Un copil poate salva o casnicie?

30.11.2005, 23:59 . Actualizat 21.08.2013, 17:00

Homepage / Dragoste & Sex

Unele cupluri cred – sau spera orbeste – ca a avea un copil reprezinta solutia pentru criza care le zdruncina casnicia. Este asa-numitul sindrom al copilului-adeziv. Oare chiar functioneaza?

Stefania avea 33 de ani cand a ramas insarcinata pentru a doua oara. Dar nu a mai alergat, ca prima data, sa-i dea vestea sotului ei, Mihai. S-a bucurat, insa i-a fost si teama. Multe lucruri depindeau de venirea acestui copil: „Daca Mihai s-ar fi bucurat, casnicia noastra ar mai fi avut o sansa”.

Asadar, si Stefania s-a confruntat cu sindromul copilului-adeziv. Este un fenomen obisnuit atunci cand unul sau ambii parteneri decid sa aiba un copil, in speranta ca acesta le va reda intimitatea de odinioara a relatiei lor.
Dupa 13 ani de casnicie, Stefania si Mihai au atins un moment de criza. Fetita (in varsta de11 ani) era destul de mare si le lasa sotilor mai multa libertate pentru a se ocupa, fiecare, de cariera. Care a fost rezultatul? Aproape fara sa-si dea seama, cei doi au luat-o pe drumuri diferite si nu reuseau sa se mai regaseasca…
Pentru Stefania, cel de-al doilea copil a fost ultima incercare de a se reapropia de sotul ei. „Imi amintesc cat eram de indragostiti cand fetita noastra era mica. Imi doream atat de mult sa retraiesc acele clipe alaturi de Mihai!”
Incercarea Stefaniei a avut succes: Petrut are acum doi ani si parintii se bucura impreuna de el. „Imi este inca teama”, spune ea. „Deocamdata Petrut este mic, iar noi, dupa o zi de munca si alergatura dupa el, suntem atat de obositi, incat nu mai avem energie sa ne contrazicem. Dar ce se va intampla cand va creste si noi nu vom mai avea de discutat despre pampers, orele lui de masa etc.? Nu cumva doar am amanat ceea ce oricum se va intampla intre mine si Mihai?”

Copiii sunt cei care platesc, pentru ca se simt responsabili pentru parinti.

Regres sau progres?

Sindromul copilului-adeziv nu este o inventie a societatii moderne. Multa vreme, a avea un copil insemna cimentarea unei relatii mai putin fericite, solutia pentru a ramane impreuna, un instrument pentru a-l determina pe sotul „recalcitrant” sa isi asume responsabilitatea unei familii.
Astazi insa, in prea putine cazuri, societatea obliga partenerii sa fie prinsi intr-o casnicie nedorita, numai din cauza existentei unui copil. In schimb, multe cupluri deja formate isi pun problema de a avea un copil cu scopul de a pastra relatia. Dar este acest lucru corect fata de copil?

Cuplurile ai caror copii sunt deja mai mari se afla in fata unei dileme: cei doi sunt pusi in situatia de a-si relua rolul de parteneri de cuplu. Si atunci, poate ca e mai usor sa mai aiba un copil care sa le ofere rolurile de parinti? Multi oameni adora rolul de parinte, dar le e foarte greu sa se comporte ca un cuplu matur. Cand copiii cresc si isi iau zborul, partenerii ar trebui sa se regaseasca, la fel ca in perioada in care erau singuri. De cele mai multe ori, copiii actioneaza ca un liant intre parteneri.
Insa ei nu pot inlocui intimitatea si apropierea care leaga doi oameni intr-o relatie de durata. Din acest motiv, multe cupluri sunt in situatia de a evolua diferit, de a se destrama sau de a avea relatii extraconjugale, mai ales in momentul in care grijile de parinte scad in intensitate.

Din pacate, tocmai copiii sunt cei care platesc aceasta lipsa de maturitate a parintilor in viata de cuplu. Parintii care sufera de sindromul copilului-adeziv, fara sa isi dea seama, exercita o presiune extraordinara asupra copilului lor.
Chiar daca nu-i spun niciodata ca el este motivul pentru care sunt impreuna, copilul va intui acest lucru si se va simti raspunzator pentru viata lor de cuplu. Astfel de copii sunt niste adulti in miniatura, cu o copilarie umbrita de aceasta responsabilitate.

O solutie de moment

Simona, 36 de ani, recunoaste ca fiul ei, George (noua ani), a fost o incercare de a-si salva casnicia. „Nu regret in nici un fel ca il am, ci doar anii pe care i-am irosit incercand sa repun pe linia de plutire casnicia mea.” Simona era casatorita de cinci ani cu Liviu, cand a descoperit ca acesta o insela. „L-am intrebat daca era adevarat, iar el a recunoscut imediat ca relatia dura de peste un an. Mi-a spus ca nu a fost fericit cu mine si ca dorea sa divorteze. Eram disperata si am crezut ca un copil era cea mai buna cale de a-i demonstra cat de mult il iubesc.”

Primii doi ani de viata ai lui George i-au dat Simonei iluzia succesului. „Liviu era un tata minunat si George reprezenta pentru noi singurul „proiect” la care lucram impreuna de cand eram casatoriti. Am avut iluzia ca suntem un cuplu adevarat, adus pe calea cea buna de copil.”
Dar, cu cat George crestea, cu atat echilibrul fragil al casniciei dadea semne de nesiguranta si, in final, s-a destramat. „Liviu statea din ce in ce mai mult la birou… Aveam vieti separate si in putinul timp petrecut impreuna ne certam. M-a anuntat ca vrea sa divorteze si m-a intrebat daca am de gand sa-l mai santajez cu inca un copil, ca sa il conving sa ramana cu mine. Din nefericire, George era in camera alaturata si a auzit tot. Niciodata nu m-a intrebat nimic, dar imi dau seama ca se simte vinovat.”

Un cuplu matur

Uneori, sindromul copilului-adeziv poate da rezultate, dar e o strategie cu risc crescut pentru cuplu si, mai ales, pentru copil. Copilul implica multe raspunderi si „fura” din timpul si spatiul unui cuplu, cu alte cuvinte poate fi o piatra de incercare, dar nu o solutie.
Copilul poate fi cel care da unui cuplu sentimentul de familie, de stabilitate si implinire. Toata dragostea si atentia oferite copilului pot aduce partenerii mai aproape unul de celalalt. Sentimentele si intimitatea pe care un copil le sadeste in cuplu pot fi mentinute si dupa primii ani de copilarie ai acestuia.
O relatie de cuplu este in continua schimbare si evolutie. A avea un copil poate fi un nou inceput. Dar nu construi un nou inceput al relatiei atunci cand singura „caramida” o constituie copilul care va veni!

FA SCHIMBARI REALE IN LOC SA LIPESTI CIOBURILE

Casnicia merita cu adevarat sa fie salvata? Imagineaza-te cu partenerul tau pe o insula. Fara copii, rude sau prieteni. Cum ar fi? Cum te-ai simti numai cu el?
Asuma-ti raspunderea propriilor sentimente si exprima-le deschis in fata partenerului. Nu iti imagina ca el stie tot ceea ce gandesti si tot ceea ce simti, fara ca tu sa ii spui nimic.
Cere ajutorul unui psiholog sau consilier marital. E o ocazie de a vedea perspectivele vietii voastre in comun, aspiratiile si dorintele fiecaruia

Al treilea copil ne-a schimbat viata!

Corina are 40 de ani si e fericita alaturi de sotul ei, Dragos, si de cei trei copii. Dar au trecut si ei prin momente de criza.

„Cand baieteii aveau noua si sapte ani, noi duceam vieti separate. El isi deschisese un restaurant si nu mai stia decat sa-si vada de afacere. Niciodata nu era acasa, era ca un strain pentru baieti, nu-mi era de nici un ajutor. Atunci mi-am dat seama ca nu mai simt nimic pentru el.
In vacanta de vara, am plecat cu copiii la sora mea, unde ne-am simtit minunat. Era o mare usurare ca nu ma mai gandeam la el, ca nu venea acasa. A fost momentul in care am inteles cat de tensionata fusesem acasa, ce atmosfera de cosmar traisem zi de zi. Cand a trebuit sa ne intoarcem in oras, m-am hotarat. Chiar in seara in care am ajuns, am discutat cu el. I-am spus ca vreau sa se mute din casa. A fost socat, a plans. Dar reactia lui nu m-a impresionat deloc – nu mai simteam nimic pentru el.

In urmatoarele doua-trei zile a ramas acasa, incercand sa ma convinga sa renunt la ideea mea si sa-i mai dau o sansa. Mi-a propus sa mai facem un copil. Intotdeauna mi-am dorit trei copii, insa de data aceasta el era cel care insista. M-am gandit foarte bine si, de dragul copiilor, am hotarat sa mai incercam o data. Am acceptat si ideea celui de-al treilea copil, mai ales ca pe o ultima sansa a mea de a mai fi mama.

Asa a venit Ana pe lume. Dragos devenise intr-adevar tata. Isi luase un asociat in afacerea cu restaurantul si avea mai mult timp liber pentru familie. Ducea copiii la scoala, facea piata, avea grija de mine si de Ana. Relatia noastra redevenea ceea ce fusese cu multi ani in urma. Este adevarat ca in cazul nostru, Ana (care acum are trei ani) a insemnat un nou inceput. Simt din nou ca suntem un cuplu adevarat si mi-e greu sa cred ca am fost pe punctul de a renunta la tot ceea ce am acum.”

Psiholog Loredana Gavrilita-Banica;

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro