Anosmia sau pierderea mirosului – în ce condiții apare?

S-a vorbit foarte mult în ultima perioadă despre pierderea mirosului. Asta pentru că se numără printre posibilele efecte ale infectării cu Sars-CoV 2. Însă aceasta poate apărea și din alte motive. Anosmia poate fi temporară sau se poate instala pe termen lung.

Pierderea mirosului este frecvent întâlnită în infecții respiratorii. În ultimul an s-a vorbit foarte mult despre ea. Și asta pentru că a fost unul dintre simptomele semnalate adesea în urma infecției cu Covid-19. Însă în aceste cazuri vorbim despre o pierdere temporară. Pierderea mirosului poate fi pe termen lung, și atunci calitatea vieții are mult de suferit.

Mirosul este strâns legat de gust. Atunci când ne pierdem simțul mirosului, automat ne pierdem și capacitatea de a simți gustul alimentelor consumate. Iar acest fapt produce un disconfort foarte mare.

Anosmia – cauze frecvente

Există mai mulți factori care duc la apariția anosmiei. Dincolo de infecțiile respiratorii, de vină pentru anosmie pot fi polipii nazali, tratamentul radiologic atunci când e necesar în zona capului și gâtului, anumite medicamente. Și vârsta poate fi un factor declanșator. Deși poate mulți dintre noi nu se gândesc la acest aspect, simțul mirosului se deteriorează în timp, la fel ca văzul și auzul.

În această afecțiune, discuția cu un medic specialist este foarte importantă. Și asta deoarece cu tratamentul adecvat și cu un plan terapeutic bine pus la punct, simțul mirosului poate reveni.

Atunci când însă acesta este congenital, afecțiunea duce la o serie de alte probleme pentru care trebuie luate măsuri suplimentare. Mai exact, astfel de persoane trebuie să-și monteze detectoare de gaze și să verifice mereu data de valabilitate a alimentelor.

De multe ori se întâmplă ca persoanele care își pierd mirosul ca urmare a unui traumatism să treacă și printr-o perioadă depresivă. În lipsa mirosului și gustului, scade pofta de mâncare, persoanele respective slăbesc mult și astfel scade și calitatea vieții.

Citește și: Prima pastilă împotriva Covid-19

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Sanatate