Cum îți mărești șansele să rămâi însărcinată: 3 sfaturi de la specialiști

Te simți mai pregătită ca niciodată să devii mamă, să-ți strângi copilul în brațe și de abia aștepți momentul în care să faceți plimbări lungi în parc și să-i răspunzi la întrebări existențiale precum – de ce latră câinele și de ce cad frunzele din copaci? Atunci este important să citești care sunt sfaturile pe care să le iei în considerare pentru a rămâne însărcinată într-un timp scurt:   

1. Incepe cu un consult de specialitate

Alege un medic ginecolog și fă-ți analizele pe care ți le recomandă. Este posibil să fie vorba despre un test Papanicolau sau analize de sânge. În funcție de istoricul tău, de problemele de sănătate și de perioada de timp de când încerci să rămâi însărcinată pe cale naturală, este posibil ca medicul să îți recomande fertilizarea in vitro ca soluție. Aceasta este o  tehnică de reproducere asistată, în care fecundarea ovulelor are loc în afara organismului uman.

De asemenea medicul este în măsură să îți recomande și o serie de vitamine prenatale care conțin acid folic, fiind un supliment vital încă din perioada de formare incipientă a fătului, ferindu-l de o serie de malformații congenitale și ajutând la dezvoltarea normală a sistemului nervos.

2. Ține-te departe de factorii de stres

Probabil este un sfat pe care îl auzi des în jurul tău, indiferent dacă este legat de sarcină, de menținerea siluetei sau a unei stări bune de sănătate. Totuși, acest sfat trebuie luat în considerare pentru că oamenii de știință au demonstrat că stresul interferează cu ovulația, dar și cu sperma, așa cum confirmă un studiu condus de cercetătorii de la American Society for Reproductive Medicine.

Așadar, încearcă să-ți dezvolți o barieră de protecție în fața evenimentelor care te-ar putea stresa, indiferent dacă este vorba de locul de muncă sau de relațiile cu oamenii din viața ta. Găsește metode prin care te poți relaxa după o zi lungă la muncă. Fă o baie caldă, mergi la masaj de două ori pe săptămână, mergi la terapie – sunt multe tipuri de terapii susținute de diferite curente din psihologie așa că sigur vei găsi ce ți se potrivește astfel încât să te poți descărca de probleme într-un cadru pe care îl consideri sigur.

3. Atenție la stilul de viață

Deși poate suna a clișeu, un stil de viață sănătos, o greutate normală și o atitudine activă nu numai că te ajută să devii mamă mai repede, dar te ajută să fii una sănătoasă și frumoasă. Exercițiile fizice, fără pericol de extenuare, te vor ajuta să ai o formă fizică bună și o greutate normală.

În același timp, dacă ești fumătoare, este important să discuți cu medicul tău despre posibilitatea de a întrerupe acest obicei pentru că afectează nivelul de estrogen și ovulația, deci și șansele tale de a rămâne însărcinată.

Un alt lucru la care trebuie să fii atentă este expunerea la toxine. Activitățile derulate într-un mediu poluat, care te poate aduce, de exemplu, în contact zilnic cu produse dezinfectante de curățenie sau vopseluri, pot afecta fertilitatea și dăuna sănătății.

Ține cont de sfaturile de mai sus și așteaptă cu dragoste miracolul vieții. Cu siguranță, un copil îți schimbă viața, pe lângă nopțile nedormite specifice proaspetelor mame – acesta aduce bucurie și mai mult sens vieții tale, de aceea este important să fii pregătită atât fizic pentru venirea lui, cât și sufletește.

(P) Articol realizat in colaborare cu Medlife.

Sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate