Fa-ti cumparaturile in siguranta!

Calitatea de membru al UE asigura un nivel mai ridicat de protectie pentru consumatori, indiferent unde locuiesc acestia in Uniune.

Legile Europene te protejeaza
Legislatia europeana privind siguranta celorlalte produse (altele decat cele alimentare) – jucarii, cosmetice, echipament electric – este la fel de stricta. Exista o cerinta generala a legislatiei europene conform careia toate produsele vandute in UE trebuie sa fie sigure. Daca o companie descopera ca a lansat pe piata un produs nesigur, atunci are obligatia legala de a informa autoritatile din statele membre afectate. Daca produsul prezinta un pericol semnificativ, compania trebuie sa se ocupe de retragerea acestuia de pe piata si de la consumatorii care l-au achizitionat.

10 principii fundamentale
1. Cumpara ce doresti, de unde doresti
Te tenteaza shopping-ul intr-un alt stat membru al UE? Legislatia europeana iti da dreptul sa cumperi cat te tine pun­ga, fara sa platesti taxe vamale sau TVA la intoarcerea acasa. Aceste reguli se aplica indiferent daca te deplasezi in tara respectiva pentru a face cumparaturile sau comanzi bunuri prin Internet, posta sau telefon. In general, autoritatile din tara ta nu te pot impiedica sa aduci acasa un produs pe care l-ai achizitionat legal intr-un alt stat membru al UE. Exceptie fac armele sau articolele ofensatoare din punct de vedere moral.

2. Daca nu merge, trimite-l inapoi
Ce se intampla daca achizitionezi un televizor si se defecteaza imediat? Conform legislatiei europene, daca un produs cumparat nu este conform cu intelegerea pe care ai facut-o cu vanzatorul, il poti inapoia, pentru a fi reparat sau inlocuit. De asemenea, poti solicita o reducere de pret sau o rambursare a sumei pla­tite. Aceste reguli sunt valabile timp de doi ani de la momentul livra­rii produsului.

Iar pentru primele sase luni de la livrare, sarcina probei este a van­za­torului, care trebuie sa dovedeasca faptul ca produsul a fost con­­­form cu contractul. Principiul conform caruia produsul trebuie „sa fie conform cu contractul” te protejeaza si in cazul in care ceea ce primesti nu e ce ai fost de acord sa cumperi. Astfel, daca ai solicitat o piesa de arta originala si ti-a fost li­­vr­a­­­­ta o reproducere dupa aceasta, o poti returna.

3. Standarde ridicate pentru alimente si bunurile dedicate consumatorilor
Pe rafturile din supermarket-uri gasesti produse din toata Europa. Sunt acestea sigure? Da, pentru ca trebuie sa fie. Desi nici un sistem legislativ nu poate garanta consumatorilor un grad zero de risc, tarile membre ale UE au printre cele mai ridicate standarde de siguranta din lume. Si­guranta alimentara se bazeaza pe principiul ca trebuie sa avem in vedere tot „lantul alimentar” pentru a asigura siguranta.

Astfel, legile sigurantei alimentare din UE stabilesc cum produc fermierii alimentele (inclusiv ce produse chimice folosesc cand cresc plantele sau cum hranesc animalele), cum sunt procesate alimentele, ce tipuri de coloranti si aditivi sunt utilizati si cum sunt vandute produsele. Legislatia europeana are in vedere si siguranta alimentelor im­­portate de Uniunea Europeana din alte parti ale lumii.

4. Stii ce mananci? Cum afli ce contine mancarea ta?
Ci­­teste informatiile de pe ambalaj! Regulile UE asupra etichetarii alimentelor prevad ca detaliile despre ingredientele utilizate la fabricarea unui produs ali­men­­tar sa fie trecute pe eticheta, alaturi de informatii privind colorantii, conservantii, indulcitorii sau orice alt aditiv alimentar folosit. Daca unul dintre ingrediente poate provoca alergie anumitor consumatori, trebuie marcat pe eticheta, chiar daca este utilizat in cantitati foarte mici.

Legislatia europeana stabileste care produse pot fi numite „organice” si utilizarea denumirilor asociate cu produse de calitate din anumite regiuni europene. De exemplu, daca este etichetata Prosciutto di Parma, poti fi sigur ca sunca provine din Parma. Datorita legislatiei europene, poti afla si daca alimentele sunt modificate genetic sau contin ingrediente modificate genetic.
 

5. Contracte corecte pentru tine
Ai semnat vreodata un contract fara sa citesti si ce scrie cu litere foarte mici? Ce se intampla daca ceea ce e redactat cu litere mici spune ca depozitul pe care l-ai platit este nerambursabil, chiar daca compania nu-si indeplineste obligatiile? Dar daca spune ca nu poti anula contractul decat daca platesti companiei o suma exorbitanta in compensare? Legislatia europeana prevede ca astfel de clauze abuzive sunt interzise. Indiferent de statul membru in care semnezi contractul, legislatia europeana te protejeaza de astfel de abuzuri.

6. Uneori te poti razgandi
Ce se intampla atunci cand un vanzator se prezinta pe neasteptate la usa ta si te convinge sa semnezi un contract pentru covoare noi, care costa cateva sute de euro? Legislatia europeana te protejeaza de vanzarile in afara spatiilor comerciale. Poti anula un asemenea contract in termen de sapte zile, dar sunt si exceptii: aceste reguli nu se aplica pentru contractele de asigurari si, in unele state membre, pentru produse care costa mai putin de 60 euro.

Legislatia europeana te protejeaza, in calitate de consumator, si atunci cand cumperi produse prin comanda postala, internet sau companii de teleshopping, precum si de la alti „vanzatori la distanta”. In astfel de cazuri, poti anula contractul, fara a oferi vreo explicatie, in termen de sapte zile lucratoare. Pentru anumite servicii financiare, ai pana la 14 zile calendaristice pentru a anula contractul.

7. Este mai usor sa compari preturile
Cum poti compara preturile a doua marci diferite de cereale atunci cand una e prezentata in cutii de 375 g, iar alta in cutii de 500 g? Legislatia europeana impune supermarket-urilor sa ofere „pretul pe unitate” (kilogram sau litru), pentru a te ajuta sa vezi care este cel mai bun din punct de vedere al costurilor. Legislatia europeana obliga si companiile care ofera servicii financiare sa-ti puna la dispozitie anumite informatii, intr-o forma standardizata. De exemplu, companiile de imprumuturi si cele care ofera carduri de credit trebuie sa-ti comunice si dobanda anuala pe care o vei plati, nu doar sumele care trebuie platite lunar.

8. Nu ar trebui sa fii indusa in eroare
Primesti o scrisoare de la o companie de comenzi prin posta prin care esti felicitata pentru castigarea marelui premiu la o loterie pe care au organizat-o. Dar se dovedeste ca nu este decat o pacaleala, pentru a te convinge sa-i contactezi si sa comanzi ceva de la ei. Publicitatea care induce in eroare sau care ii insala pe consumatori este interzisa de legislatia europeana.

Mai mult, atunci cand este vorba de teleshopping, vanzari prin comenzi postale sau internet, vanzatorii trebuie sa fie cinstiti cu tine. Legislatia europeana ii obliga sa-ti ofere informatii complete despre cine sunt, ce vand, cat costa (inclusiv taxe si costuri de livrare) si de cat timp e nevoie pentru efectuarea livrarii. Companiile de imprumuturi si de carduri de credit trebuie sa-ti ofere informatii complete (despre nivelul dobanzilor, durata contractului si modul in care acesta poate fi reziliat), in scris, asupra oricarui contract de credit pe care il inchei.

9. Protectie in timpul vacantelor
Ce faci daca pleci in vacanta prin achizitionarea unui pachet de servicii turistice si tour-operatorul da faliment? Sau daca ti s-a promis cazare la un hotel de lux si ajungi intr-o locatie in constructie? In ambele cazuri, legislatia europeana te protejeaza. Tour-operatorii trebuie sa aiba incheiate contracte pentru a te aduce acasa daca dau faliment atunci cand esti in vacanta. De asemenea, trebuie sa-ti ofere compensatii daca vacanta nu corespunde cu cea din prezentari. Daca tour-operatorul incearca sa creasca pretul vacantei sau sa schimbe destinatia fara acordul tau, legisla- tia iti permite sa anulezi rezervarea. Iar daca te trezesti la aeroport ca nu poti urca in avion pentru ca a fost suprarezervat, ai dreptul la compensatii.

10. Rezolvare efectiva pentru litigiile transfrontaliere
Scopul si marimea pietelor a crescut incredibil in ultimul timp, datorita introducerii monedei euro, dezvoltarii e-commerce si cresterii mobilitatii intra-europene. In afara de beneficiile pe care le aduce companiilor, Piata Interna ofera consumatorilor posibilitati extinse de alegere si o calitate mai buna. Acest lucru inseamna ca va trebui ca toti consumatorii sa aiba incredere sa caute cele mai bune produse si servicii.

Reteaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net) se intinde in toata Uniunea Europeana in scopul de a creste increderea consumatorilor prin consul­tanta acordata cetatenilor asupra drepturilor lor in calitate de consumatori in UE si prin sprijinul acordat pentru rezolvarea problemelor lor. Aceste Centre iti pot oferi sfaturi privind drepturile tale atunci cand cumperi din alte state membre UE si te ajuta sa-ti rezolvi problemele pe care le ai cu un comerciant dintr-un alt stat european.

Articol realizat cu sprijinul Asociatiei pentru Protectia Consumatorilor Romania; www.protectia-consumatorilor.ro. Informatii valabile la inchiderea editiei (martie 2009). Foto: Shutterstock.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Decoratiuni