Mantra lui Dalai Lama. Lecții de viață cu impact puternic asupra ființei spirituale

Dalai Lama reprezintă autoritatea supremă a budiștilor, un maestru al înțelepciunii și al spiritualității tibetane. Cei care nu au privilegiul de a întâlni un Dalai Lama de-a lungul existenței lor, pot lua contact cu înțelepciunea sa prin intermediul mantrelor.

mantra lui dalai lama

Mantrele nu sunt altceva decât silabe, cuvinte sau fraze despre care se crede că poartă în ele o încărcătură spirituală impresionantă. Prin repetare, mantrele produc efecte pozitive în organism atât în plan fizic, cât și în plan spiritual și mental. Mantrele pot fi rostite ca atare, însoțite de incantații sau pot fi spuse în gând, situație în care se fac pauze de meditație.

Mantra lui Dalai Lama îți schimbă starea de spirit

Mantra lui Dalai Lama se prezintă sub forma unor lecții de viață. Una dintre celebrele mantre ale liderului spiritual tibetan referitoare la viață este și cea pe care o vom reda în continuare. Ea se rostește zilnic, timp de o lună, și produce efecte binefăcătoare asupra ființei fizice și spirituale:

În fiecare zi în care mă trezesc mă consider norocos că sunt în viață, viața mea e prețioasă și de aceea nu am de gând s-o irosesc. Îmi voi folosi toată energia pentru a mă dezvolta, pentru a-mi deschide inima către ceilalți, pentru a dobândi iluminarea spre beneficiul tuturor ființelor. Nu o să mă enervez și nu o să gândesc rău despre ceilalți. Le voi fi de folos celorlalți cât de mult voi putea.'

Lecțiile de viață ale lui Dalai Lama ne înalță spiritual

Aceste citate al cărui autor este Dalai Lama trebuie repetate zilnic și îți vor schimba perspectiva asupra vieții:

Dragostea adevărată și realizările mărețe presupun un risc mare.'

Atunci când pierzi, nu pierde și lecția.'

Respectă cei 3 R: Respect de sine, Respect pentru ceilalți, Responsabilitatea acțiunilor tale'

A nu primi ceea ce îți dorești poate reprezenta, uneori, un adevărat noroc.'

Învață regulile pentru a putea să le încalci cum se cuvine.'

Nu lăsa o dispută nesemnificativă să strice o prietenie importantă.'

Când îţi dai seama că ai făcut o greşeală, ia imediat măsuri pentru a o corecta.'

Petrece puţin timp în singurătate zilnic.'

Deschide-ţi braţele pentru a îmbrăţişa schimbarea, dar nu da drumul valorilor pe care le ai.'

Liniştea este, uneori, cel mai potrivit răspuns.'

Trăieşte-ţi viaţa onorabil, astfel încât, la bătrâneţe, să te uiţi în urmă şi să te bucuri de ea a doua oară.'

Atmosfera plăcută din familia ta este cea care stă la baza vieţii tale.'

În neînţelegerile pe care le ai cu persoanele dragi, ia în considerare doar situaţia prezentă. Nu aduce în discuţie trecutul.'

Împarte cunoștințele tale cu ceilalți. Este singurul mod de a atinge nemurirea.'

Fii blând cu pământul.'

O dată pe an, mergi într-un loc unde n-ai mai fost niciodată.'

Amintește-ți că cea mai bună relație este aceea în care dragostea ta față de celălalt depășește nevoia de celălalt.'

Judecă succesul tău prin intermediul lucrurilor la care trebuie să renunți pentru a-l obține.'

 

Sursă foto: shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate