De ce ne fascinează catastrofa Titanicului?

15.04.2019, 18:12 .

Era noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912… Ne aflăm în perioada Marii Imigrări, atunci când peste 20 de milioane de oameni au intrat în America din care câteva sute de mii erau din Transilvania și Banat.

Era cel mai mare vas construit până la acea dată și avea la bord 2.224 de persoane în minutul în care s-a lovit de un aisberg, în jurul orei 23:40 (ora locală a navei).

De ce ne fascinează catastrofa Titanicului? Doar pentru că a luat cu el 1517 suflete? Dacă numărul morților într-o catastrofă maritimă i-ar aduce vasului notorietatea, atunci Wilhelm Gustloff ar fi trebuit să conducă detașat cu cele 9300 de suflete furate în seara zilei de 30 ianuarie 45.

Titanicul purta în pântecul de oțel 2224 de persoane deși cifrele n-au fost niciodată exacte în aproape 100 de ani, deoarece aproximativ 40 de pasageri nu erau înregistrați. Dintre ei, 1517 au pierit, furați de mirajul luxului și decadenței, al promisiunii că la capătul voiajului îi așteaptă o viață nouă, îndestulătoare care le va asigura un trai decent într-o lume neprihănită, pregătită să-i primească cu brațele deschise. Moartea lor este partea întunecată a basmului care a învăluit grandiosul vas cu abundența și grandoarea lui. Și dacă se gândește cineva că în fața morții suntem egali, la bordul Titanicului această lege a firii nu a funcționat. Clasa I și-a adjudecat cei mai mulți supraviețuitori într-un procent de 62%, clasa a II a 42% iar clasa a III a 25%.

Regula Întâi Femeile și Copiii a arătat câte lacune are natura umană în fața unor provocări ale destinului. A fi copil în acele clipe depindea de clasa de unde aveai biletul. De exemplu Lucile Carter de 14 ani de la clasa I a primit încuviințarea să se urce în barca de salvare în timp ce Annie MacGowan tot de 14 ani, de la clasa III a fost considerată adult.

Biletele pentru o singură călătorie erau scumpe pentru acea perioadă iar emigranții alegeau să plece cu alte nave, unul dintre ele fiind Carpathia care la data salvării supraviețuitorilor era înțesată de români. Prețul unui bilet costa aproximativ 37 de dolari pentru o persoană, într-o cabină cu mai multe paturi.

La clasa a doua biletul era 66 de dolari iar la clasa I prețul pornea de la 125 de dolari crescând firește în funcție de preferințe. Iar preferințele erau multe și variate, având în vedere că la bord se aflau 25 din milionarii cunoscuți ai vremii care au scos din buzunar câte 4500 de dolari pentru fiecare membru al familiei. Foarte mulți pasageri au făcut eforturi considerabile pentru a-și permite prețul unui bilet pe Titanic și doar mânați de promisiunile oferite de pământul făgăduinței care-i aștepta la capătul călătoriei i-au făcut să plătească. În America acelui an, o casă obișnuită la acea vreme costa în jur de 1000 de dolari.

Lungimea vasului a fost subiect de lungi comparații: patru avioane Boeing 747 puse în șir indian sau trei terenuri de fotbal, la o înălțime egală cu un bloc de 11 etaje.

Era raiul pe apă. Raiul plutitor cum l-a numit presa vremii. Și la o adică, verandele înconjurate de palmieri, hammamurile, dineurile sofisticate, Orchestra lui Wallace Hartley, cafenelele parisiene, rafinamentul cabinelor, eleganța mobilierului plus cei aproape 900 de membri ai echipajului instruiți să ofere servicii de înaltă calitate, au cântărit destul de mult în momentul în care s-a pus problema așezării bărcilor de salvare de-a lungul punții. Cu cât erau mai multe cu atât stricau designul. Au fost concepute 42 de bărci de salvare. Au tăiat de pe listă 10, au rămas 32, dar au montat numai 20. Magnați precum John Jabot Astor, proprietarul lantului hotelier, Isadore Straus, fondatoarea magazinelor Macy, bancherul Benjamin Guggenheim, președintele companiei White Star care a conceput vasul – Bruce Ismay, scriitorul Jacques Futtrel, actorul Frank Millet, jucătorul de tenis Karl Behr și mulți, foarte mulți alții se plimbau pe puntea garnisită cu fotolii stil pe care erau așezate cu dichis perne de pluș, măsuțe pentru șampanie și ceai călduț. Afară erau 10 grade, fusese o iarnă blândă și lumea ieșise la promenadă. O mare aglomerație era la sala de gimnastică unde fusese montat în premieră absolută un cal electric. La clasele inferioare pasagerii jucau jocuri tradiționale irlandeze. Printre ei se aflau și câțiva români, îmbarcați la Cherbourg în Franța, cei mai mulți însă, călătorind clandestin. Cei înregistrați erau angajați la serviciul de curățenie, îngrijirea animalelor sau bucătărie. Sunt păstrate puține mărturii despre pasagerii românii în parte și din cauza faptului că se înregistraseră ca fiind cetățeni de origine maghiară.

Spre seară aerul se răcește iar lumea se retrage la cină. La clasa I în noaptea de 14 spre 15 aprilie s-au servit stridii, somon cu sos mousseline, filet mignon Lili, legume în sos de măduvă, miel în sos de mentă, rață la cuptor cu sos de mere, porumbel la grătar, asparagus în oțet, budincă Waldorf, piersici în jeleu, ecler cu ciocolată , înghețată franțuzească. Atmosfera era încântătoare, paharele ciocneau a voie bună și apoi se ridicau în semn de respect pentru căpitan care tocmai își anunțase pensionarea, era ultimul său voiaj. Între timp sistemul telegrafic de la bord, de tip Marconi, înregistrează semnale de avertizare pentru ghețari și iceberguri însă operatorii erau mult prea ocupați cu trimiterea mesajelor bogătașilor care-și conduceau afacerile de oriunde, fie chiar și de pe Titanic. Radiotelegrafistul a anunțat căpitanul de aceste avertismente apoi a trimis înapoi mesajul: Lasă-mă omule în pace că am treabă! Sus, pe gabie, matelotul nu-și găsea binoclu, îl uitase Southampton. La ora 23.40 a anunțat ofițerul de serviciu: iceberg drept în față. A fost evitată cu greu coliziunea frontală însă prora era compromisă și într-o oră 25.000 de tone de apă au năvălit în interiorul vasului. Niciuna din bărcile de salvare nu a fost încărcată la capacitatea maximă și printre ele, fentând protocolul Întâi femeile și copiii, se aflau bărbați cu pălării cu boruri largi în rochii drapate și vaporoase. Milionarul Guggenheim și-a dat jos vesta de salvare și s-a dus să-și pună fracul: Cel puțin să mor ca un gentleman, a spus el stewardului. După ce toate bărcile au fost lansate la apă, martorii au declarat că o tăcere stranie s-a așernut peste vas. Formația aflată pe puntea superioară a început să cânte Mai aproape de tine Doamne. La ora 2.20 printre țipetele înfiorătoare de agonie, supraviețuitorii din bărci au văzut cum nava se ridică și se scufundă cu prora înainte, rupându-se în două de propria greutate. Se spune că românul Ioan Topan a supraviețuit naufragiului și, ajuns în America, și-a făcut o fermă de animale chemându-și mai târziu întreaga familie.

Foto: Shutterstock