Salteaua, inamicul somnului tau

Salteaua, inamicul somnului tau

Cu totii suntem expusi la oboseala si stres in timpul zilei, asa ca este foarte important ca, in timpul somnului, corpul nostru sa se relaxeze si sa se incarce cu energie. Insa daca salteaua pe care dormim este uzata sau din materiale slabe calitativ, somnul nostru s-ar putea transforma din placere in corvoada. Stim ca alegerea saltelei nu e deloc usoara, insa merita toata atentia ta.

Astazi, pe piata sunt disponibile numeroase modele, dar putem face o clasificare generala, in functie de nucleu – saltele cu arcuri si saltele pe baza de spuma. La randul lor, acestea pot fi categorisite in functie de tipul arcurilor sau tipul si densitatea spumei. Fiecare dintre ele poate avea diverse straturi sau substante speciale adaugate (cum sunt fibrele de bambus, nuca de cocos sau firele de argint), care ofera caracteristici deosebite. Insa in ultima vreme, saltelele din materiale de ultima generatie castiga tot mai mult teren in fata celor clasice, cu arcuri, care provoaca puncte de presiune asupra corpului.

Din cauza lor, corpul nu se relaxeaza in timpul somnului si te trezesti obosit. In schimb, saltelele din spuma sau latex se adapteaza perfect la forma corpului, asigurand un somn neintrerupt si odihnitor. In plus, acarienii nu pot supravietui in saltelele moderne, tratate, din latex sau spuma.

Cum alegi salteaua.
Dormitul pe o saltea nepotrivita poate provoca o serie de probleme (insomnie, iritabilitate, anxietate, dureri ale coloanei, gatului si spatelui), care iti pot afecta activitatea de a doua zi sau chiar intreaga viata. De aceea, e foarte important ca salteaua sa indeplineasca o serie de conditii:

  •  Sa sustina corect corpul si coloana vertebrala, pentru a preveni problemele legate de spate (dureri de gat, rinichi sau coloana). De asemenea, ar trebui sa previna durerile articulare si sa relaxeze intregul corp, eliberand tensiunea din muschi.
     
  •  Sa se adapteze formei si greutatii corpului. Pentru un somn bun, ai nevoie de o saltea care sa nu creeze puncte de presiune asupra coloanei (asta inseamna sa ia forma corpului tau). Astfel, nu te mai rasucesti in somn pentru a-ti schimba pozitia, deoarece presiunea e distribuita egal, in intregul corp. Cand stai pe spate, mana trebuie sa treaca pe sub zona lombara, iar cand stai pe o parte, umerii si soldurile trebuie sa se afunde in saltea, eliminand tensiunea musculara si mentinand dreapta coloana.
     
  •  Sa fie antialergena. Numarul persoanelor alergice este in crestere, iar una dintre cele mai frecvente cauze ale alergiilor in spatii inchise e prezenta acarienilor. Locul de origine al acestora este in saltele, deoarece aici au cele mai bune conditii pentru supravietuire: caldura, umiditate si mancare. Alege o saltea tratata special, care te protejeaza de alergeni.
     
  •  Sa permita aerului si caldurii sa circule. Materialul din interiorul saltelei trebuie sa permita pielii sa respire in timpul somnului, regland temperatura corpului si prevenind transpiratia. Asadar, salteaua trebuie sa aiba o compozitie speciala, care permite un flux cat mai mare de aer si, constant, previne umiditatea si mentine caldura. Saltelele umede si reci provoaca organismul sa consume mai multa energie pentru a se incalzi, diminuand calitatea somnului.
     
  •  Sa fie protejata impotriva depunerilor de praf. O saltea buna te fereste de acumularile de praf cauzate de energia electrostatica, cauzata de diferite obiecte ce produc unde electromagnetice: televizor, radio, liniile de curent electric. Materialele textile combinate cu fibre de carbon blocheaza undele electromagnetice si previn acumularea de energie electrostatica.
     
  •  Sa fie ecologica. Multe dintre materialele moderne sunt poluante si pot contine chiar substante daunatoare pentru organism. Salteaua trebuie sa indeplineasca standardele ecologice pentru industria materialelor textile.

 

Cum o intretii.
In functie de materialul din care este realizata salteaua, se recomanda urmatoarele metode de ingrijire:

  •  Pentru a-i mentine forma, intoarce salteaua de pe o parte pe alta o data la doua sapamani, in primele trei luni, apoi – o data la trei luni.
  •  Aspira salteaua regulat, pentru eliminarea prafului si acarienilor.
  •  Petele de pe saltea pot fi inlaturate cu o solutie din apa rece si sapun. Pentru curatare, foloseste un burete foarte putin umed, pentru a evita acumularea de umezeala in saltea.
  •  Pentru a prelungi viata saltelei, foloseste o husa pentru protectie.
  •  Nu plia salteaua, pentru ca poti deteriora materialele din interior. Flexeaz-o usor daca vrei sa o scoti din camera si nu are loc pe usa.
  •  Schimba salteaua cel putin o data la 10 ani sau la primele semne de disconfort: dureri de spate la trezire, somn agitat, greutate in a adormi.

Alte accesorii.
Perna poate influenta, de asemenea, calitatea somnului, asa ca e important sa faci o alegere corecta. Fiecare pozitie de dormit necesita o perna cu o inaltime adecvata, asa ca alege-o in functie de felul in care obisnuiesti sa dormi. Daca dormi pe spate, nu folosi o perna prea inalta, deoarece coloana vertebrala nu ar avea o pozitie dreapta. In cazul in care dormi pe burta, alege o perna de inaltime medie, care iti sustine corect gatul. Dormitul pe o parte necesita o perna mai mare, astfel incat L-ul format de gat si umeri sa fie sustinut.

Nici pilota nu trebuie aleasa la intamplare. Daca esti alergica, evita pilotele (si pernele) umplute cu puf sau pene; alege una din fibre sintetice. Poate fi spalata des, la temperaturi mari (acarienii mor la 60˚ C), iar fibrele permit circulatia aerului. Pentru a o pastra pufoasa, aeriseste-o regulat.

O perna de calitate e primul pas catre un somn sanatos. Pernele uzate diminueaza calitatea somnului si pot fi responsabile pentru dureri de umeri sau spate, alergii sau probleme respiratorii. Perna ar trebui sa sustina capul si gatul, insa daca este folosita timp indelungat, aceasta isi pierde flexibilitatea si forma.
 

Inspira-te din propunerile noastre din pagina 3!


Saltea Sultan, ERFJORD, cu latex, IKEA – 1.990 lei (140×200 cm)

Saltea Latex Plus, cu latex, Mobexpert – 2.199 lei (140×200 cm)

Saltea Gold, cu arcuri Bonnell, Mobexpert – 679 lei (140×200 cm)

Saltea Diamond, cu arcuri impachetate independent, in saculeti din material textil, Mobexpert – 1.229 lei (140×200 cm)

Husa pilota si fata de perna Henny Cirkel, din bumbac, IKEA – 55 lei.

Perna Dormeo Memosan 3 Straturi Junior, www.dormeo.ro – 110 lei.

 

Material realizat de Mihaela Zamfirache.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Decoratiuni