Sotul tau sufera de sindromul barbatului casatorit?

Cele mai multe femei pun pe primul plan familia – sotul si copiii, in timp ce barbatii, de cele mai multe ori, nu-si prea mai dau interesul dupa ce ce s-au casatorit si au devenit tati. Cum se pot impaca femeile cu aceasta contradictie?

Il cunosti foarte bine. Dar uneori iti pare un strain. Doarme alaturi de tine, iar cand e treaz si nu este la birou, sta mai mereu in fata televizorului. Sau la o bere cu baietii, in timp ce tu esti cu copiii acasa. Nu-i asa ca la inceputul relatiei voastre, totul era minunat, nu aveai nimic sa-i reprosezi? Sigur, iesea si cu prietenii lui – e normal, are amici multi si e cautat. Si ce daca se uita la televizor? Voia sa fie informat! Dar, cu timpul (cam de cand a aparut primul copil), ai devenit mai putin toleranta fata de obiceiurile lui. Acum tu trebuie sa ai grija si de copii, iar el nu vrea sa renunte niciodata la nimic.

Pe cat e de adevarat ca absenta lui te enerveaza, tot atat de adevarat este ca il iubesti, asa ca il suporti. Sau poate nu te deranjeaza ca fiecare petrece foarte mult timp separat. In fond, multe cupluri au interese foarte diferite si totusi rezista. Care sa fie adevaratul motiv ca nu faci nimic pentru ca sotul tau sa isi schimbe comportamentul?

Jocul De ce se intampla
Pentru unele femei, a fi ignorate de partener e o stare care, in timp, devine ceva firesc. E vorba despre femeia care a fost ignorata de tatal ei in copilarie. A alege un partener de viata care are acelasi comportament este ceva familiar, chiar daca nu si ceea ce si-ar dori…

In alte cazuri, a suporta toate obiceiurile proaste ale sotului este un mod prin care ea isi dovedeste dragostea. Inghite, nu spune nimic, mandra ca il iubeste asa cum este, pana cand nu mai poate suporta. Incepe sa-l bata la cap, sa-i ceara atentie; el cedeaza, pleaca doar ei amandoi intr-un week-end, iar apoi lucrurile o iau de la capat.

Pe de alta parte, multe femei care suporta din greu o relatie dificila vor considera ca merita o asemenea viata: „Sigur ca iese cu prietenii! Eu sunt asa de plictisitoare…”.

Asa gandeste si Laura (34 de ani, invatatoare). „Sotul meu e o persoana mult mai sociabila decat mine. Cand au aparut copiii, am crezut ca va sta mai mult acasa, insa a reactionat invers. Ne-am certat de multe ori. Copiii sufera din cauza absentei lui, iar eu ma gandesc ca nu sunt destul de interesanta ori sexi. Dar nici nu poti fi sexi cand toata ziua schimbi scutece!” Ceea ce multe femei nu inteleg e faptul ca barbatii au o tendinta innascuta catre activitate si timp petrecut in afara casei. Ei comunica mai putin pe plan afectiv si nu au subtilitatea femeilor cand vine vorba de cuplu. Ele pun pret pe romantism, timp petrecut in doi si grija fata de copii; ei alterneaza intre nevoia de intimitate si cea de detasare. Pentru barbati, iesirile cu prietenii sunt o ocazie sa isi exprime trairile si nevoia de libertate, dar fara sa li se ceara ceva anume pe plan afectiv. Totodata, femeile intra in relatie de pe pozitii de apropiere afectiva pronuntata, dar barbatii au dificultati cand vine vorba de intimitate.

Copiii aduc schimbari
Multe dintre problemele din cuplu pot aparea dupa nasterea copiilor. Inevitabil si instinctiv, femeia devine responsabila de ingrijirea lor. El se simte dat la o parte, se retrage in sine si deseori reactioneaza naiv.

I se pare ca nu are nici un rol in relatia cu copiii, asa ca isi cauta refugiu in serviciu, intr-un hobby, in prieteni. Ea il acuza ca nu se implica, el o acuza ca il da la o parte…

Ioana (32 de ani) a fost atat de absorbita de bebelusul ei, incat nici nu a observat cat de inutil se simtea sotul ei. „Dupa ce am nascut, toate preocuparile mele s-au indreptat spre copil. Seara eram asa de obosita, incat nu voiam decat sa dorm. Cand sotul meu a inceput sa imi povesteasca despre o colega de serviciu (cat e de draguta, cum stie sa asculte!), nu i-am prea dat atentie. Apoi, o prietena mi-a spus ca l-a vazut in oras cu o tipa si ca se vedea clar ca nu sunt doar prieteni… I-am spus ce aflasem si a recunoscut imediat. Mi-a spus ca era indragostit si ca nu mai putea trai fara ea, mai ales ca i se prea ca eu nu prea am nevoie de el. Am crezut ca totul se prabuseste… S-a mutat cu cealalta, dar peste o luna voia sa se intoarca: nu suporta sa nu il vada pe copil. Mi-a fost foarte greu, dar il iubeam si voiam sa ne fie aproape.”

Ioana si sotul ei au decis sa apeleze la terapia de cuplu. „Oricat de dureros, a fost important sa vad cat de mult ne departaseram unul de celalalt. Nu a fost usor sa ne regasim, dar am ramas impreuna. Ma irita – si devin inca geloasa – cand nu stiu de ce intarzie, dar suntem si vom ramane o familie.”

Rupe cercul vicios!
Cum ai putea sa il faci sa mai renunte la hobbyuri sau la serile cu amicii, la o bere? In primul rand, incearca sa-i dai cat mai mult spatiu emotional, libertate. Nu transforma orice fleac in conflict, ca sa nu-si doreasca sa petreaca timpul in afara casei. De cele mai multe ori, barbatii prefera fuga in fata unei discutii cu substrat afectiv; asa ca va prefera sa iasa din spatiul casei, pentru a se feri de stres si a hotari ce e de facut mai departe.

Daca e dispus sa comunice (fiindca se simte mai liber de cand ii lasi mai mult spatiu), puteti negocia sa petreceti mai mult timp impreuna. Ar fi bine sa te arati mai interesata de pasiunile lui si sa il stimulezi sa petreaca mai mult timp alaturi de copii. Da-i prilejul sa faca acele treburi la care se pricepe sau care ii fac placere, dar si sa se plimbe ori sa joace fotbal, daca asta vrea. Faceti o schema a activitatilor pe care le desfasurati impreuna, cu timpul aferent fiecareia. Ar putea fi surprins vazand cat de mult timp aloca micilor lui pasiuni. Dar schema sa nu fie prilej de discutii in contradictoriu si nici nu-ti face iluzii ca-i poti schimba personalitatea. In cuplu se realizeaza o complementaritate benefica pentru ambii parteneri (alaturi de un barbat indraznet, o femeie timida poate sa castige mai multa siguranta de sine). Important este sa puteti negocia si sa ai castig de cauza.

Sa raman ori sa plec?
Numai tu poti lua decizia corecta, nimeni altcineva in locul tau: parinti, rude, prieteni sau colegi. Fii sincera cu tine insati si recunoaste daca relatia este viabila sau nu. Exista intre voi destula dragoste, respect si daruire ca sa merite o viata impreuna? Daca hotarasti ca relatia voastra este buna in proportie de 80-90% si doar restul de 10-20 % te nemultumeste, exista motive destule ca sa lupti pentru mentinerea ei. Daca nu, ia o decizie curajoasa. Daca aveti copii, lucrurile sunt mai complicate. Ar fi bine sa ceri ajutor specializat pentru a intelege cat mai bine cum este relatia si ce optiuni ai. Daca partenerul nu iti este fidel, e foarte important sa intelegi motivele lui, ca sa nu mai repeti, alaturi de el sau in alta relatie, aceleasi greseli. Daca regreta sincer ca a gresit, ar fi bine sa te gandesti la o a doua sansa. Dar, in cazul in care el nu renunta si tie iti sunt clare motivele acestei decizii, ar fi indicat sa renunti la relatia voastra.

Hobby-ul e viata lui
Ileana (30 de ani) si Stefan (32 de ani) au un copil, iar pasiunea lui e parasutismul. „La inceput, cand se antrena, gaseam altceva de facut. Dupa ce am nascut insa, nu s-a gandit sa mai renunte si el. Cand ramane acasa cu copilul, il gasesc foarte nervos. Ma deranjeaza de multe ori ca este plecat prea mult timp si cu serviciul, si pentru hobbyul lui. De multe ori ma simt ca o mama singura, doar ca fara griji banesti. Parasutismul este parte din el, stiu asta. Daca ar renunta la el, nu ar mai fi omul de care m-am indragostit. Stie ca las mult de la mine, dar imi si spune cat de mult ma iubeste si cat e de sigur ca sunt singura femeie din lume care il poate intelege. Si asta ma face sa ma simt importanta pentru el!”

Ce este acceptabil si ce nu

  • Doua seri pe saptamana cu prietenii suna rezonabil. Dar trei sau patru? Inacceptabil!
  • Nu este nimic rau in faptul ca partenerul tau are un hobby; devine o problema insa atunci cand e dispus sa ipotecheze casa pentru aceasta placere.
  • Sa nu piarda nici un meci al echipei preferate la televizor, mai merge. Dar sa nu renunte la mersul pe stadion atunci cand acasa e petrecerea pentru ziua unuia dintre copii sau pentru ziua ta este prea mult!
  • Nu ai nimic impotriva unei beri. Dar e de neacceptat ca aceasta sa se transforme de fiecare data intr-o lada de bere, cu consecintele care decurg de aici!
  • Sa-ti intrerupa deseori serialul preferat pentru canalul de sport este, din nou, inacceptabil!

De Loredana Banica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Dragoste & Sex