci astfel încât să păstrezi ceva din stilul cubanez?
Îmi plac hainele foarte colorate care sunt foarte creative și încerc să-mi iau câte ceva, chiar dacă costă mai mult, din destinațiile în care merg. Pentru că plec atât de des, mai mult stau în destinațiile unde merg. Am haine din Sri Lanka, din Vietnam, îmi cumpăr materiale din Africa și am cunoscut prin TikTok un băiat din Nigeria care este croitor, știe să lucreze cu materiale din Africa și care mi-a făcut costume. Și atunci încerc să-mi fac combinații, dar mereu mă îmbrac cât mai colorat, cât mai vesel, să fie o amprentă a culturii mele și o amprentă a culturii africane. Strămoșii mei sunt din Africa, sunt din Nigeria, de fapt, dar în Nigeria nu este foarte sigur să ajungi acum. În Namibia am avut primul contact cu oamenii din Africa, foarte primitori. Ei credeau că sunt din Namibia, vorbeau cu mine în afrikaans, limba care se vorbește acolo.
Crezi în destin?
Da, dar cred că destinul se schimbă în funcție de deciziile pe care le iei.

Nu este nimic scris la naștere și noi doar parcurgem un drum gata scris?
Parcurgem un drum gata scris, dar cred că are două căi: una dacă iei deciziile bune și una dacă iei deciziile nepotrivite. Pentru mine, acele decizii nepotrivite îți fac mai greu drumul spre acea cale deja scrisă. Tu o să ajungi acolo cumva, dar poate cu mai multe obstacole dacă nu iei deciziile potrivite la momentul potrivit. Dar deciziile pe care le-am luat m-au adus aici, acum, și eu sunt foarte bucuroasă pentru asta.
Destinul tău a fost să ajungi în România. Te-ai fi gândit vreodată că o să ajungi undeva în Europa? Ai avut intuiții?
Viața de copil de diplomat este o viață în care nu ai stabilitate din punct de vedere locativ. Nici în Cuba nu mă simțeam acasă după ce m-am întors, nici când plecam nu eram acasă. Mie mi-a plăcut faptul că am călătorit, că am cunoscut oameni noi, în comparație cu alți copii care nu au avut aceeași oportunitate în Cuba.
Ce le-ai spus colegilor tăi de facultate despre România?
Unii știau de România datorită melodiei de la O-zone și datorită Innei. În perioada în care am fost eu în facultate, era o nebunie cu Inna în America Latină. Eu le spuneam că este o țară foarte deschisă, ei erau foarte curioși despre zăpadă, dacă frunzele cad din copaci – pentru că la noi nu cad. Mama a venit aici într-o toamnă și ne-am dus în Herăstrău să ne jucăm cu frunzele de pe jos… Adică și pentru un adult este un fenomen grozav pentru că noi suntem obișnuiți să fie totul verde, continuu. Dacă nu mai sunt frunze într-un copac înseamnă că este bolnav sau s-a întâmplat ceva cu el. Erau curioși de această tranziție, de limba română, mă întrebau cum se spun diverse cuvinte, chiar am tradus pentru ei melodia de la O-zone, oamenii doreau să știe ce înseamnă.
Yuli tu în ce limbă gândești?
Nu mai știu. Uneori mă surprind gândind în română, în spaniolă și, rareori, și în engleză. Mai ales când sunt plecată. Cel mai greu pentru mine este când plec în America Latină pentru că trebuie să traduc. Din spaniolă în română nu este complicat, dar uneori turiștii vorbesc cu ghidul local în engleză. El vorbește cu mine în limba spaniolă, ca să fie și mai ușor pentru el și mai ușor pentru mine. Și uneori mă întorc la grup și vorbesc cu ei în spaniolă sau în română sau în engleză, în orice limbă în afară de limba care trebuie în momentul respectiv. Atunci creierul meu face scurt circuit. Dacă sunt în țările în care se vorbește engleza, nu e o problemă, pentru că mă împart între engleză și română. Visele le am și în română și în spaniolă… Uneori mă surprind că încep să număr în română!
Este ceva ce ai fi vrut să le spui românilor?
Un lucru pe care l-a spus întotdeauna străbunica mea este faptul că toți avem un obiectiv în viață, dar să nu uităm să ne bucurăm de călătoria noastră până ajungem la acel obiectiv. Să ne bucurăm de drum. Când lucrurile nu merg bine este pentru că trebuie să învățăm să devenim mai puternici. Și atunci să ne bucurăm de acel moment în care am aflat ce trebuie să facem mai bine. Ea spunea mereu că o criză este momentul perfect pentru a te dezvolta. Când totul merge bine, te menții la același nivel. Dacă lucrurile devin mai grele, o să te dezvolți și tu în acel moment. Când e totul bine, te plafonezi. Orice criză este o oportunitate de dezvoltare.
Eu și tata ne uitam împreună la țările care au trecut prin crize pe parcursul istoriei lor, și după criza respectivă s-au dezvoltat dublu, triplu. Mai ales după pandemie, care a fost o criză mondială, foarte multe țări s-au dezvoltat în diferite direcții.