Wuhan se află în condiții de carantină inspirate din Resident Evil: imaginile surprind o realitate de care noi n-avem habar…

Vezi pozele

Din imaginile încărcate recent pe imgur.com se pare că Wuhan se află în condiții de carantină aproape apocaliptice. Asistentele își taie una alteia părul pentru a nu împrăștia virusul.

Pentru că sunt destul de puține informații și imagini din orașul Wuhan din centrul Chinei locul unde în prezent se află focarul coronavirsului, câteva fotografii au fost încărcate pe imgur.com

În mod evident, coronavirusul, responsabil cu problemele respiratorii ce pot fi fatale, a scăpat de sub control. Locuitorii orașului Wuhan deja resimt efectele apocaliptice ale carantinei prin împuținarea rezervelor de apă și alimente, iar personalul medical din spitale este depășit numeric de miile de noi cazuri care apar săptămânal.

Fotografiile cu asistentele medicale venite să asigure gărzile de noapte, obligate să-și taie sau să-și radă părul au făcut înconjorul internetului. Se pare că aceste măsuri se iau nu doar pentru păstrarea igienei ci pentru că în felul acesta, măștile, casca și întreg costumul de carantină se lipește mai bine de piele fără riscul să alunece.

Coronavirusul face parte dintr-o familie de virusuri care se manifestă precum o răceală comună până într-un punct… Noua tulpină de coronavirus este mult mai virulentă decât se așteptau bacteriologii. Aceasta provoacă pneumonii și complicații respiratorii persoanelor în vârstă sau celor cu probleme autoimune.

Din cele 8000 de persoane care au contactat virusul până la 30 ianuarie, 170 au murit.

Pentru că nu mai fac față numărului tot mai mare de internări, doctorii sunt suprasolicitați, copleșiți de lipsa somnului și de extenuare. Un locuitor al orașului Wuhan a declarat pentru un post de televiziune străin că tatăl său, deși prezenta simptome vizibile de coronavirus, cu febră mare, a avut nevoie de două zile pentru a i se găsi un loc într-un spital.

foto: Astroboys2019

Citește și:

Infecţiile urinare în sezonul rece: metode simple pentru a le preveni

Iată care e riscul de infectare cu coronavirus prin coletele venite din China

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate