Horoscopul anual 2018 pentru Taur: carieră, dragoste, bani, sănătate
Horoscopul anual 2018 pentru Taur descrie noul an plin de liniște și libertate. Este un an de relaxare, de odihnă și de consolidare a situației existente.
Cum Pluto traversează casa Capricornului, te vei simți mai ușoară fizic și mental. Unele aspecte din viața ta vor cere un pas înapoi din partea ta și o atitudine de observație și așteptare.
Vei manifesta sensibilitate și empatie, ceea ce îi va aduce pe ceilalți aproape. Să nu cazi în extrema de a avea mai multă grijă de ceilalți decât de tine însăți.
Horoscopul anual 2018 pentru Taur: CARIERĂ
Pentru nativii în Zodia Taurului, va fi un an de vârf în carieră. Important este să reziști tendinței pe care o vei avea de a te lăsa distrasă și influențată de ceea ce se întâmplă în jur. Concentrează-te pe obiectivele tale, urmărește-le cu consecvență și nu lua în seamă ce se întâmplă cu ceilalți.
Vei avea foarte mult de lucru anul acesta. Nu te lăsa prea mult atrasă în proiecte comune, în echipe și colective. Păstrează-ți cât poți de mult independența – aceasta este cartea câștigătoare.
Dacă folosești anul acesta la maximum toate ocaziile care ți se ivesc, beneficiul va fi pe termen lung, pentru anii viitori. La sfârșitul acestui an, deja vei avea rezultate și vei înțelege ce ai realizat cu munca ta susținută.
Horoscopul anual 2018 pentru Taur: DRAGOSTE ȘI CĂSNICIE
Și în dragoste va fi pace în 2018. Va fi armonie și vor fi experiențe plăcute, legate de vacanțe, de zile onomastice și aniversări. Senzualitatea ta va ține relația caldă.
Taurii care nu se află într-o relație foarte stabilă, se vor situa fie într-o extremă, fie într-alta. Fie vor pune dragostea pe primul loc, fie o vor considera pierdere de timp și o vor neglija complet.
Pe la jumătatea anului, sunt șanse serioase ca Taurii singuri să-și găsească un partener. Trebuie să te pregătești emoțional până atunci și să lași trecutul în trecut, cu toate traumele și toată vinovăția.
Horoscopul anual 2018 pentru Taur: FAMILIE ȘI STIL DE VIAȚĂ
În familie, vei fi arbitrul și pacificatorul. Vor fi tensiuni în jurul tău, iar tu, cea mai lucidă și mai echilibrată în această perioadă, va trebui să găsești soluțiile cele mai diplomate pentru ceilalți.
Totuși, trebuie să le pui celorlalți în vedere să nu-ți testeze limitele răbdării. Dacă simți că pierzi controlul, ia distanță, altfel vei strica tot ce ai reușit să faci înainte.
Horoscopul anual 2018 pentru Taur: BANI
2018 va fi anul în care cheltuirea banilor va fi principala desfătare și principlaul stimulent pentru nativii în Zodia Taurului. Vei câștiga mai mult ca de obicei, dar vei și cheltui mai mult ca de obicei, așa încât nu vei pune mai nimic deoparte.
Vor apărea cheltuieli neașteptate, pe care nu le vei putea evita. Dacă va fi posibil, amână-le până la mijlocul anului, când vei avea un vârf în câștiguri. Până atunci, evită să fqaci împrumuturi, pentru că, după aceea, nu va mai fi nevoie.
Nu este exclus ca la sfârșitul acestui an să faci o achiziție foarte impportantă: o casă sau o mașină. Dacă este cu adevărat necesar și nu este un moft, planifică-ți din timp fiecare mișcare, altfel te vei trezi aruncată în datorii mari.
Horoscopul anual 2018 pentru Taur: SĂNĂTATE
Începutul anului te găsește tonică și energică. Este un moment potrivit să te apuci de sport și să renunți la vreun obicei nesănătos, cum ar fi consumul de alcool sau fumatul. Ai puterea să o faci.
În al doilea trimestru al anului, nivelul tău de energie va scădea, iar forța morală îți va fi pusă la încercare. Controlează-ți manifestările emoționale și, în câteva luni, vei fi din nou în formă. Relaxează-te, apelează la mediatație sau la bioenergoterapie.
Horoscopul anual 2018 pentru Taur: INFLUENȚE MAJORE ALE PLANETELOR
Chiar dacă anul 2018 pare să fie unul fără tulburări majore, el nu va fi, totuși, senin de la un capăt la altul. Jupiter retrograd din martie până în iulie creează instabilitate și nesiguranță. Evită în această perioadă să te muți cu locuința sau să-ți schimbi jobul.
De asemnea, în această perioadă, riști să intri în conflict cu autoritățile sau cu șefii. Nu te angaja în discuții contradictorii, nu nesocoti legea sau dispozițiile de la serviciu. Dacă e să-ți ceri anumite drepturi, fă-o ori înainte, ori după această perioadă. Apoi, tot jupiter, în mișcarea lui ascendentă, va fi cel care te va ajuta să obții câștig de cauză.
Marte, aflat în progres din mai până în Noiembrie, va aduce în viața ta schimbări constructive. Situația financiară va fi bună și se va completa bine cu veniturile partenerului tău. Cariera ta va înregistra un progres important legat de o călătorie profesională în străinătate sau chiar de o relocare.