Esti prizoniera dragostei?

Cand ne indragostim, viata noastra graviteaza in jurul persoanei iubite si pare ca nimic altceva nu mai exista in jur.

Desigur ca un cuplu presupune dezvoltarea in armonie a doua personalitati. Identitatile celor doi parteneri par ca se contopesc si isi confera reciproc energie. Dar dragostea nu inseamna acapararea unuia de catre celalalt. Viata fiecaruia are o multitudine de fatete pe care nu le putem neglija, oricat de mult am fi preocupati de partener si de dragostea pentru el.

Ce se intampla insa cu cei dependenti de dragostea celuilalt sau, in ipostaza inversa, cu cei care nu se mai pot desprinde dintr-o relatie pe care nu o mai doresc? Este oare dragostea suficienta pentru ca o relatie sa mearga bine?

Iubirea ta este prea posesiva!

Ai o frumoasa relatie de dragoste, care a debutat cu mult entuziasm si pare sa fie foarte serioasa. Dar, la un moment dat, el pare ca nu te mai iubeste la fel de mult, ca nu mai este la fel de entuziast si da vina pe oboseala de la serviciu sau pe problemele prea serioase pe care le are, atunci cand nu poate veni la intalnire sau anuleaza ceva planificat de amandoi.

Inainte de a da vina pe el, gandeste-te la atitudinea ta. Nu cumva esti prea posesiva? Dragostea ta poate fi uneori sufocanta. Poate ca el doreste sa se vada “cu baietii” – asta nu inseamna ca te iubeste mai putin. Poate se simte prins in capcana si ii este teama ca viata lui se va schimba prea mult din cauza relatiei cu tine, ceea ce nu-si doreste.

Iubind foarte intens, e posibil sa uiti ca partenerul tau vrea sa aiba si o doza de independenta, timp pentru sine. Unele preocupari pe care evita sa le imparta cu tine pot sugera ca vrea doar sa isi pastreze o parte din universul propriu. Persistand in atitudinea ta posesiva, el nu iti va mai raspunde cu aceeasi dragoste.
E posibil chiar sa isi schimbe comportamentul, iar tu sa te afli doar la un pas de dependenta fata de el.

Daca vrei ca dragostea voastra sa nu isi piarda din intensitate, incearca sa iti controlezi tendinta posesiva!

Pentru ca gesturile tale de dragoste sa nu fie sufocante…

  • Ofera-i partenerului libertatea de a avea propriile preocupari.
  • Lasa-i si lui initiativa unor actiuni comune, ca si a unor gesturi de tandrete.
  • Evita sa iti impui prezenta – pune-l in situatia sa iti doreasca prezenta si sa ti-o ceara.
  • Nu iti manifesta gelozia; incearca sa ii acorzi increderea ta (nu fi geloasa pe orice discutie nevinovata pe care el o poarta cu alta femeie).
  • Incearca sa iti cauti si tu preocupari proprii si sa iti construiesti sau sa iti regasesti universul propriu.

Poti fi victima iubirii tale

O alta fateta a dragostei extreme o constituie femeile care devin victime ale unei iubiri obsesive. Dependenta lor fata de partener seamana cu dependenta fata de droguri sau alcool. Aceste femei au fost lipsite in copilarie de afectiunea parintilor sau personalitatea lor e marcata de o anume fragilitate.
Ce inseamna, de fapt, sa fii victima unei iubiri obsesive?

  • Simti ca nu poti trai fara el, ca viata ta nu are absolut nici un sens fara dragostea lui.
  • In permanenta iti este teama ca vei fi abandonata.
  • De cele mai multe ori, iti asumi vina pentru conflictele din cuplu.
  • Indiferenta sau raceala lui iti provoaca o depresie profunda, din care nu mai poti iesi.
  • Esti constienta ca nu e un barbat potrivit pentru tine, dar nu poti sa rupi relatia.
  • Desi comportamentul lui iti provoaca suferinta, negi cu incapatanare acest lucru.
  • Ii gasesti intotdeauna scuze: cand intarzie nepermis de mult, cand nu vine la intalniri sau cand se poarta grosolan cu tine.
  • Iti dai seama ca nu te mai iubeste si poate chiar doreste sa rupa relatia, dar faci eforturi sa il pastrezi cu orice pret, renuntand uneori la propria demnitate.

O iubire obsesiva genereaza multa suferinta, dar dependenta poate fi rupta daca doresti intr-adevar sa incepi o viata noua. Este suficient sa incepi prin a-ti pune cateva intrebari:

  • De ce anume iti este teama, daca ai rupe relatia?
  • Cat de mult ai investit in aceasta relatie?
  • Ai facut totul ca relatia sa mearga bine? Daca DA, ai observat vreo schimbare din partea partenerului?
  • Cat de mult a investit si el in aceasta relatie?
  • Merita intr-adevar sa suferi pentru el si pentru o relatie care te face nefericita?
  • Doresti sa iti petreci tot restul vietii gasindu-i scuze si facand de una singura eforturi ca sa fii fericita?

Raspunzand sincer la aceste intrebari, vei vedea ca poti sa iti traiesti viata si fara el; ca “dragoste cu sila nu se poate” si ca undeva exista un alt barbat care merita dragostea si devotamentul tau.

I.B., 25 ani:
“Eram geloasa cand il vedeam ca zambeste si altora – voiam sa fie numai al meu. Pana la urma, am inteles ca gelozia si sentimentul meu de proprietate nu fac decat sa il indeparteze. Cand am inceput sa ii las ceva mai multa libertate, el s-a apropiat din nou de mine si acum totul e in regula.”

A.R., 31 ani:
“Imi vorbea foarte urat si cand eram singuri, si de fata cu altii. Intotdeauna imi spuneam ca este vina mea, ca nu sunt asa cum el isi doreste si sufeream ingrozitor. Dar eram atat de indragostita de el…”

  • Fa o lista cu ceea ce ti-ai dori de la barbatul iubit si bifeaza acele cerinte pe care in opinia ta actualul tau partener le satisface (sau nu le satisface).
  • Gandeste-te ca meriti mai mult dintr-o relatie de dragoste.
  • Nu te mai simti vinovata pentru greselile partenerului.
  • Convinge-te ca poti trai si fara el, ca dragostea ta nu e de ajuns pentru ca relatia voastra sa te faca fericita.
  • Implica-te in activitati care iti plac si care iti dau incredere in propria persoana.
  • Creeaza-ti un univers propriu care sa te bucure si sa iti ofere satisfactii.

de psiholog Loredana Banica

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Dragoste & Sex