Compatibilitățile Capricornului cu celelalte zodii

Compatibilitățile Capricornului cu celelalte zodii sunt determinate de caracterul practic, disciplinat și rațional al zodiei care ține cumpăna anului.

Capricorn și Berbec

Cuiul lui Pepelea este umorul. Cei născuți în Zodia Berbecului ar face haz de orice, în timp ce Zodia Capricornului este caracterizată mai ales prin sobrietate. Totuși, are și Capricornul supapele lui și totul este să i le dibuiești în timp. Câtă vreme munca e muncă, planificarea e respectată și cuvântul dat e onorat, în timpul rămas poți să încerci o glumă cu Capricornul și s-ar putea să-l vezi râzând cu lacrimi.

Problema Berbecului este lenea lui visătoare din anumite ceasuri ale zilei, lene din care Capricornul, spre exasperarea lui, nu poate să-l urnească. Iar asta se întâmplă mai ales dacă ea este Capricorn iar el, Berbec. Femeia Berbec este ceva mai activă și mai cu capul pe umeri. Berbecul are un atu cu care va compensa toate lipsurile în ochii Capricornului: simțul detaliului, perfecțiunea lucrului făcut. Dacă se adună și își termină treaba, Capricornul nu va avea nimic să-i reproșeze. Conștient de importanța lucrului temeinic, doritor să treacă mai departe fără să repare și să cârpească pe urma altuia, Capricornul va fi fericit să facă echipă cu Berbecul, atât în activitatea profesională cât și în casă.

Cupluri celebre: Stephen William Hawking (Capricorn) și Jane Hawking (Berbec); Kevin Michael Costner (Capricorn) și Elle Macpherson (Berbec).

Citește și:

Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Berbecului (descriere)

Capricorn și Taur

Zodia Capricornului și Zodia Taurului sunt ambele semne de pământ, deci nu există contradicții majorii între nativii acestor două zodii. Crede-mă, pe aceștia doi ți-i dorești ca șefi. Criteriile de promovare în companie potrivit lor sunt dintre cele mai nobile: competență, eficiență, loialitate. Simțul onoarei îi caracterizează în egală măsură. Poate că Taurul este un pic mai impetuos, cu trăsături cavalerești mai pronunțate, dar, în final, vor vota de aceeași parte și vor lua decizia corectă.

În casă, Capricornul și Taurul vor trage în aceeași direcție și nu este de așteptat să rămână unul în urma altuia. Este posibil ca simțul practic al Capricornului să se împiedice de htărârea cu care Taurul respinge orice compromis. Dar asta se va întâmpla punctual, pe subiecte concrete – nu va fi o luptă de principii. Ambii sunt puternic ancorați în realitatea practică și știu să țină echilibrul între realizările de ordin material și acumulările de ordin intelectual.

În societate, cuplul Capricorn-Taur va apărea mereu impunător, perfect onorabil și încadrându-se elegant în coveniențe. Relația va fi subiect de bârfe și scandaluri – cel puțin, ei nu vor da motive reale.

Cupluri celebre: Martin Luther King Jr. (Capricorn) și Coretta Scott King (Taur); Richard Nixon (Capricorn) și Thelma Catherine Nixon (Taur).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Taurului (descriere)

Capricorn și Gemeni

Dacă nu te înțelegi cu un nativ în Zodia Gemenilor, problema e la tine. Geamănul detestă conflictul. Zodia Capricornului este caracterizată prin seriozitate și onestitate, deci sunt toate șansele să nu fie probleme.

Nepotrivirea poate să se manifeste în gradul de consecvență pe care îl manifestă un Geamăn în comparație cu un Capricorn. Geamănul e semn de aer, e volatil, ar sări de la una la alta pentru că se plictisește repede. Capricornul stă pe proiect atât timp cât trebuie pentru a duce treaba la bun sfârșit. Diplomația este cheia, negocierea și valorificare inteligentă a atuurilor fiecăruia.

