Mirela Retegan: „Am pierdut unii oameni, dar am câștigat alții…”

Este creatoarea și inima din spatele conceptului „Gașca Zurli', un proiect de teatru și educație pentru copii. De peste un deceniu s-a dedicat promovării educației prin divertisment. A scris cărți destinate celor mici dar și părinților, în care explorează teme legate de creșterea și dezvoltarea copiilor, precum și de comunicarea eficientă între părinți și copii. Dar dincolo de toate, Mirela Retegan este o vizionară. A știut, ca nimeni altcineva modalitatea prin care putem influența dezvoltarea pozitivă a copiilor prin artă și joacă, iar „Gașca Zurli' este rezultatul pasiunii și muncii ei.

gz-1266cmSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Mirela, cum e viața ta acum? Și care sunt lucrurile care te fac sătrăiești vibrând?

Minunată! Eu îmi mǎsor fericirea în cantitatea de grijă, atenție și bucurie pe care o aduc celor pe care îi iubesc și ei mie. Iar succesul îl măsor prin cât din ceea ce eu cred că este misiunea mea în viață, reușesc să fac zilnic. Așa că, viața mea e plină de viață. De la prima oră a dimineții până mă culc, trăiesc o mulțime de experiențe. De la oameni la proiecte, de la job la planul personal, am o singură problemă: să aleg ce să fac și ce să nu fac, știind că nu am timp de toate.

De unde îți iei energia?

Din rugăciune, meditație, soare, mâncare, natură, oameni faini, întâmplări cu bucurie. Din îmbrățișările mamelor și zâmbetele celor mici. Dintr-un cântec, dintr-o carte, dintr-o baie cu sare. Am învățat să pun bateria' la încărcat și rar mai rămân pe zero.

Dacă ți se oferă ocazia să poți lua o altă decizie, cândva în trecut… Ce-ai schimba?

Nimic. Toate întâmplările din viața mea m-au adus în acest punct. Și mă bucur că din toate am învățat câte ceva. Uitându-mă în urmă, am făcut în fiecare situație tot ce am putut mai bine din ceea ce am știut să fac în acel moment.

Se spune că la maturitate puține lucruri ne mai uimesc… E adevărat?

Eu încă mă mai las uimită de multe întâmplări. Dar e foarte adevărat că la maturitate ai capacitatea de a alege cum să reacționezi. Poți să-ți gestionezi emoțiile și să jonglezi cu ele. Dacă ar dispărea mirarea din viața mea, magia s-ar simți inutilă și nu ar mai încerca să mă surprindă. Păstrez și cultiv sufletul de copil care încă se lasă uimit de cele mai simple lucruri și întâmplări din jurul lui.

O generație întreagă a crescut cu un produs creat de tine, Gașca Zurli. Cum crezi că s-a schimbat rolul educației în formarea copiilor, comparativ cu o generație în urmă?

Sunt sigură că am reușit să punem niște cărămizi la construcția a ceea ce se numește relația părinte-copil. Sunt sigură că povestea Zurli e un instrument bun pentru părinți, copii, bunici și educatori. Am reușit să construim un spațiu sigur în care copiii învață în joacă despre cele mai importante evenimente de viață. Cred că suntem un ajutor bun pentru clasele educatoarelor și învățătoarelor și o pauză binemeritată în viețile familiilor din România.

De-a lungul anilor, de unde ți-a venit inspirația pentru personajele și spectacolele pe care le-ai creat pentru copii?

În primul rând de la Maya. Toate personajele s-au născut în locul fraților și surorilor pe care și i-a dorit și nu i-a avut. Primele două, Zâna Bună și Tura Vura, le-am creat din dorința de a-i explica mai ușor Mayei binele și răul. Apoi, au venit frații de gașcă' și fiecare personaj a întruchipat anumite virtuți, valori, calități pe care Maya și-a dorit să le găsească, într-un partener de joacă.

Cum vezi evoluția „Gașca Zurli' în următorii ani? A trecut spectacolul la un alt nivel, odată cu Eu SUNT MAYA?

Eu sper ca Lumea Zurli să rămână nemuritoare și, la fel ca Disney, să împlinim 100 de ani. De-a lungul primilor 18 au fost multe transformări și fiecare dintre ele ne-a condus la ceva și mai bun și mai valoros și mai accesibil tuturor copiilor români de pretutindeni. Sper ca într-o zi o să putem să bucurăm copiii din întreaga lume.

Cum ai descrie relația pe care o ai cu Maya? Și care sunt principiile cu care ai crescut-o?

Avem o relație sănătoasă. Am muncit mult să o păstrăm așa. Ne-a luat vreo 22 de ani să facem pace dar toate luptele' ne-au întărit și mai tare relația. La un moment dat am înțeles că una e Maya și alta e relația mea cu Maya. Și că relația e o entitate independentă de noi două de care trebuie să avem grijă. Așa că am început să fiu atentă cu ce o hrănesc și să mă concentrez pe ce ofer mai mult decât pe ce aștept să primesc. Iar asta a schimbat radical relația noastră. A întărit-o, a sudat-o, a curățat-o și astăzi pot spune ca avem o relație care arată ca o plantă foarte sănătoasă într-un pământ bun și udată cu apă la timp, așezată în lumină, în cel mai bun loc din cameră și iubită.

Într-un moment cumplit din viața mea, după moartea mamei mele, m-ai sfătuit să caut ajutor ca să pot să mă vindec, pentru că n-o să reușesc singură… De unde ai știut cât e de greu?

Trecusem prin momente similare. Când a plecat tata am crezut că eu trebuie să fiu stâlp, puternică pentru toți cei din jurul meu. Nu am ținut acel doliu obligatoriu în care să-mi plâng durerea și într-o zi am picat. Abia atunci am început să cer ajutor și așa am descoperit tot ce înseamnă terapia complementară și alternativă.

Ce-ai pierdut și ce-ai câștigat în toți anii aceștia, de când oamenii te știu, ba tanti prezentatoarea', ba Mirela Retegan?

De toate, dar nimic din ceea ce contează cu adevărat. Am pierdut unii oameni, dar am câștigat alții. Am pierdut unele proiecte am câștigat altele. Am pierdut prieteni, bani, case, obiecte… Am câștigat de toate. Am avut grijă mereu să nu-mi pierd sufletul, capul, credința, entuziasmul, dorința de a face, bucuria de a fi, grija pentru ce am. De oferit, pasiunea de a construi și capacitatea de a renunța. Și mi-am spus mereu că pot să pierd tot ce am și nu face parte din mine pentru că, eu cu ce am în mintea și în sufletul meu, le fac la loc.

Ce nu știe lumea despre tine?

Prea puține. Maya mă ceartă mereu că am această nevoie de a împărtăși oamenilor lucruri care ar trebui să fie doar ale mele. Ea are dreptate dar în sinea mea cred că întâmplările din viața mea pot să fie exemple de a face' și de a nu face', pentru ceilalți. Dar am ales să arăt lumii partea bună. Am vorbit prea puțin despre cât de greu a fost să construiesc tot ce am făcut, despre toate piedicile, sabotajele, încercările prin care treci atunci când faci ceva la un astfel de nivel de expunere și reprezentare. Și nu am făcut-o intenționat, pur și simplu eu uit foarte repede, iată că am depășit obstacolul și nu-mi mai pierd timpul să îl rulez în mintea mea.

Există un proiect sau o idee pe care încă nu ai avut ocazia să o implementezi, dar care stă pitită undeva în suflet?

Ooooooo, Da! Mai multe. Sunt pregătite în detaliu. E o coadă lungă de idei care își așteaptă rândul. Le voi face într-o zi. Dar acum lupta mea e să nu mai înghesui proiecte oameni și întâmplări și să mă bucur mai mult de fiecare succes. Până acum doar le bifam și treceam repede la următorul proiect. Sunt în vara vieții mele în care vreau să-i dau timpului timp…

Alex Velea: Cred că am fost prea mult prietenul copiilor mei și asta mi-a știrbit puțin din autoritate'/ Exclusiv

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Interviurile Avantaje