Cum ne ingrijim dintii

Daca te intrebi care-i noutatea, iti vom spune ca, desi esti convinsa ca stii totul despre acest lucru, mai sunt amanunte care, probabil, ti-au scapat. Iata asadar, ce trebuie sa stii:

  1. Curatarea danturii se face inca din faza aparitiei primilor dinti de lapte. Imediat dupa aparitia primilor dintisori ai bebelusului, se curata suprafata acestora cu un prosopel foarte curat si umezit (fara pasta de dinti). Miscarile trebuie sa fie usoare, ca sa nu raneasca gingia. In magazinele specializate, exista periute de dinti pentru bebelusi.
  2. La un an si jumatate-doi, se incepe spalatul propriu-zis pe dinti.
    Periuta trebuie sa aiba cap mic (max. 2,5 cm) si nu mai mult de trei randuri de peri. Acestia trebuie sa fie din material sintetic, rotunjiti la capat si nu prea duri. Pentru a evita parazitarea periutei cu bacterii, se recomanda schimbarea ei la sase saptamani. Se pot folosi si periute electrice cu cap rotativ, conform instructiunilor producatorului. S-a observat totusi o neglijenta mai mare la cei care folosesc periuta electrice, ei avand prea mare incredere in capacitatea acesteia de a face singura periajul.
    Pentru a sustine structural evolutia dintilor, chiar de la aparitia primilor dinti (5-6 luni), mama trebuie sa administreze zilnic bebelusului cate o tableta de fluor. De asemenea, e importanta mentinerea unei diete echilibrate, bogata in vitamine si minerale, dar redusa in hidrati de carbon (prezenti mai ales in dulciuri).
  3. Tehnica de spalare a dintilor: cu periuta in unghi de 45 de grade, se executa miscari rotative, pe exteriorul si interiorul dintilor (pe verticala), exercitand o apasare mai mare spre partea cu care mestecam sau muscam; astfel, indepartam bacteriile din zona gingiei, care pot da inflamatii, chiar parodontopatii, si pot duce la pierderea dintelui.
    Aceasta tehnica este valabila pentru toata lumea; copiii vor fi ajutati de parinti pana cand vor fi in stare sa-si faca singuri periajul corect.
  4. Durata optima pentru un periaj corect este de circa trei minute. Nu te grabi cu spalatul, deoarece, mai tarziu, vei plati pentru fiecare minut furat. Daca poti, e bine sa te speli pe dinti dupa fiecare masa, iar daca nu, cel putin de doua ori pe zi (o data dimineata, dupa micul dejun, si o data seara, inainte de culcare).

Cum alegi pasta de dinti

  • Pentru intarirea smaltului dentar, este esential sa folosesti o pasta de dinti cu fluor. Pastele de dinti pentru adulti nu trebuie sa aiba in compozitie mai mult de 15% fluor, iar cele pentru copii, cel mult 0,03% fluor.
  • Asadar, e bine ca adultii si copiii sa aiba paste de dinti separate.

De ce altceva mai au nevoie dintii tai

  • APA DE GURA este recomandata datorita faptului ca, prin clatire, poate ajunge in spatii din cavitatea bucala ce nu pot fi curatate cu periuta de dinti. Are efect antibacterian si un miros foarte placut. De fiecare data cand te speli pe dinti, clateste 20-30 de secunde cu apa de gura.
  • ATA DENTARA nu are efect antibacterian, dar e eficienta prin faptul ca ajuta la eliminarea resturilor care nu au iesit la periaj. Important! Foloseste intotdeauna ata dentara inainte de spalatul pe dinti, nu dupa.
  • GUMA DE MESTECAT este recomandata in igiena dentara cu conditia sa nu contina zahar (guma de mestecat sugar-free). Daca, ocazional, nu te poti spala pe dinti, solutia cea mai la indemana este sa mesteci guma. Efectul este de curatare mecanica si stimulare a productiei de saliva, care neutralizeaza acizii prezenti in gura dupa o masa copioasa.

Mai bine previi decat sa tratezi

  • Foarte importanta pentru mentinerea sanatatii danturii este vizita periodica la stomatolog. Aceste controale au rolul de a preveni sau depista afectiuni ale dintilor, cu mult inainte sa le remarci sau sa inceapa sa te doara.
  • De asemenea, medicul stomatolog poate sa efectueze, la cerere, interventii profilactice pe care, evident, nu le poti face acasa (de exemplu: detartraj si curatarea dintilor cu ultrasunete si jet de apa cu bicarbonat, sigilarea molarilor la copii si tineri, pentru a preveni aparitia cariilor).
  • Tot stomatologul se ocupa de cosmetica dentara – de la albirea dintilor, pana la ornarea acestora cu diverse podoabe sau bijuterii.

Cand cumperi o pasta de dinti, tine cont de urmatoarele recomandari:

  • PENTRU O CURATARE MAI PUTERNICA, alege paste mai putin abrazive; cele mai indicate sunt cele care contin bicarbonat de sodiu (baking soda).
  • DACA AI PROBLEME CU GINGIILE (sangerari, retrageri ale gingiei), alege o pasta de dinti fara abrazivi.
  • DACA DINTII TAI SUNT SENSIBILI la variatiile de temperatura, consulta medicul stomatolog, care iti va recomanda o pasta de dinti speciala.
  • DACA VREI O PASTA DE DINTI CARE ALBESTE DINTII, e bine sa stii ca folosirea indelungata a acesteia poate ataca smaltul dintilor. In cazul in care tii neaparat sa ai dintii foarte albi, apeleaza la cele mai recente metode de albire a dintilor, care se practica in cabinetele stomatologice moderne.
  • CANTITATEA DE MENTOL CONTINUTA IN PASTA nu este importanta – e doar o chestiune de gust.
  • INDIFERENT DE TIPUL DE PASTA ALES, nu uita ca numai un periaj corect – ca tehnica, durata si frecventa – completeaza calitatea pastei de dinti.

Dr. Vlad Nicolau Cabinet stomatologic "Happy Dent", Bucuresti

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Sport si sanatate