În familie, Geamănul va fi responsabil cu relaxarea, cu detașarea, cu soluțiile creative neașteptate. Capricornul poate să reacționeze nefavorabil, să fie iritat de tendința Geamănului de a nu pune nimic la suflet, de a se sustrage discuțiilor grave. Pentru Geamăn, nimic nu e de importanță capitală; pentru Capricorn, totul. Dacă Geamănul vrea liniște în relația cu un Capricorn, trebuie să demonstreze că își respectă cuvântul și te poți baza pe el. În fața unui angajament dus cu bine la îndeplinire, Capricornul își va scoate pălăria, pentru că este corect din fire.

Cupluri celebre: Catherine, Ducesă de Cambridge (Capricorn) și Prințul William, Duce de Cambridge (Geamăn); Simone Lucie Ernestine Marie Bertrand de Beauvoir (Capricorn) și Jean-Paul Sartre (Geamăn); Vanessa Paradis (Capricorn) și Lenny Kravitz (Geamăn); Vanessa Paradis (Capricorn) și Johnny Depp (born Geamăn); Elvis Presley (Capricorn) și Priscilla Ann Presley (Geamăn); Joan Baez (Capricorn) și Bob Dylan (Geamăn).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Gemenilor (descriere)

Capricorn și Rac

Între Zodia Capricornului și Zodia Racului – un semn de pământ și un semn de apă – ar putea să nu fie loc de prea mult amuzament și de prea multă fantezie. Pe de altă parte, nici crize majore nu sunt de așteptat. Capricornul și Racul sunt doi perfecționiști, fiecare în felul său. Nativul în Capricorn cere de la sine și de la ceilalți perfecțiune, iar Racul tocmai asta oferă. Cu răbdare și meticulozitate, cu modestie și talent, Racul nu livrează lucruri făcute pe jumătate, improvizate și însăilate.

Am spus că nu sunt de așteptat crize majore între Capricorn și Rac, dar sunt șanse de uzură, de acumulare de tensiuni în această relație. Capricornul este direct, nu prea îl preocupă să-i menajeze pe ceilalți. Convingerea este că sinceritatea este o datorie, iar buna credință îi exonerează de răspundere în cazul în care spusele lui rănesc. Și tocmai acesta este pericolul în relația cu sensibilul Rac.

Pentru că Racul este, poate, cel mai vulnerabil semn din zodiac. El se știe, la rândul său, onest și devotat și ia orice observație drept o agresiune nedreaptă. Se simte trădat și suferă, chiar dacă nu se exteriorizează. Are Racul tăria să părăsească pe cineva care-l rănește cu sau fără intenție? Greu, greu de tot, pentru că este statornic până la dependență. Dar se ofilește, se răcește și se interiorizează tot mai mult.

Cuplu celebru: Paul McCartney (Rac) și Heather Mills (Capricorn)

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Racului (descriere)

Capricorn și Leu

Zodia Capricornului și Zodia Leului – pământul și focul. Dacă e să continuăm metafora, focul întărește pământul, deci ar trebui să fie o relație constructivă. Această pereche reunește două personalități caracterizate de dorința de putere și de succes. În primele întâlniri fiecare arată tot ce are mai bun. Capricornul este fără îndoială mai rezervat și îl studiază pe Leu cu obiectivitate, încercând să ajungă direct la substanța Leului.

Leul răspunde cu un romantism jucăuș umorului sec al Capricornului. Ambii simt ceva solid între ei și întrevăd o relație de durată.

Relația este alimentată cu admirație, uneori dusă până la snobism. De asemenea, sunt persoane care muncesc foarte mult și se întâlnesc doar câteva ore, seara, când își împărtășesc noile evenimente din viața profesională. Leul îl susține cu entuziasm pe Capricorn, cunoscând prea bine nevoia de complimente iar Capricornul este un sfătuitor sincer și realist pentru Leu.

Capricornul este o persoană practică, în timp ce Leul adoră luxul. Poate fi o relație de durată dacă cei doi învață să fie mai toleranți și mai uniți pentru a depăși problemele.

Cupluri celebre: Michelle Obama (Capricorn) și Barack Obama (Leu); David Bowie (Capricorn) și Iman (Leu); Edgar Allan Poe (Capricorn) și Virginia Eliza Clemm Poe (Leu); Aristotelis Socrates Onassis (Capricorn) și Jacqueline Kennedy Onassis (Leu).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Leului (descriere)

Capricorn și Fecioară

Zodia Capricornului și Zodia Fecioarei – două semne de pământ, caracterizate prin realism și simț practic. O pereche perfectă în care fiecare e total devotat celuilalt. Niciunul nu dorește o aventură de o noapte și își fac promisiuni pentru o relație de lungă durată. Ambii au nevoie de respect, dragoste și loialitate.

Intuiesc ce îi place și ce nu îi place celuilalt și înțeleg orice semn de afecțiune.

Cei doi sunt foarte îndrăgostiți, deși nu o arată în public. Fecioara intuiește dorința Capricornului de a realiza ceva măreț și poate fi fanul cel mai înfocat al acestuia. Capricornul se simte susținut de dorința Fecioarei de a ajuta.

Capricornul are nevoie de multă rabdare cu Fecioara cea sensibilă. Ambii au nevoie de singurătate, deși Capricornul cade destul de des în butoiul cu melancolie.

Sexual sunt compatibili iar Capricornul nu are probleme în a prelua controlul.

Este important să facă din distracție o prioritate, cum ar fi ieșitul în natură, plimbările în parc, cu sau fără biciclete etc.
Cupluri celebre: Humphrey Bogart (Capricorn) și Lauren Bacall (Fecioară); Jared Leto (Capricorn) și Cameron Diaz (Fecioară); Ava Gardner (Capricorn) și Mickey Rooney (Fecioară).
Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Fecioarei (descriere)

Capricorn și Balanță

Zodia Capricornului – bine ancorată în realitate – întâlnește Zodia Balanței – aeriană, fermecătoare. La început, Capricornul nu este topit de farmecul Balanței dar îi dă câteva semne cum că n-ar fi indiferent. Balanței îi place orice gest romantic însă Capricornul nu este dispus să investească într-o dragoste efemeră. Dacă Balanța îl convinge pe Capricorn că merită dragostea lui, vor forma o pereche pentru o perioadă.

Capricornul va fi atras sexual de Balanță, iar acesteia îi va fi pe plac dorința Capricornului de a câștiga mulți bani. Între cei doi există, însă, multe diferențe. Capricornul este o fire mai tăcută, mai retrasă, în timp ce Balanței, un adevarăt magnet al vieții sociale, îi place mereu să fie inconjurată de prieteni și să fie în centrul atenției. La întâlniri, Balanța discută cu ușurință despre orice, ceea ce îl încurajează uneori pe rezervatul Capricorn să fie mai deschis.

Capricornul e obișnuit să muncească non stop, e o fire practică și cu atenția îndreptată spre avansarea în carieră. El va fi enervat de ritmul lent al Balanței și de idealismul ei. Înclinată către artă și romantism, Balanța îi va parea ca o lenesa Capricornului care e determinat să lupte constant pentru a-și atinge scopurile și, din aceasta cauză, vor apărea anumite frustrări în relația lor.

Cu un familist iubitor cum e Capricornul, Balanța poate avea o viață fericită și liniștită, iar Capricornul se bucură altfel de plăcerile și frumusețea vieții intrând în lumea Balanței, dar cei doi va trebui să înțeleagă că e necesar să facă foarte multe compromisuri pe termen lung pentru a rezista împreună.

Cupluri celebre: Faye Dunaway (Capricorn) și Marcelo Mastroianni (Balanță); Ava Gardner (Capricorn) și Howard Hughes (Balanță).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Balanței (descriere)

Capricorn și Scorpion

Începutul unei relații între un nativ din Zodia Capricornului și unul din Zodia Scorpionului poate fi anevoios, pentru că ambele semne (primul, depământ; al doilea, de apă) știu să-și ascundă foarte bine sentimentele. De multe ori se poate întâmpla ca o relație între aceste două zodii să se piardă chiar înainte de a începe, pentru că niciunul dintre cei doi posibili parteneri nu îndraznește să faca primul pas, așteptând mereu de la celălalt un semnal clar de prețuire.

Însă atunci când apropierea are loc și nu mai există loc de întoarcere, tocmai acest caracter relativ ascuns al Scorpionului și al Capricornului îi ajută să formeze o legătură solidă. Dacă Scorpionul va ști să-și lase armele deoparte și să îmbrățișeze caracterul serios al Capricornului, combinația aceasta va dăinui pentru mult timp.

Un cuplu format din nativii acestor două zodii va fi extrem de puternic, reușind să rezolve aproape orice problemă apărută în cale. Bazându-se pe siguranța și pragmatismul Capriconului (semn de Pamânt) și pe puterea emoțională pusa la bătaie de Scorpion (semn de Apă), relația lor va atinge numeroase culmi.

Cupluri celebre: Faye Dunaway (Capricorn) și Harris Yulin (Scorpion); Jim Carrey (Capricorn) și Jenny McCarthy (Scorpion); Jim Carrey (Capricorn) și Lauren Michael Holly (Scorpion).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Scorpionului (descriere)

Capricorn și Săgetător

Dacă nativul din Zodia Săgetătorului (semn de foc) este optimist, extrovertit și ia mereu lucrurile așa cum sunt, cel din Zodia Capricornului (semn de pământ) este conservator, introvertit și în cele mai multe cazuri poate fi considerat rece. Prin urmare, o relație între aceste două zodii are nevoie de timp pentru a se dezvolta și poate fi considerată totală numai atunci când Capricornul renunță la scutul ridicat în jurul său iar Săgetătorul învață să-și tempereze impulsivitatea.

În altă ordine de idei, Capricornul este constructiv și știe să descopere de la început în Săgetător o serie de calități care vor fi așezate cu grijă la baza acestei relații potențiale. Pentru că ambii sunt deschiși spre comunicare, nu va exista plictiseală în cuplu iar lucrurile vor evolua permanent.

Bazându-se pe experiență, Capricornul va înțelege ce înseamnă libertatea pentru Săgetător și va încerca să fie mai îngăduitor cu acesta iar Săgetătorul, la randul lui, îi va propune Capricornului o serie de aventuri care îl vor face pe acesta să renunțe în parte la trăirile sale interioare.

Cupluri celebre: Diane Keaton (Capricorn) și Woody Allen (Săgetător); Ava Gardner (Capricorn) și Frank Sinatra (Săgetător); Aristotelis Onassis (Capricorn) și Maria Callas, (Săgetător).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Săgetătorului (descriere)

Capricorn și Capricorn

Dacă ambii parteneri sunt născuți în Zodia Capricornului, aceasta ar fi singura cale prin care omul ar putea atinge perfecțiunea în cuplu, dar ce perfecțiune monotonă! Dacă niciunul dintre cei doi Capricorni nu are, întâmplător și în mod cu totul neașteptat, un viciu, o slăbiciune, atunci cuplul va merge uns, ca o mașină nemțească. Organizați, economi, prevăzători – acordul lor va fi de la sine înțeles. Corecți și onești, vor fi deschiși unul cu celălalt și vor fi în armonie cu ceilalți, pentru că nu le stă în fire să invidieze și să bârfească.

Dacă echilibrul unuia dintre cei doi Capricorni este stricat de experiențe din copilărie sau de vreo dependență dobândită, celălalt va fi un pisălog rar întâlnit. Însă nu mai mult. Onestitatea și devotamentul nu îl vor lăsa să depășească această limită. Cuplurile de Capricorni sunt dintre cele mai stabile, pentru că au valori solide în comun.

Șansa Capricornului este educația, altfel poate fi limitat și sufocant, cu comportament dictatorial. Doi Capricorni cu educație mai redusă se vor ciondăni tot timpul, numai așa, din perfecționism. Doi Capricorni educați, însă, vor fi un exemplu de respect reciproc. În orice situație, Capricornii vor construi mult și solid împreună.

Cuplu celebru: Jude Law și Sienna Miller.

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului

Capricorn și Vărsător

Zodia Capricornului împreună cu Zodia Vărsătorului? O, da! Iată un cuplu care poate trage lumea după el, dacă lucrează în proiecte profesionale, sociale sau politice. Capricornul cel cu picioarele pe pământ, planificat, cinstit și înțelept, constant și cu o mare capacitate de muncă este exact ancora care-i trebuie Vărsătorului ca să nu decoleze de la realitate. Pentru că, se știe, Vărsătorul este deschizător de drumuri, este vizionar și nu cunoaște renunțarea. Adesea este perceput ca tiranic din pricina energiei cu care îi împinge înainte pe toți cei din jurul său. Capricornul este cel care poate să-i răspundă cu aceeași cantitate de energie și cu aceeași determinare pentru lucrul bine făcut.

Deci, am lămurit că un Capricorn și un Vărsător pot forma un cuplu de mare succes în politică sau în muncă. Dar în dragoste, în familie? Aici lucrurile comportă nuanțe care pot să le scape de sub control. Uneori, e posibil ca proiectele inovatoare ale Vărsătorului să presupună niște cheltuieli pe care Capricornul să le considere extravagante; el va exprima rezerve, mergând până la opoziție – Capricornul nu este dintre cei mai dispuși la concesii atunci când rațiunea lor spune nu. Între Vărsătorul temerar și Capricornul prudent pot naște fricțiuni, tensiuni, până la rupturi.

De asemenea, Capricornul nu foarte diplomat, riscă să-i taie cam brutal avântul Vărsătorului, opunând idealismului acestuia un realism masiv și cam greoi.

Esențialul este că atât Capricornul cât și Vărsătorul sunt, de obicei, orientați către progres și către partea luminoasă a vieții, deci merg în aceeași direcție, chiar dacă au viteze de deplasare diferite. Calea între ei este comunicarea de bună credință, iar asta este posibil pentru că niciunul dintre ei nu este excesiv de orgolios.

Cupluri celebre: Carla Bruni Sarkozy (Capricorn) și Nicolas Sarkozy (Vărsător); Madame de Pompadour (Capricorn) și Ludovic al XV-lea al Franței (Vărsător).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Vărsătorului (descriere)

Capricorn și Pești

Interesant de văzut câtă răbdare au Capricornii și câtă încredere au Peștii. Dacă el este născut în Zodia Capricornului și ea, în Zodia Peștilor, nu poate fi prea rău. Realismul și simțul practic al Capricornului se va întâlni cu volubilitatea și exuberanța femeii native în Pești. Ea va vedea frumosul peste tot, se va împrieteni ușor, își va pune sufletul în palmă, iar el… va fi OK cu asta. Capricornul nu este nici un sălbatic, nici un secretos.

A nu se crede că femeia născută în Zodia peștilor este nerealistă. Dimpotrivă, are o fire practică, rezolvă totul cu tenacitate și curaj, cheltuiește cu multă eficiență, deci soțul ei Capricorn va avea toată încrederea să-i lase pe mână întregul buget al casei și va fi mulțumit.

Dacă ea este Capricorn și el Pești… poate că lucrurile vor sta diferit, pentru că nu există zodie ai cărei nativi să fie mai diferiți în funcție de gen cum este Zodia Peștilor. Bărbatul născut în Zodia Peștilor este mai puțin încrezător în semenii lui decât femeia din aceeași zodie; are stări contradictorii cu schimbări rapide; este complicat și sensibil. Ceea ce îi oferă femeia Capricorn – soliditate, onestitate, constanță – s-ar putea să nu-i fie suficient bărbatului Pești. Ce i-ar mai trebui în plus? Păi tocmai aceasta este problema: nici el nu știe ce-i lipsește. Poate o anumită strălucire în relație, o comunicare subtilă, ceva care să se înscrie în zona excepționalului. Iar Capricornul este atât de realist… De unde să scoată asemenea hocus-pocus?

Cupluri celebre: Mel Gibson (Capricorn) și Oksana Petrovna Grigorieva (Pești); Elsa Einstein (Capricorn) și Albert Einstein (Pești); Kevin Costner (Capricorn) și Christine Baumgartner (Pești); Joan Baez (Capricorn) și Steve Jobs (Pești).

Citește și:
Zodia Capricornului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Capricornului
Zodia Peștilor (descriere)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Compatibilitati Zodii