Un om avea un suflet

florentina musat

Când în tine bate vântul, e semn rău. Ești un om ca oricare la înveliș, mai dichisit sau mai pe natural, așa… Dar când în interior rafalele vuiesc și fac cărari, deja e foarte grav. Nu știu să-ți dau un nume pustiului. Pe-al meu l-am lăsat nenumit. Știu, în schimb, cum ajungi să ai atâtea rafale în suflet. Prin renunțări, pierderi, abandonări, rătăciri și abdicări. Ale celor care au populat odată cazemata.

Aveți la pag. 78 un articol despre prietenii. Ce-or mai însemna și astea în ziua de azi… Prieteniile de pe Facebook sunt ca jucăriile noastre din copilărie. Multe, diverse, colorate, fără vreo legătură între ele, zgomotoase, aducătoare de respect și recunoaștere. Le etalam, le fâțâiam dintr-o mână-n alta, ne comparam unii cu alții și le închideam apoi într-un sertar. Erau un instrument pentru a fi ținut minte, a deveni popular, a conta în ochii celorlalți.

Cine bănuia atunci paradigma acestui mileniu? Că un număr nelimitat de prieteni în rețelele de socializare îți poate asigura traiul zilnic? Practic, nu faci mai nimic. I-ai adunat, ei îți dau like-uri sau inimioare, tu spui platitudini de genul: timpul le rezolvă pe toate, iubește-ți mama, cerul e limita, speranța moare ultima, prima impresie contează, viața merge înainte… Și te-ai transformat într-un guru al hashtagurilor. Mai grav este când aceste platitudini și nimicuri sunt răsplatite financiar, iar autorul este urcat la statutul de influencer. Prieteniile acestea ca un abur dintr-o dimineață rece de munte ți-au adus un statut derizoriu, bani în buzunar și ți-au schimbat filozofia de viață. Și ambițiile. Dar o să vezi peste 10-15 ani cum o să bată vântul și prin tine…

Mai există și prieteniile subțirele ca o pojghiță. Am zis că o să întreb o sută de medici: necazul și durerea sunt contagioase? Că dacă sunt, au dreptate și ei să se evapore și să se ascundă care încotro când aud de necazurile unora dintre noi. Când mama mea a început să moară puțin câte puțin, am refuzat să plâng de teamă să nu indispun pe cineva. N-am risipit durerea pe umerii prietenilor. Nu mi-am limpezit sufletul urlându-mi neputința. N-a știut nimeni. Dar m-am pomenit făcând gesturi care nu mă reprezintă. Când te ascunzi de lume și de-ai tăi, faci lucruri anapoda. Prietenia este atunci când nu se mușcă din tine ciozvârte întregi și nu ești luat la ronțăit și judecat, și umilit, și răstălmăcit, și redus la minimum.

Prietenia nu îmbătrânește. Nu e nimic rău să ceri atenție… este una din nevoile fundamentale ale omului, nu e rușine, nici vanitate, nici orgoliu nemăsurat. Este omenește.

Apoi, eu știu să-mi văd bârna din ochi. N-am fost prietenă cu anumite subiecte grave decât atunci când mi-au lăsat cicatrici pe suflet. Nu poți să scrii zeci de ani despre divorțuri și abuzuri, și bărbați infideli, și femei singure și apoi să o cotești spre o boală gravă cum este cancerul sperând să nu
atragi mijiri de ochi a neîncredere? Și femeile abuzate cui le lăsați? Și odiseea divorțului? Ce faceți cu ea? N-am fost consecventă în prietenia asta… Iertare. Urâți-mă, aruncați cu ocări, dar citiți tot ce va putem oferi lunar despre cancer în Avantaje print și zilnic pe avantaje.ro. Ca să nu vă bată vântul prin suflet peste câțiva ani… cum îmi bate mie acum.

Până să vă dumiriți voi care-i treaba cu noul drum al revistei, eu îmi duc bătăiile singură. Oglinda credincioasă a fiecăruia dintre voi: părăsită meschin de oameni, de idei și de gânduri, folosită și jucată la cazinoul vorbelor, ridicată la ceruri și mângâiată de aburii cafelei de la ora 8, încovoiată de responsabilități și iubită de toți cei care contează.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Editorial