La spitalele de stat se întâmplă și lucruri bune

copil in spital

de Daniela Palade Teodorescu

Cei care mă cunosc de mult știu de încăpățânarea mea de a mă folosi de serviciile de sănătate ale statului pentru care eu și angajatorii mei cotizează lunar fără crâcnire.

Să nu mă înțelegeți greșit – am și un abonament la o clinică privată, dar pentru servicii majore, care necesită spitalizare, merg mereu la spitalele de stat. Am născut amândoi copiii într-o maternitate de stat, i-am dus la urgențe la spitalele pentru copii din București, i-am operat tot aici. Și am supraviețuit de fiecare dată și eu, și copiii. Fără sechele, fără probleme și umilințe majore și fără dezastre financiare în bugetul familiei.

Un spital de copii absolut decent

Cea mai recentă experiență a fost operația de apendicită a fiicei mele, survenită după o colică abdominală violentă, apărută din senin. Am ajuns la camera de gardă a Spitalului Grigore Alexandrescu, pe care o mai vizitasem cu ocazia celor câteva pneumonii și viroze prin care trecem la aproape fiecare sfârșit de iarnă.

Aceeași sală de așteptare plină ochi cu copii de toate vârstele, plângând, tușind și tot tacâmul unei toamne friguroase. Părinți și copii de toate condițiile și etniile pe care ne uneau aceleași boli, aceleași temeri, aceleași spaime. Suferința ne egalizează și ne arată că toți suntem la fel, din carne și oase, și toți tremurăm la fel de dragul copiilor noștri care ni se zvârcolesc în brațe.

Unitatea de primire urgențe efoarte bine împărțită, pe urgențe majore și minore, resuscitare, nimeni nu se calcă pe picioare, e loc pentru toți, deși e o viermuială și un du-te vino aiuritor. La patul fiecărui copil vin măcar 2-3 medici pediatri care îl consultă și câte un specialist,  acolo unde e cazul.

Nimeni nu se răstește, nu admonestează pe părinții care se zăpăcesc, firesc, anamneza e făcută cu răbdare, câte un ditamai neurochirurgul intră în jocul unui neastâmpărat copil de 3 ani ca să îl poată consulta și îi explică părintelui speriat că nu e cazul să își facă griji pentru o căzătură. Nu îl ceartă și nu dă ochii peste cap că așa o problemă minoră îi răpește din timpul  său prețios de chirurg.

Și nimeni, dar absolut nimeni nu schițează gestul de a strecura bani sau atenții în buzunarele personalului medical. Echipamentele seamănă destul de mult cu ceea ce văd prin serialele TV ”Anatomia lui Gray” sau ”Dr. House”, e curățenie peste tot, nici urmă de mucegai, gândaci, faianță dezlipită sau scaunele rupte din imaginile spitalelor românești pe care le mai vedem și acum pe la emisiunile de știri apocaliptice.

Aceleași salarii mici, o conștiință medicală mai mare

După ce medicii decid că e cazul de internare, nimeni nu se grăbește să recomande intervenția chirurgicală doar de dragul de a mai încasa niște bani, ci se respectă protocolul de 24 de ore de supraveghere și de consultare a unor formulare care descriu în amănunt procedurile de anestezie, cu toate implicațiile posibile și completarea unor chestionare amănunțite despre istoricul medical al pacientului.

Abia după re-evaluarea post 24 ore tratament se decide dacă se face operația sau nu. Urmează discuția cu medicul anestezist care îi vorbește copilului despre ”Alice în țara minunilor” și senzațiile personajului care se pare că sunt aceleași ca la o anestezie (nu mă gândisem la această analogie, cert e că orice copil panicat de teama paralizantă de operație ia o pauză de frică atunci când i se aduce aminte de celebrul basm)!

Toate decurg corect, fără probleme sau stresul că la fiecare manevră medicală trebuie să te cauți prin buzunare după bancnote mai mari sau mai mici cu care să îi răsplătești. Nimeni nu cere nimic, iar dacă vrei să respecți legile nescrise ale sistemului medical românesc, ești refuzat politicos. Și nu cred că personalul e plătit mai bine ca în alte părți, că e tot spital de stat.

Iar medicamentele și auxiliarul necesar sunt oferite conform indicației medicale, fără să te trimită nimeni la farmacie după antibiotice, analgezice sau pansamente. Asistentele vin să verifice perfuziile, răspund necondiționat  la orice solicitare, chiar dacă saloanele sunt pline de copii care plâng, se agită, se vaietă la orice durere. Iar pacienții copii sunt cei mai dificili. Am văzut și un bebeluș abandonat, bine îngrijit.

Și chiar dacă suntem internați într-un corp mai vechi de clădire, toate finisajele arată impecabil, curățenia e perfectă, inclusiv în toaleta comună, personalul își face treaba ca la carte, fără să te milogești de nimeni. Televizoarele din salon au desene animate, numai bune să mai distragă atenția pacienților care trec prin tot felul de operații. Sunt veniți din toate orașele din jur, cu mame sau bunici care îi însoțesc și nimeni nu se plânge de ceva, doar cei care vin din provincie spun că aici la spital e mult mai bine decât la ei în oraș.

Omul sfințește locul, indiferent de sistem

Concluzia este că, până la urmă, omul sfințește locul, indiferent de sistem. Dacă există conștiința lucrului bine făcut, nici salariile mici, nici sincopele sistemului nu afectează omenia. Și că, dincolo de toate scandalurile mediatice și imaginea șifonată a sistemului de sănătate național, se întâmplă și lucruri bune.

Există și profesioniști care își fac corect meseria fără să condiționeze actul medical sau să te umilească atunci când ești suferind, speriat, zăpăcit de toate birocrațiile. E o satisfacție să vezi că poți beneficia de asigurările de sănătate pentru care cotizezi din plin, că sistemul poate să și funcționeze, așa cum se întâmplă în țările civilizate.

Eu cred că am prinde mai multă încredere dacă am povesti și exemplele pozitive, nu doar scandalurile care ne aruncă în deznădejde și haos. Cu siguranță articolul meu nu o să facă mare trafic, dar măcar va aduce o rază de speranță și normalitate.

Citeste si O intervenție unică în România a salvat viața Ilincăi

Sursa foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate