Cum să îți recuperezi forțele după o zi grea de muncă? Iată cea mai eficientă tehnică de relaxare și de limpezire a gândurilor

După zi lungă de muncă, fiecare dintre noi ajunge acasă parcă lipsit de vlajă și puteri. Indiferent dacă îți place sau nu ceea ce faci la jobul tău, la un moment dat, se acumulează oboseala. De asemenea, încărcătura emoțională sau tensiunile acumulate de peste zi au și ele o influență puternică asupra stării tale de spirit.

Există însă o metodă foarte simplă și eficientă de a scăpa de griji și probleme. Majoritatea dintre noi am auzit de la alţii că trebuie să ne împărţim viaţa în mai multe etape, să urmăm mai mulţi paşi astfel încât să ajungem să ne împlinim visele. În acelaşi timp, vedem oameni – bogaţi material sau spiritual – care sfidează aceste cutume şi cu toate acestea au mare succes.

Cum să îți recuperezi forțele după o zi grea de muncă?

În opinia profesoarei de yoga Dana Ţupa, acest lucru se întâmplă deoarece cei din urmă au înţeles că viaţa noastră, visele noastre, obiectivele noastre sunt controlate aproape exclusiv de către gândirea subconştientă. Am auzit despre astfel de legi nescrise în documentare precum „The Secret”, „Legea Rezonanţei”, „Apa” etc., toate au în comun acelaşi lucru: o lege simplă care spune că, acolo unde îţi îndrepţi mintea/atenţia, acolo se duce energia şi de acolo obţii rezultatele sau o forţă infinită a subconştientului care se „cuplează” la rezonanţa specifică a ceea ce ne dorim cu adevărat.

„În mare parte, viaţa noastră este ghidată pe pilot automat. Respirăm fără să trebuiască să ne amintim la acest lucru secundă de secundă, fără să ne numărăm respiraţiile. Mâncăm fiind atenţionaţi de tot felul de alarme din corpul nostru. Avem un sistem imunitar care lucrează pentru noi ca să ne ţină sănătoşi. Am fost creaţi în aşa fel încât corpul nostru să îndeplinească funcţiile vitale şi unele anexe iar noi să ne preocupăm de ţelurile mai înalte ale cunoaşterii, creaţiei etc.

Puţini au înţeles că acelaşi lucru putem face şi cu visele noastre, le putem programa în subconştientul nostru, iar succesul nostru să nu mai depindă de acţiuni conştiente, concrete, ci totul să depindă de atitudinea noastră, de felul în care ne-am programat subconştientul să se raporteze la lume, la viaţă, la relaţii etc”, a explicat profesoara de yoga Dana Țupa.

În acelaşi timp, cunoscuta profesoara de yoga afirmă că orice filosofie, într-un fel sau altul, promovează acest concept, deoarece atunci când mintea umană îşi găseşte limitele, majoritatea se abandonează cuiva, fie că vorbim de o conştiinţă superioară, de subconştient, de Univers, de Forţa Vieţii sau oricum am numi-o noi. Această stare de a lucra cu subconştientul, de a învăţa să te abandonezi lui se poate atinge prin diferite tehnici şi meditaţii yoga.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Tu de ce nu ai noroc în timp ce alții au cu carul?

Ce-nseamnă când visezi că-ți moare un părinte

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse