Și copiii au dreptul să se exprime prin furie

16.01.2017, 18:38 . Actualizat 16.01.2017, 18:51

Dragi prieteni părinți,

Pot să vă garantez, să vă dau scris și să vă și semnez că oricât de minunați părinți ați fi – și cred că sunteți – și orice ați spune, ați face și oricât v-ați strădui, copiii tot vor fi din când în când furioși pe voi.

Pentru că ei pur si simplu AU NEVOIE de asta: furia adesea însoțește instinctul omului de a-și „marca teritoriul”, de-a-și stabili granițele personale pentru a se separa, treptat, de părinți ca să devină o persoană autonomă.

Cât de des și cât de tare se înfurie nu ține nicidecum de cât îi place sau nu-i place ceea ce i-ai cumpărat sau ce faci pentru el ci ține de cât de bine îi reușește în relație cu tine acest proces de INDIVIDUALIZARE.

De aceea, în momentul în care el urlă că nu-și găsește pantalonii, că nu-i plac creioanele colorate pe care i le-ai luat sau că s-a lovit și e suparat pe tot Universul începând cu tine, să vorbiți despre pantaloni/creioane/a cui e vina e la fel de util cum ați vorbi în acel moment despre Scufița Roșie…(sau poate asta ar fi mai util…). Pentru că problema nu sunt pantalonii/creioanele/lovitura. Știu, ar fi mai ușor să fie așa, dar de cele mai multe ori nu e.

Cum se explică furia la copii

Ceea ce se dezbate de fapt, în mod subtil, este problema spațiului personal, o temă foarte importantă, pentru că ea stă la baza identității adultului de mai târziu.

Citește și Cum învățăm copilul să-și controleze reacțiile de furie

Când copilul strigă la părinți – putem presupune din asta că și părinții strigă uneori la copil sau unul la celălalt – de fapt vrea să afle:

– cum se împarte puterea în familie: strigătul fiind un simbol pentru putere, vrea să știe dacă are și el dreptul la ea sau doar adulții (dacă părinții au voie sa țipe și el nu, ar putea trage concluzia că el e o persoană mai puțin importantă);

– dacă emoțiile lui sunt văzute și dacă îți pasă de ele; dacă are voie să le exprime (așa cum știe el în acel moment)

– dacă este iubit și acceptat și când e furios;

– cine ce responsabilități își asumă pentru lucrurile și treburile din casă (dacă începi să cauți pantalonii, ai luat-o tu pe asta…).

Citește continuarea pe pagina următoare

Problema noastră e că atunci când copilul țipă la noi – dacă nu suntem nici noi conștienți de granițele noastre – instinctiv reacționăm pentru a le apăra. Astfel, intrăm într-o luptă pentru putere cu copiii noștri, din care, în timp, ei pot trage diferite concluzii, de la caz la caz:

– viața e o luptă

– ca să te afirmi, trebuie să te zbați

– oamenilor nu le pasă de ceea ce simți

– nu merită sa ieși in față, vei fi rănit

– totul e haos, nimic nu are sens

– nu ai voie să te superi

– nu ai voie să exprimi ce simți

– ca să primești ceea ce vrei trebuie să fii dur/să te enervezi

– copilul este vinovat pentru tensiunea din familie/ nefericirea mamei

– e mai bine să nu dorești lucruri și altele…

Unii chiar păstrează aceste concluzii toată viața și nici nu le mai trece prin cap că lucrurile ar putea fi și altfel. Prin urmare, nici nu vor fi…

Cum se recomandă să reacționăm atunci când copilul e furios

Dacă atunci când copilul țipă, ne îndreptăm atenția spre noi, în interior și tăcem, privindu-l cu blândețe, nu se mai iscă război. După ce trece furtuna, e musai să fie dezbătută atât problema „pantalonilor”, cât mai ales aceea a așteptărilor, nevoilor și a emoțiilor amândurora.

Și vă rog pe voi să spuneți ce concluzii credeți că îi rămân copilului din astfel de discuții…

Un copil care se simte liber să-și exprime furia în fața părinților săi va învăța, în timp și cu ajutorul lor, să o exprime mai sănătos, să o gestioneze și să o folosească în favoarea lui (furia este energie).

Citește și Scrisoarea „de eliberare” a părintelui „perfect” către copilul său

Copilul care este nevoit să-și reprime furia din teama de a fi respins sau de a nu-și răni părinții caută, inconștient, să fie mai puțin în contact cu sine. Pentru a simți mai puțină furie, somatizează (sau va somatiza mai târziu) și dezvoltă diverse mecanisme pentru a fugi de sine.

Din când în când răbufnește dar atunci se sperie de reacțiile lui, se simte vinovat așa că reprimă din nou și tot așa… Acești copii trebuie ajutați să înceapă să-și constientizeze și să-și exprime furia.