Cum punem limite copiilor?

Nevoia de a intelege care este relatia intre acestea si cum reuseste copilul sa adere la ea, sa si le asume si sa le respecte, deriva din faptul ca adesea limita se confunda cu pedeapsa si chiar cu pedeapsa fizica.

Regula este cea care da forma si sens unei functionari, unui comportament, unei decizii, unei explicatii. Este un organizator al functionarii familiei si se transforma si intr-un reper intern al copilului, care mai tarziu se va putea orienta dupa reguli si valori proprii. Regula presupune o constanta, o consistenta si o simetrie. Ea este un principiu al parintilor, care se transmite si copiilor si care este respectat atat de unii, cat si de altii.

Absenta regulilor conduce la confuzie, la haos iar contradictia lor determina aparitia unui conflict in interiorul copilului care este pus sa aleaga si care nu intelege lipsa de unitate in mesajul parintilor sai. Regula nu presupune o libertate mai mica de exprimare, ci ajuta aceasta libertate sa isi ia anumite puncte de repere care sa poata ajuta copilul sa isi construiasca anumite valori. In egala masura, absenta regulii nu presupune o libertate mai mare, ci aduce cu sine o suferinta si o dezordine.

Regula este fundamentala pentru orice cadru, adica pentru un mod specific de functionare. Familia este un grup aparte, cu un mod particular in care isi construieste legaturile si in care isi manifesta credintele, valorile, in care isi transmite mostenirea sau isi exprima idealul, asteptarile, dorintele.

Limita apare ca nevoie de a delimita locul si rolul fiecaruia in familie. Ea este absolut necesara pentru a sublinia diferentele intre generatii, precum si interiorul familiei de exteriorul ei. Regulile impun intr-un mod clar si de necontestat interdictii. Esentiale pentru nasterea si supravietuirea unei familii, interdictiile apar tocmai pentru a permite convietuirea, ele nu au rolul de a infrana si de a inchide circuitul creator si libertatea unei familii, ci de a asigura tocmai dreptul ei de a beneficia de ele.

Limitele permit construirea unei identitatii proprii si nu lasa ca rolurile, functiile sa se amestece intre ele si sa conduca la un moment de criza al familiei.
 

Cand apare acest moment de criza al familiei?

•  Atunci cand nu exista reguli clare si nu exista o diferenta intre parinti si copii din punct de vedere al diferentei de varsta si al autoritatii. Astfel, copii se vor raporta la parinti ca la niste frati si nu ca la niste adulti care stiu ce este de facut si cum se poate face.
•  Atunci cand regulile sunt incalcate de catre parinti din diferite motive si aceasta incalcare transmite o confuzie copilului care nu mai stie la ce sa se raporteze.
•  Atunci cand interdictiile nu sunt respectate si libertatea si individualitatea fiecaruia este pusa in pericol
•  Atunci cand limitele nu se constituie ca un mod clar de functionare, ci doar ca o verbalizare sociala, adica ele sunt adoptate ca si principiu dar nu sunt si implementate
•  Atunci cand in familie exista o interdictie de a vorbi si de a gandi asupra unor situatii care se transforma in secret si nu pot fi elaborate, acesta regula a tacerii transformandu-se in principala regula de functionare a familiei si producand multa suferina.

Pedeapsa este o sanctiune care apare cel mai adesea atunci cand parintele se simte coplesit sau depasit de situatia in care copilul s-a pus si l-a pus impreuna cu el si este un mod de exercitare a autoritatii. Ea se produce printr-o impunere ce se refera cel mai adesea la renuntarea la o satisfactie.

Nu ne putem pronunta asupra adecvarii unei pedepse intr-un moment sau altul, pentru ca aparitia ei este un act incarcat de afect si adesea impulsiv, ca o solutie de a calma o situatie ce tinde sa ia proportii. Fiecare parinte reactioneaza asa cum poate intr-o situatie dificila, in care comportamentul copilului pare de neinteles si il aduce la disperare.

Insa, ceea ce pot spune este ca pedeapsa va fi o solutie de moment, fara a reusi insa sa construiasca o legatura cu copilul, fara a reusi sa comunice parintelui ce s-a intamplat de fapt cu copilul, fara a-i oferi copilului o experienta de a intelege el insusi ce a facut si de ce a facut. Pedeapsa produce frustrare si daca vorbim de pedeapsa fizica, ea produce frica, care incet incet devine furie si ura pe care copilul va cauta sa o deplaseze impotriva sa sau a altor copii, pentru a se exprima fata de parintii care au provocat-o.

Comunicarea este cea care ne poate oferi indicii legate de modul in care intr-o familie exista reguli si limite, legate de motivul pentru care un copil nu le respecta si mai ales legate de momentul in care legatura s-a rupt si cum o putem repara pentru a diminua suferinta.

Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
Str. Nicolae Filipescu, nr. 61, sector 2; tel: 021 317 40 43
Foto: Shutterstock

Andreea Bălan rupe tăcerea. Ce spune despre prieteniile din showbiz. „Este foarte, foarte greu'

Citește și următorul articol:

Copiii si crizele lor de nervi