Compatibilitățile Berbecului cu celelalte zodii
Berbec și Berbec
Zodia Berbecului în oglindă – umor la pătrat! Dar și orgoliu la pătrat. Partea bună este că doi Berbeci se înțeleg și se acceptă așa cum sunt, cu excentricitățile lor, cu comoditatea din unele momente, cu pasiunea pentru arta gastronomică și pentru traiul bun.
Înclinația lor pentru satisfacerea necondiționată a gusturilor și plăcerilor, pentru hainele de firmă și mașinile puternice îi împinge la cheltuieli mari, deseori peste nivelul câștigurilor. Un cuplu de Berbeci este visul oricărui bancher: va fi veșnic dator, tentat să ia credite din ce în ce mai mari și mai greu de achitat. Poate femeia Berbec are șanse să se trezească mai repede din acest vis al extravaganței și fie să strângă cureaua, fie să găsească noi surse de venituri.
Orgoliul destul de puternic specific zodiei îi poate pune pe ce doi Berbeci într-un fel de competiție și, dacă o iau în serios, ajung să se tachineze, să se persifleze până când vor ajunge la jigniri adevărate. Este important să se oprească la timp.
Cu gândul cel puțin, Berbecul nu este tocmai un monument al fidelității. Întotdeauna va fi atras de farmecul sexului opus. Într-un cuplu de Berbeci vor exista mereu spectrele altor pasiuni, dar, câtă vreme lucrurile nu sunt împinse prea departe, cei doi vor putea trata subiectul cu morul caracteristic și vor trece cu jovialitate peste asta.
Cupluri celebre: Steven Frederic Seagal (Berbec) și Kelly Le Brock (Berbec); Sarah Jessica Parker (Berbec) și Matthew Broderick (Berbec); Charlie Chaplin (Berbec) și Lita Grey (Berbec).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Berbec și Taur
Zodia Berbecului (semn de foc) și Zodia Taurului (semn de pământ) au darul de a se înfrunta într-un mod foarte creativ, până la un punct. Berbecul vine cu fantezia și cu talentul; Taurul, cu realismul și cu tenacitatea. Dacă au răbdare să negocieze, pot ajunge departe împreună.
Încăpățânarea lor, însă, ar putea să-i încurce serios. Niciunul nu cedează ușor: Taurul, din convingere; Berbecul, din dorința de autonomie. Tot ce trebuie să facă este să părăsească pentru o după-amiază cadrul obișnuit, să-și ofere puțină distracție, apoi o cină deosebită – ambii fiind gurmanzi – și să discute relaxat, încercând abordări diferite și încercând să privească fiecare din punctul de vedere al celuilalt.
Rareori Berbecul și Taurul se vor certa pe chestiuni materiale, concret, pentru bani. Ambii iubesc luxul și calitatea. Ceea ce îi învrăjbește este ritmul diferit în care fac lucrurile, Berbecul fiind mai delăsător, în funcție de dispoziție. Taurul are o energie puternică și constantă și are pretenția de la cei din jur să-I susțină ritmul.
Dacă lucrurile se împart judicios între cei doi – Berbecul să se ocupe de partea estetică, iar Taurul, de partea practică – poate să iasă ceva minunat și cu mai puține discuții.
Berbecul are obiceiul să flirteze, să se lase vrăjit de farmecele sexului opus, în timp ce Taurul se concentrează asupra vieții de cuplu. Dacă Berbecul întrece măsura cu libertățile pe care și le ia, Taurul n-o să tolereze. De evitat!
Cupluri celebre: Victoria Beckham (Berbec) și David Beckham (Taur); Steven Frederic Seagal (Berbec) și Adrienne La Russa (Taur); Gary Oldman (Berbec) și Uma Karuna Thurman (Taur); Charlie Chaplin (Berbec) și Oona O’Neill Chaplin (Taur).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Taurului (descriere)
Berbec și Gemeni
Un semn de foc și unul de aer, așa cum sunt Zodia Berbecului și Zodia Gemenilor, duc la arderi intense. Cel puțin, Berbecul va fi încântat de seninătatea Geamănului, de ușurința cu care îi acceptă capriciile. Geamănul detestă conflictul și, la urma urmei, nici nu prea îi pasă de multe. Nu se va angaja în lupta de argumente cu Berbecul pentru că își poate vedea de treaba lui independent.
