Încercați tot ce se poate

poza editorial

Când doctorul i-a pus mamei diagnosticul de cancer pancreatic, și-a coborât vocea cu o octavă. Suficient cât să se trădeze că nu e un cancer pe care să-l provoci la luptă. Că e din soi rău, care nu-ți dă nicio șansă.

Mama, femeie deșteaptă, trecută prin toate ale vieții, îl deplânsese amarnic pe Patrick Swayze când a murit de același diagnostic. Într-o fracțiune de secundă a realizat că are zilele numărate, a calculat timpul de supraviețuire al actorului din Ghost, scăzând în cazul ei neșansa de a fi pacient oncologic în România. I-au ieșit puține luni. În realitate au fost și mai puține.

Dar timpul acela scurs de la diagnostic și până la final ar trebui scos la imprimantă și pus într-un dosar cu șină în cazul în care voi avea de trecut niște vămi. Așa cum spune Scriptura. Și-o să meargă strună: o să arăt dosarul și-o să mi se facă semn discret să trec prin față, la ușa pentru VIP-uri.

Cancerul pancreatic este un fel de esență a răului. Cancerul Suprem. În noiembrie pe 21 s-a stabilit ziua internațională de conștientizare a acestei cumplite maladii, iar noi l-am provocat pe prof. Mircea Beuran să ne spună ultimele noutăți de pe frontul din spatele vaselor mari, în partea stângă a
cavității abdominale. Noutăți? O rată mai mare de supraviețuire? Descoperiri uimitoare? Treceți direct la pag 54.

Eu cu mama nu m-am dus la dr. Beuran, probabil la el s-ar fi dus Patrick Swayze, Pavarotti și Steve Jobs dacă ar fi fost români. Finalul ar fi fost oricum același. Au fost însă, momente când mi-am pus serioase întrebări despre terapiile underground și vindecările lor misterioase. Despre energii, plante, ceaiuri, tincturi, cannabis, prișnițe și cataplasme, descântece și masaje cu uleiuri suspecte. Când ești la capăt de linie nimic nu mai contează.

Apoi când vezi degradarea corpului pe care l-ai îngrijit de când ești ființă, bunul simț cerebral explodează în mii de bucăți fără să le mai pui la loc. Absolut nimic nu mai e la locul firesc, nimic din ce te-a învățat viața nu mai stă în picioare. Toate din jur devin un fel de convenție, ca un teatru al absurdului.

Iar adevărata pedeapsă nu e doar a celui care a trecut prin năucitoarele momente de final cauzate de un cancer diavolesc, ci și a celui care a fost martor la tot și e nevoit apoi să trăiască cu toate imaginile, cu tot bagajul de amintiri, până la sfârșitul vieții lui. De ce nu am încercat pentru mama terapia cu delfini, flori, cu gonguri, cu muzică de Bach, cu semințe, animale, îngeri? N-am avut curaj. Nici eu, nici ea.

Dar, iată, le-am adunat pe toate câte am putut într-un DOSAR SPECIAL. Și dacă veți auzi vreodată de oameni care s-au vindecat miraculos, care s-au însănătoșit după ce doctorii nu le-au dat nicio speranță, despre puterea vindecătoare a emoțiilor și a sutelor de terapii neconvenționale aveți datoria să le povestiți mai departe.

Dacă ele există cu adevărat spuneți despre ele generațiilor viitoare. Poate că medicina învățată de doctorii lumii se oprește la pagina 1000. Și de la pagina 1001 să existe un alt fel de medicină, o altă abordare a vindecării trupului, pe alte paliere și cu alte pârghii. Suferința mamei mele în cele
opt luni de supraviețuire este greu de descris în cuvinte.

Pare mai ușor de desenat. Iar pentru hăul pe care l-a lăsat în sufletul meu din care se aude neîntrerupt un ecou ca un vuiet, nu mai există leac pe lumea asta pământeană. Așa că, fiind boala mileniului, după ce încercați toate cele ale medicinii lui Hipocrat, după second opinion și spovedanie, încercați tot ce se poate încerca. Poate răspunsul se află aici… Cine poate ști?!

Autor: Florentina Mușat

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Editorial