Actoria este o taină. Interviu cu Horațiu Mălăele, despre film, teatru, viață și familie

Iubit ca actor, regizor, desenator, respectat pentru viaţa familială stabilă şi discretă, Horaţiu Mălăele respiră bucurie şi sensibilitate, candoare şi mult umor. Iată câteva considerații despre film, teatru și viață, într-un interviu cu Horațiu Mălăele realizat pentru revista „Avantaje'.

În ce măsură trebuie să semene filmul şi teatrul cu realitatea?

Indiferent că avem de-a face cu un spectacol suprarealist sau expresionist, fiecare transfigurează într-un fel o formă a realităţii. Îmbracă o realitate ştiută… sau dezbracă o realitate pentru a crea o altă realitate. Acum vorbim de cuvinte, nu sunt lucruri concrete, sunt nişte noţiuni convenţionale pe care le pipăie fiecare cum doreşte. Însuşi faptul că descriu întrun mod, să spunem, suprarealist un lucru, şi lucrul acela este o formă a realităţii. În sensul ăsta, toate lucrurile vin la această moaşă care este realitatea.

Citește și...

Ce face Irina Loghin în fiecare zi pentru sănătatea ei și pentru a se menține în formă. Are 84 de ani. „E lege'

Filmul crimei din Sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani

Am trimis odată pe cineva să vadă „Unchiul Vanea şi persoana aceea a venit foarte nedumerită de faptul că, jucând rolul lui Vanea, la un moment dat, v-aţi pus un nas de clovn. Ce-ar fi trebuit să-i spun eu?

Nu trebuia şi cred că nici n-aţi fi putut să-i spuneţi ceva. Cred că era o limită a ei şi atunci… Nu-i destăinui unui om care nu are putinţa de a zbura faptul că oamenii au şi aripi, pentru că nu are putere de înţelegere. Asta e părerea mea. Eu zic că era un lucru extrem de interesant în spectacol, dacă mă întrebaţi pe mine, şi era un „clou al spectacolului şi un „ceva al personajului. Fiecare smulge dintr-o carte, dintr-o operă ce-i este necesar şi atât cât poate.

Ce are teatrul şi nu are filmul?

În primul rând, filmul românesc nu are audienţa pe care o are teatrul, nu are spectatorii pe care îi are teatrul. Este un public extrem de timid şi probabil şi refractar la ceea ce se numeşte în mod generic cinematografia românească. De ce, n-aş putea să spun. S-ar putea să fie şi nemulţumit, s-ar putea să fie şi prudent, s-ar putea să… Nu ştiu ce bariere are de-l reţin să intre în sălile de cinema la filmul românesc. Poate că nu a fost invitat, sau poate că invuitaţia nu a fost atât de ofertantă.

Citește și...

De 1 iunie, copiii unor vedete din România spun ce înseamnă un festival și ce e fericirea

Filmul crimei din Sectorul 4. Bărbatul căutat pentru crimă i-a mărturisit mamei sale că a omorât-o pe fetiţa de 12 ani

Teatrul are un public fidel, cu totul şi cu totul excepţional, cum îmi place să zic, „maleabil şi ductil, un public care se lasă după orice spectacol şi vine la orice formă de spectacol, indiferent că este futuristă, că este conservatoare, indiferent dacă îmbracă o stilistică nemaivăzută. Vine din curiozitate, vine din ambiţie, vine dintr-o bună inerţie. Iar pe urmă, sunt forme stilistice total diferite care comportă un altfel de actor, un alt machiaj, o altă scenografie şi aşa mai departe.

Pentru un actor este necesară şi o doză de narcisism?

S-ar putea să-i zică şi aşa. Cuvântul mi se pare aliniat unei cărţi de patologie. Există o formă de histrionism, de ludism. Actorul e o plămadă specială, un om extrem de sensibil, extrem de timid, extrem de retras, într-un fel. Exuberanţa asta, sau narcisismul ăsta, sau ludismul ăsta, uneori necontrolat, îl fac să trăiască. Asta explică şi faptul că el îşi neglijează propria personalitate şi se repede în construcţii de personaje, de altceva, adică se risipeşte în altceva, neglijându-se pe sine. Asta este o taină.

Când sunteţi pe scenă, simţiţi tot timpul publicul?

Absolut! Există o reacţie colectivă, un suflu colectiv, o atingere pe care aş numi-o chiar emoţie, pe care o simţi, o pipăi, trăieşti în această relaţie de simbioză permanentă. Uneori n-o simţi şi îţi dai seama că s-ar putea ca relaţia să fie ori ruptă, ori dintru început mezaliantă şi atunci e bine să renunţi la lucrul făcut.

V-aţi vedea jucând într-un clip publicitar?

Nu ştiu… Dacă ar fi vorba de o idee bună, de un lucru care să aibă o combustie hazoasă, să îmbrace o poveste într-un fel, aş juca cu dragoste. Am văzut şi actori mari în secvenţe publicitare de bună calitate. Dacă ar fi un asemenea proiect, i-aş da curs imediat. Şi pe urmă, nu trebuie să-i înjurăm pe actorii care apar în lucruri ieftine, pentru că salariile actorilor sunt mizerabile, aşa încât încearcă să supravieţuiască prin aceste lucruri.

Dacă la noi s-ar produce filme de animaţie, v-ar interesa domeniul?

M-ar interesa. Am şi eu un film de animaţie deja făcut. A fost un film făcut la repezeală, o să văd dacă pot să mai rectific câteva lucruri şi dacă aş putea să-l public. Sunt iubitor de aşa ceva.

Ba chiar am încercat şi o mică frustrare pentru că am fost invitat de câteva ori să dau probe pentru nişte personaje de desen animat şi niciodată nu am reuşit, cu atât mai mult cu cât ele sunt controlate de cei care le-au făcut, respectiv de americani, sau nu ştiu cine… Şi au găsit că am o amprentă mult prea specială în voce şi nu am putut participa rămân copiii noştri.

Ciudat este şi sentimentul continuităţii, poate e banal spus, dar ai acest sentiment al ducerii mai departe prin propriii tăi copii.

Ei şi-au dorit de la început să facă regie, respectiv actorie?

Da, s-au hotărât când erau adolescenţi să facă lucrul ăsta. Au făcut regie amândoi, cel mic (Cristian – n.red.) a şi rămas în zonă, cel mare (Bogdan Mălăele, partener în filmul «Funeralii fericite» şi în «Poker» – n.red.) a virat spre actorie.

Am văzut, deja, că are un registru deosebit de al dumneavoastră…

E deosebit, da, şi încearcă să înveţe alte lucruri. Îmi place şi faptul că este refractar la multe lucruri care se întâmplă, la multe obişnuinţe şi caută soluţii noi. Lumea se schimbă, dinamica se schimbă, oamenii se schimbă…

Actorii obişnuiesc să se căsătorească între ei, apoi să divorţeze… Bărbaţii îşi iau soţii din ce în ce mai tinere…

Nu-i adevărat! E o mentalitate greşită. Sunt foarte mulţi actori care au nişte vieţi familiale perfecte şi trăiesc în linişte şi pace. Dar pentru că e o meserie la vedere şi pentru că se vorbeşte foarte mult, pentru că avem de-a face cu vedete şi pentru că aşa este omul scormonitor şi obişnuit să se uite în grădina celuilalt… atunci evident că vede viaţa actorilor mai tumultuoasă.

Am putea spune că deţineţi cheia unei căsnicii durabile? Aţi putea da sfaturi celor mai tineri?

Nu, n-aş putea da sfaturi. Fiecare căsătorie este particulară, are o chimie proprie; fiecare căsătorie are personalitatea ei, aşa încât depinde de foarte, foarte multe lucruri, nu ţine de reţete simple.

Foto: arhiva personală a lui Horațiu Mălăele

Citește și următorul articol:

10 întrebări pentru Simona Dichiseanu-Florescu