Sfântul Daniil Sihastrul – Rugăciunea pe care să o rostești când te afli în momente de cumpănă și situații dificile

În fiecare an, pe 18 decembrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Daniil Sihastrul. Este cruce albastră în calendar.

Sfântul Daniil a trăit între anii 1400 și 1482 este cunoscut de credincioși sub denumirea de Daniil cel Nou sau Daniil Schimonahul, denumiri care nu mai permit confuzia Sfântului nostru cu proorocul prezent în vechiul Testament.

În această seară sfântă, fiecare creştin trebuie să rostească o rugăciune.

„Viață îngerească ai petrecut pe pământ, Sfinte Daniil, chip și pildă făcându-te ucenicilor tai. Prin rugăciuni, posturi îndelungate și privegheri, te-ai învrednicit a te sălășlui în pământul celor blânzi, Sfinte Daniil, de Dumnezeu cinstitorule, podoaba sihaștrilor și lauda călugarilor.
Cuvioase Părinte Daniil, în tot pământul a ieşit vestea minunilor tale; pentru aceasta în ceruri ai aflat plata ostenelilor tale, taberele diavolilor le-ai îndepărtat, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre. Împlinind voia lui Dumnezeu pe pământ şi încingându-te cu armele Duhului, Cuvioase, ai biruit toate ispitele diavolului, care neîncetat dau război sufletelor noastre.
Având multă râvnă dumnezeiască, din tinereţe ai părăsit casa părintească şi ai îmbrăţişat viaţa călugărească, nevoindu-te în ascultare, curăţie şi sărăcie de bună voie, împodobindu-ţi sufletul cu fapte bune. Ucenic al Sfântului Leontie de la Rădăuţi fiind, nevoinţelor lui ai urmat, Cuvioase Părinte Daniil, înmulţindu-ţi ostenelile şi silindu-ţi firea, prin harul lui Dumnezeu, pentru a dobândi cele veşnice. În suspinuri ziua şi noaptea ai petrecut, Cuvioase, gândind la ceasul cel înfricoşător al Judecăţii; cu postul şi cu privegherea trupul ţi l-ai vestejit şi, prin smerenia ta, ai surpat viclenia diavolului. Sfintele tale moaşte de la Voroneţ s-au făcut izvor nesecat de vindecări celor credincioşi şi ocrotire de multe primejdii, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu.
De Dumnezeu cinstitorule Sfinte Părinte Daniil, tu, precum zice proorocul, cu lacrimi ai udat pământul şi n-ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare, arătând dorul inimii înflăcărate către Hristos, pe care L-ai iubit din copilărie. Drept aceea te-ai făcut pildă călugărilor şi ai săvârşit tot felul de fapte bune. Deci, mult lăudate părinte, cu rugăciunile tale, cere de la Dumnezeu să dea lumii pace, Bisericii unire şi nouă mare milă. Amin!'.

 

Iulia Sandu

Foto:libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Spiritualitate