De ce ne pot afecta negativ citatele motivaționale
Despre citatele motivaționale știm că au capacitatea de a ne schimba starea de spirit, ele fiind vizibile aproape peste tot, mai ales pe rețelele de socializare sau inscripționate pe diferite clădiri. Chiar dacă se crede că acestea ne ajută să vedem partea plină a paharului, în realitate, psihologii sunt de părere că ele ne pot afecta într-un mod negativ.
Orice persoană care trece printr-o perioadă mai puțin plăcută are nevoie de sprijin, însă atunci când acesta vine din partea unor simple cuvinte, efectele nu sunt tocmai cele la care ne așteptăm. Psihologul Andra Tănăsescu este de părere că nu ar trebui să ne ghidăm viața după aceste cuvinte frumoase și că există situații în care ne pot face mai mult rău decât bine. Practic, citatele motivaționale sunt în general utopice, iar utopia este cea care duce de foarte multe ori la apariția depresiei sau a stărilor de anxietate. În plus, luându-le mult prea în serios, putem pierde din vedere sfaturile reale, venite din partea rudelor sau prietenilor, existând riscul să luăm deciziile greșite.
3 efectele negative ale citatelor motivaționale
1. Demotivează
Chiar dacă scopul lor este acela de a ne motiva și a ne face să mergem mai departe cu încredere, citatele motivaționale pot avea efectul invers. Atunci când ne prezintă o perspectivă grandioasă, acestea ne pot face să ne pierdem încrederea în sine și să renunțăm cu ușurință la țelurile noastre, mai ales atunci când ni se par greu de atins.
2. Scad credibilitatea
Citatele motivaționale ne pot face să ne pierdem încrederea în oameni și să îi considerăm superficiali. Dacă o persoană apropiată postează un citat, care este contrar personalității sale, ne putem gândi că acestea sunt doar de suprafață, fără să aibă vreo legătură cu realitatea. Astfel, percepția noastră despre oameni se poate modifica într-un mod radical.
3. Creează „dependență'
Multe persoane devin dependente de citatele motivaționale, ajungând ca acestea să le dicteze starea de spirit. Practic, aceste persoane pierd contactul cu realitatea și ajung să nu se mai cunoască pe sine, lucru care nu este deloc sănătos pentru psihicul lor.
Foto: 123rf.com
Citește și:
Remedii naturiste pentru astenia de toamnă. Cum să treci mai ușor peste această perioadă din an?
Semne care-ți spun că cel de lângă tine e sărac cu duhul
7 pași care te ajută să te transformi într-o persoană matinală