… E BRĂȚARĂ DE AUR

05.02.2018, 17:17 .

Homepage / Editorial

Ne-am așezat în jurul mesei să punem la punct tema Dosarului Special pentru luna februarie. Stabiliserăm să nu scriem despre Sf. Valy și să căutăm ceva demn de Avantaje, revista la care scriem cu toții de ani buni.

Meserii din universul masculin… S-a încropit pe loc o idee și-apoi a fost pusă pe roata olarului în timp ce mâini meșteșugite, cu ani de experiență o modelau, o șlefuiau… Scriem despre femei care conduc locomotive… sau tancuri!

Eu nu mai auzeam nimic. Mi-am desprins mintea ușor, să nu se vadă că nu mai sunt acolo, și am rătăcit cu mulți ani în urmă, când visam să mă fac tăietoare de parizer. La alimentara tocmai se băgase un dispozitiv science-fiction cu o lamă rotundă, care tăia parizerul în felii subțiri și identice. Să stai toată ziua și să te joci cu aparatul de feliat parizer era ceva ce trebuia cerut zânelor bune.

Când mi s-a ostoit aleanul de parizer, m-am pomenit fascinată de un nene tuciuriu cu pălărie și mustață care-și așeza o pătură la colțul blocului. Stătea turcește și meșterea metale argintii, iar din mâinile lui de alchimist balaoacheș ieșeau minuni care-mi zguduiau existența: cercei lungi cu pietre colorate, inele și salbe magnifice. Se folosea de un ciocănel și o suflătoare de foc. Mă gândeam în secret cum să fac să devin și eu făcătoare de cercei și inele. Covoare aveam în casă și-aveam un stil de-a sta turcește ca nimeni altcineva. Când nenea s-a prins că vreau să-i fur meseria, și-a strâns
catrafusele și s-a mutat în alt cartier.

M-am reorientat repede când s-a deschis vulcanizarea în colț. Să lipești o bucată de cauciuc pe o cameră de la bicicleta Pegas era un vis. Mă uitam la vulcanizatori cum stăteau concentrați, făceau socoteli, măsurau, lipeau, apoi puneau scuipat să vadă dacă răsuflă. Pentru mine, ei erau chirurgi de Pegas.

Nu m-a ținut mult dragostea pentru vulcanizare. Pentru că s-au deschis sifoneriile, iar fâsâiala carbonului care intra în sticlă era un sunet magnific
pentru urechile mele. În plus…. maneta! Când am văzut cu câtă dexteritate se mânuia: țac-pac, clic-clac și-apoi fâsssss… și sticla se umplea. Mirific!

Când administratorul i-a somat pe toți locatarii să permită echipei de la deratizări să dea cu soluții contra șobolanilor și insectelor de apartament, mi-a ucis visul de sifonăreasă. Pentru că niște domni în salopete au intrat în casă ținând în mâini un tub cu un furtun și, când apăsau pe un buton ultrasecret, țâșneau niște vapori de otravă. Tubul ăla cu furtun era cu câteva clase peste suflătoarea de foc a tuciuriului, peste scuipatul vulcanizatorului și peste maneta de la sifonărie. Era otravă. Era lumea oamenilor mari, iar pentru mine sosise vremea maturizării. Oamenii se folosesc și ei de jucării, mi-am spus, și orice jucărie clădește o meserie. Chiar dacă e un tanc de zeci de tone, o locomotivă de tren, un contrabas cât tine de mare sau o mașinuță cu care te rotești în cerc…