Tulburarea obsesiv compulsivă la copii și adolescenți

Când ne gândim la obsesii și fixații, cu siguranță avem în minte imagini văzute în filme și seriale despre oameni care se spală în continuu pe mâini de teama unor microbi, imagini despre oameni cară apasă de multe ori pe mânerul unei uși înainte să intre sau care își numără pașii pentru a fi corecți. De multe ori imaginea noastră despre tulburările de sănătate mintală este preluată din media, filme și cărți și de cele mai multe ori descrierile pe care le vedem sunt la persoane adulte.

Atât copiii, cât și adoles­cenții, pot suferi de tulburarea obsesiv compulsivă (TOC), o boală în care atât gândurile cât și comportamentele sunt afectate.
Ce sunt obsesiile? Ținem bine minte jocurile copilăriei dacă atingi pomul acela vei deveni x, y, z. Mulți copii au aceste gânduri ocazional „nu călcăm pe aici că se va întâmpla ceva rău', 'facem acest joc ca să nu se întâmple x', și din punctul de vedere al adultului aceste jocuri pot fi văzute ca simple superstiții. Uneori însă, aceste gânduri care par un set fix de reguli pot deveni extrem de supărătoare, se pot întâmpla zilnic cu o durată mare (copilul se gândește multe ore pe zi la ele), pot interfera cu activitățile zilnice (joaca, servirea mesei, învățatul, etc) și pot să cauzeze o schimbare în dispoziția copilului.
Exemple de obsesii: teama de a se răni sau a răni pe cineva, teama de a fi contaminat de microbi, imagini recurente care apar în minte (ele au caracter neplăcut și repetitiv), numărat repetitiv, teama că ceva rău se va întâmpla dacă anumite lucruri nu sunt aranjate în ordine.

Ce sunt compulsiile? Acestea sunt acte și comportamente pe care copilul are senzația că trebuie să fie făcute repetitiv pentru a opri gândul obsesiv descris mai sus.
Exemple de comportament compulsiv: spălatul mâinilor repetitiv și în anumit mod ca un ritual, numărat sau lovit repetitiv obiecte, rugat repetitiv, smulsul firelor de păr sau ciupitul pielii, sau comportamente complexe de tip purtarea aceleași bluze mereu în aceleași situații.
Este foarte important să înțelegem că aceste gânduri și comportamente se întâmplă în succesiune și de obicei gândul de obsesie precede comportamentul de compulsie. Un ciclu de acest gen poate arăta așa: „Copilul merge pe stradă și datorită unei temeri intense că ceva rău se va întâmpla imediat face trei pași în spate și bate de 4 ori din palme'. Acest tipar se va repeta de fiecare dată când apare frica de ceva rău și poate fi văzut de multe ori în ziua respectivă. Copilul simte în acele momente un stres marcat datorită gândului și o eliberare momentană prin urmarea acelui ritual de „îndepărtare a fricii'. Datorită frecvenței crescute a unui comportament de acest fel copilul poate avea dificultate de învățare, rutinele sale vor fi permanent încurcate, și de obicei cei din jur (membrii familiei, colegii sau profesorii) tind să observe și să încerce să oprească copilul. Aceste reacții pot determina copilul sau adolescentul să se izoleze și să refuze să mai participe la socializare, la jocuri sau să mai meargă la școală.

Tulburarea obsesiv compulsivă este o tulburare majoră care afectează atât viața individului care suferă de ea cât și a membrilor familiei sale. De obicei, copilul sau adolescentul se simte neputincios să oprească gândurile sau comporta­men­tele compulsive, iar membrii familiei tind să oprească individul din a le mai face. Acest lucru cauzează și mai mult stres iar frecvența simptomelor poate să crească.

Care sunt factorii de risc ai acestei tulburări?
Factorii de risc ce contribuie la dezvoltarea acestui tip de tulburare sunt interconectați și de multe ori dificil de diferențiat la fiecare individ în parte. Persoanele care suferă de TOC au un factor genetic de risc și putem observa și alți membri ai familiei cu astfel de simptome; în general ei suferă și de anxietate și un nivel mare de stres (asociat cu schimbări mari în viață cum ar fi moartea unei rude apropiate, accident, etc). Alți factori pot fi de natură hormonală iar simptomele TOC se pot observa uneori la femei în timpul sarcinii sau imediat după naștere, iar la adolescenți se poate asocia cu perioada pubertății. În general vârsta este un factor de risc, aproximativ 25% din cazuri având debut înainte de împlinirea vârstei de 14 ani.
Legătura dintre Tulburarea Obsesiv Compulsivă și ticuri
De multe ori persoanele care suferă de obsesii și compulsii au concomitent și ticuri, și deși aceste tulburări sunt diferite pentru persoanele din jur, comportamen­tele compulsive pot trece drept ticuri. Pentru persoanele care suferă de TOC, ticurile de obicei sunt mișcări repetitive sau verbalizări repetitive care sunt prezente fără gândurile de teamă și nu generează nici un comportament ulterior. Aceste două tulburări foarte asemănătoare din exterior împart o puternică asociere genetică dar și mecanisme comune la nivel neurologic.

Tulburarea obsesiv compulsivă – Terapia și tratamentul
În acest moment principalele metode de tratament al TOC la copii și adolescenți implică terapia și folosirea de tratament farmacologic pentru a reduce simptomele tulburării și a reda copilului sau adolescentului o mai bună funcționare. De multe ori terapia sau tratamentul pot doar ține sub control simptomele și nu pot vindeca în totalitate.
Terapia cea mai studiată și cu rezultatele cele mai bune în managementul simptomelor este cea de natură cognitiv-comportamentală. De obicei, această formă de terapie implică un protocol numit „Expunere cu prevenția răspunsului'. În timpul terapiei, copilul sau adolescentul este expus treptat obiectului sau obsesiei care generează teama (expunere) în timp ce învață metode de a rezista comportamentului complusiv (prevenția răspunsului). Principalul obiectiv al terapiei este de a ajuta copilul sau adolescentul să întâmpine în mod gradual situații care declanșează temerile într-un mediu sigur împreună cu terapeutul și pe măsura progresului să aplice aceste tehnici în situațiile din afara camerei de terapie.
Deseori la protocoalele de terapie poate fi necesară adăugarea medicației pentru a scădea simptomele și pentru a reda copilului echilibrul pentru a putea să se implice eficient în programele de psihoterapie. Medicația care se folosește este mereu prescrisă doar de medicul psihiatru pentru copii și adolescenți după atenta analiză a fiecărui caz în parte și este de tipul antidepresivelor. Aceste medicamente sunt aprobate pentru utilizarea în cazul TOC la copii și adolescenți începând cu vârsta de 6 ani, efectele pozitive apărând în general după câteva săptămâni de tratament. Tratamentul este atent monitorizat de medic și poate fi menținut pe o durată mai mare de timp dacă simptomele persistă și afectează în mod sever calitatea vieții copilului.

Dr. Bogdan – Cristian Fițiu, medic specialist psihiatrie Pediatrică

Atacul de panică la copii și adolescenți: sfaturile terapeutului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Relatii in familie