Rugăciuni către îngeri și arhangheli

rugăciuni către îngeri și arhangheli

În anumite momente ale vieții noastre, fiecare dintre noi simte nevoia să se apropie mai mult de Dumnezeu. Cea mai ușoară cale prin care putem face acest lucru este rugăciunea. Rostită cu credință, rugăciunea poate avea puteri miraculoase. 

Alături de rugăciunile către sfinți, există și rugăciunile către îngeri și arhangheli, la rândul lor foarte puternice dacă sunt rostite cu sufletul curat și cu credință în suflet. Iată, în cele ce urmează, câteva dintre cele mai puternice rugăciuni către îngeri și arhangheli.

Cele mai puternice rugăciuni către îngeri și arhangheli

  • Rugăciunea către Îngerul păzitor. Îngerul păzitor ne mijlocește rugile către Dumnezeu, de aceea, atunci când necazurile ne copleșesc, cel mai bine este să înălțăm rugi către acest înger, care “ne va susține cauza” în fața Lui Dumnezeu.

Sfinte Îngere, păzitorul și acoperitorul meu cel bun, cu inima zdrobită și cu sufletul îndurerat stau dinaintea ta și mă rog. Auzi-mă pe mine, păcătosul rob al lui Hristos, care cu multă căință și lacrimi amare strig: să nu pomenești fărădelegile și nedreptățile cu care eu, nevrednicul, te mâhnesc în toată vremea, săvârșind fapte necuvenite în fața Ziditorului meu Dumnezeu. Fii milostiv și nu te depărta de la mine. Trezește-mă din somnul păcatului și ajută-mă cu rugăciunile tale, ca întru pocăință și neprihană să-mi petrec cealalta vreme a vieții mele.

Păzește-mă de căderile în păcate de moarte, ca să nu pier în deznădejde și să nu se bucure vrăjmașul de pierzarea mea. În tot locul și în tot ceasul să-mi stai înainte, rugându-L pe Domnul Dumnezeul îndurărilor să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârșit în viața mea cu fapta, cu gândul sau cu vorba. Iar în înfricoșatul ceas al morții, tu să fii lângă mine, bunul meu păzitor, alungându-i pe întunecații demoni veniți să înfricoșeze cutremuratul meu suflet. Apără-mă de cursele lor, când va fi să trec prin vămile văzduhului, pentru că, de tine călăuzit și păzit, lumina Raiului să o văd, unde Sfinții și Puterile cerești laolaltă laudă și preamăresc numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Treimea cea de-o-ființă și nedespărțită, și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

  • Rugăciunea către Sfântul Arhanghel Mihail este una dintre cele mai puternice rugăciuni grabnic-ajutătoare. Rostită cu credință, această rugăciune te întărește, te ajută să vezi limpede lucrurile și să găsești rapid soluții la problemele cu care te confrunți. Poate fi spusă în orice altă zi din an, nu doar de praznicul Sfântului Arhanghel Mihail, dar devine mult mai puternică în ziua praznicului, 8 noiembrie.

Sfinte și mare Arhanghele al lui Dumnezeu, Mihaile, care cel dintâi în­tre îngeri stai dinaintea Treimii celei negrăite, sprijinul și păzitorul neamu­lui omenesc, care ai zdrobit în Ceruri cu oștile tale capul prea-trufașului dia­vol și rușinezi pururea pe pământ răutatea și viclenia lui, la tine alergăm cu cre­dință și ne rugăm ție cu dragoste: fii pavăza nestricată și coif tare Sfintei Bi­serici și neamului nostru dreptcredincios, păzindu-ne cu spada ta purtătoare de fulgere de toți vrăjmașii văzuți și ne­văzuți.

Nu ne lăsa pe noi, o, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără ajutorul și ocrotirea ta, pe cei ce lăudam astăzi sfântul tău nume. Iată că, deși mult gresiți suntem, nu voim să pierim întru fărădelegile noastre, ci să ne întoarcem la Domnul, ca să ne călăuzească spre lucruri bune. Luminează mințile noastre cu lumina feței lui Dumnezeu, care strălucește tot­deauna pe fruntea ta ca un fulger la arătare, ca să putem pricepe care este voia lui Dumnezeu, bună și desăvârșită, în ceea ce ne privește, și să cunoaștem toate câte se cuvine nouă să le facem și câte să le trecem cu vederea și să le părăsim. Întărește-ne cu harul Domnu­lui voința slabă și dorirea lipsită de vla­gă, că întărindu-ne în legea Domnului, să încetăm a ne mai primejdui cu cu­getele pământești și cu poftele trupești, aplecându-ne, după asemănarea copii­lor lipsiți de minte, către frumusețile degrabă pieritoare ale lumii acesteia și uitând în chip nesăbuit cele veșnice și cerești de dragul celor stricăcioase și pământești.

Mai presus de toate acestea, cere de Sus pentru noi duhul adevăratei po­căințe, întristarea cea nefățarnică după Dumnezeu și zdrobirea pentru păcatele noastre, ca zilele ce ne-au mai rămas din această viață trecătoare să le chel­tuim nu spre plăcerea simțurilor și hrănirea patimilor noastre, ci întru îndrep­tarea cu lacrimi de credință și zdrobire a inimii, cu nevoințele curăției și cu bineplăcutele fapte ale milostivirii.

Iar când se va apropia ceasul sfârșitului nostru, al slobozirii din legăturile aces­tui trup pieritor, nu ne lasă pe noi, Arhanghele al lui Dumnezeu, fără de apă­rare împotriva duhurilor răutății care sunt în văzduhuri și obișnuiesc a împiedica urcușul sufletului omenesc la cele de Sus, ca păziți fiind prin tine, fără m­piedicare să ajungem în sălașurile prea-slăvite ale Raiului, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit.

Și învrednicindu-ne a vedea prealuminatul chip al Preabunului nos­tru Domn și Stăpân, și căzând cu la­crimi la picioarele Lui, cuprinși de bucu­rie și umilin a sa strigăm: slava Ție, Preaiubitul nostru Mântuitor, Care pen­tru preamultă dragoste pe care o ai față de noi, nevrednicii, ai binevoit a trimi­te pe îngerii Tăi ca să slujească mân­tuirii noastre! Amin!

Sursa: www.doxologia.ro

  • Rugăciunea către Sfântul Arhanghel Gavriil îi ajută pe cei nedreptățiți și pe cei care au săvârșit păcate mari și caută mântuirea.

O, Sfinte Arhanghele Gavriil, desăvârşit lucrătorule, care cu numele şi cu fapta mărturiseşti puterea Celui-Preaînalt, către puţinătatea omenească apleacă-te cu îngăduinţă, şi veghează-ne în ceasul rugăciunii noastre, şi călăuzeşte-ne spre împlinirea a toată dreptatea, cu mulţimea harurilor anume încredinţate ţie, că noi în puternicul tău ajutor cutezăm a nădăjdui şi ascultătoarei tale slujiri următori năzuim a ne face.

Tu pe oameni cercetându-i din neam în neam, cu bunele şi cu relele noastre ne ştii; de aceea te rugăm să fii răbdător cu nedesăvârşirile noastre, sprijinindu-ne ca de rele să ne lepădăm, iar întru cele bune să sporim, căci de îndreptarea omului scris este că şi îngerii se bucură. Deci pricină de bucurie înlesneşte-ne să fim Puterilor cereşti celor fără de trup, peste care Dumnezeu fruntaş te-a rânduit, Voievod între Voievozii cei de sus.

Fii bucuria noastră şi învredniceşte-ne să fim bucuria ta, ca întru Domnul bucuriei duhovniceşte să ne veselim. Rugăciunile noastre du-le la Dumnezeu cu iuţimea aripilor tale şi de vestirea ta mântuitoare nu ne lipsi pe noi, Binevestitorule, ca pe unii ce nădăjduim cu râvna duhului să biruim neputinţele cele trupeşti şi îngerilor asemănători să ne facem, ca dimpreună cu oştirile cereşti şi cu cetele drepţilor, spre împărăţia luminii celei neînserate cătând, din tot sufletul şi cu tot cugetul nostru să aducem mulţumire, laudă şi închinăciune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Treimea cea de-o-fiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Sursa: www.doxologia.ro

  • Rugăciunea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril este o rugăciune de protecție la vreme de nevoie. Această rugăciune te scapă de rele şi îţi aduce bucurie, noroc şi sănătate! Conform www.arsenieboca.ro, sfintele puteri netrupeşti ale celor doi arhangheli intervin împotriva necuratului pentru tot creştinul care strigă după ajutor.

Preaslăvit prinţ al oştirilor cereşti, Sfinte Arhanghele Mihaile, apără-mă pe mine, robul/roaba lui Dumnezeu (Numele) şi pe (Numele) copiii, soţul (soţia), părinţii, etc. de duhurile rele răspândite în văzduh, de răutatea oamenilor, de tot ce-i mânie, urgie, necaz, boală şi nenorocire pe acest pământ. Ne punem sub ocrotirea ta şi avem încredere în ajutorul tău! Apără-ne cu Preasfânta Cruce a lui lisus Hristos, Domnul nostru, care cu adevărat S-a răstignit şi a pătimit pentru iertarea şi salvarea oamenilor de la chinurile veşnice! Du Celui Preaînalt rugăciunile noastre, ca să se coboare asupra noastră îndurările Sale, iar în ceasul morţii noastre condu sufletele noastre la cer! Amin! 

Sfinţilor Arhangheli, care fără de trup slujiţi Ziditorului lumii cu credinţă şi tărie, rugaţi-vă pentru noi şi cereţi de la Domnul Dumnezeul nostru puterea să stăm în faţa vrăjmaşilor neclintiţi şi nebiruiţi, în numele adevăratei credinţe a Adevăratului nostru împărat ceresc. Cu sabie de foc distrugeţi pe cei răi care niciodată nu precupeţesc a ne vătăma trupul şi sufletul nostru, care ne urgisesc în numele Satanei, întunecatul stăpân al lumii celei de jos. Şi faceţi ca lumina Dumnezeiască să se reverse asupra noastră şi să ne lumineze calea şi sufletul şi acum şi-n vecii vecilor, de-a pururea. Amin!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate