(P) Top 3 detalii care nu trebuie să îți scape atunci când amenajezi un living
Indiferent dacă tocmai ne-am mutat într-o locuință nouă sau ne dorim pur și simplu să redecorăm, ambientul unei locuințe depinde într-o foarte mare măsură de modul în care alegem să amenajăm living-ul sau altfel spus „sufletul casei”. Spre deosebire de bucătărie, care este scena culinară a unei locuințe, living-ul este de cele mai multe ori locul unde prind contur discuțiile lungi, unde savuratul cafelei devine o tradiție dar și locul în care ne putem găi în orice moment liniștea și relaxarea de care avem nevoie după o zi încărcată. Amenajarea unui living modern nu este întotdeauna un lucru simplu, mai ales atunci când nu ne conturăm o idee înainte cu privire la modul în care ne dorim să arate camera de zi a locuinței.
Deși în prezent avem la dispoziție posibilitatea de a ne informa foarte ușor despre opțiunile pe care le avem, despre lucrurile care se află actualmente în tendințe, deciziile pe care le avem de luat în ceea ce privește amenajarea living-ului nu sunt unele ușoare. Pentru că avem gusturi diferite și desigur viziuni diferite asupra lucrurilor care ne sunt necesare și care nu, este esențial să ne îndepărtăm de ideea că există un ghid sau un template pe care să îl urmăm. În acest sens, recomandarea este aceea de a încerca să ne conturăm o idee în mare despre modul în care ne dorim să arate living-ul, astfel încât să ne ușurăm cât mai mult alegerile pe care le avem de făcut. Iată așadar 3 dintre cele mai importante detalii care nu trebuie să îți scape atunci când amenajezi un living!
Cromatica
Deși cromatica este un aspect căruia este necesar să îi acordăm o atenție deosebită la nivelul întregii locuințe, camera de zi este una în care cromatica contribuie foarte mult la crearea unui ambient cât mai relaxant și mai plăcut. Având în vedere că vorbim despre living-ul modern, este important să avem în vedere faptul că este recomandat să ne îndreptăm atenția spre simplitate. Mai exact, culorile să fie cât mai puține și mai simple.
Iluminatul
Camera de zi este încăperea în care este necesar să acordăm o atenție mare iluminatului, atât celui natural, cât și celui artificial. Pentru că îți dorești ceva modern, recomandarea este aceea de a opta pentru corpuri de iluminat care să facă cinste acestei încăperi. Un candelabru spre exemplu reprezintă o alegere cu care nu vei putea da niciodată greș într-o astfel de încăpere, atâta timp cât acesta se poate integra perfect cu stilul în care ai amenajat camera. Alegerile însă nu îți sunt limitate doar la candelabre, ci simultan ai posibilitatea de a lua în calcul și diferite lampadare sau becuri LED, în funcție de modul în care îți dorești să arate încăperea.
Aranjarea obiectelor
În cadrul living-ului este de asemenea important să acordăm o atenție sporită și modului în care dispunem obiectele pe care le-am achiziționat pentru a amenaja. Mai exact, vorbim despre mobilier, canapele, măsuță, covorașe, chiar și despre diverse decorațiuni de interior. Este recomandat ca acestea să fie aranjate în așa fel încât în încăpere să rămână cât mai mult spațiu liber pentru a se creea impresia unui spațiu cât mai aerisit.