Spiritul de independență al Gemenilor îi convine Berbecului până la un punct, pentru că se simte, la rândul lui, lăsat în pace. Dacă, însă, independența partenerului nativ în Gemeni se transformă în absență, Berbecul se simte lăsat pe dinafară, neglijat și începe să sufere.
După bunul lui obicei, Berbecul își manifestă frustrarea printr-o atitudine posacă, dar nu catadicsește să explice motivele supărării. Iar Geamănul ocolește discuția deschisă de teamă să nu se transforme în ceartă. Și așa se compromite comunicarea între cei doi: din dragoste, cu cele mai bune intenții.
Cel mai bine se înțeleg Berbecul și Gemenii în proiectele artistice, pentru că sunt amândoi dispuși să treacă dincolo de limitele convenționalului. Berbecul va veni cu harul detaliului perfect; Geamănul, chiar așa, aerian cum pare, va ține în frâu bugetul.
Cupluri celebre: Charlie Chaplin (Berbec) și Paulette Goddard (Gemeni); Omar Sharif (Berbec) și Faten Hamama (Gemeni).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Gemenilor (descriere)
Berbec și Rac
Zodia Berbecului și Zodia Racului: un semn de foc și un semn de apă. Berbecul este vivace, plin de umor, are idei năstrușnice și le pune în aplicare fără să stea pe gânduri, în timp ce Racul este cuminte și așezat, privind uimit la nebuniile Berbecului.
Ceea ce au în comun este talentul pentru lucrurile care cer manualitate. Berbecul este artist, are idei originale, iar Racul este un executor excepțional, sensibil, care nu face rabat la calitatea lucrului care-i iese din mână. Împreună pot face o echipă perfectă.
În casa lor va fi întotdeauna un confort cald, cu o tușă artistică. Se va mânca bine (chiar dacă nu întotdeauna sănătos), cu rafinament și servit irereproșabil. Musafirii nu se vor mai da plecați.
Berbecul trebuie să-și tempereze umorul și tendința de a glumi pe seama Racului; trebuie să fie ceva mai atent la nevoile partenerului său Rac, să-l asculte și să-i ia în serios. Nu trebuie să-I minimizeze meritele și aportul la bunăstarea comună pentru că Racul suferă mult atunci când este nedreptățit.
La rândul său, Racul nu trebuie să ia personal stilul de umor al Berbecului și să accepte că acesta are nevoie de relaxare, de libertate, inclusiv în modul de a comunica, dacă nu depășește anumite limite acceptabile. Dacă Racul va apela la grija și protecția Berbecului, va fi surprins să afle cât de grijuliu și protector poate acesta să fie.
Cupluri celebre: Mariah Carey (Berbec) și Tommy Mottola (Rac); Adrien Brody (Berbec) și Elsa Pataky (Rac); Dodi Fayed (Berbec) și Diana, Princess of Wales (Rac); Betty Ford (Berbec) și Gerald Ford (Rac); Mary Welsh Hemingway (Berbec) și Ernest Miller Hemingway (Rac).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Racului (descriere)
Berbecul și Leul
Ceea ce îi atrage unul la altul pe nativii din Zodia Leului și Zodia Balanței este senzualitatea intensă, ambii fiind semne de foc. Relația lor are o anumită strălucire care trece peste banalul cotidian și îi lasă pe toți ceilalți pe dinafară. Deseori, pentru a petrece timp împreună, sacrifică îndatoririle cotidiene și fac schimbări spectaculoase de program.
În cuplu, Berbecul este responsabil cu umorul, cu fantezia gastronomică și cu ideile de distracție neconvențională. Leul este cel care aduce luxul, cadourile inspirate, cu sau fără ocazie specială, gesturile generoase și neașteptate.
Pe de altă parte, ambii au ego-uri puternice. Sunt orgolioși și încăpățânați. Ambii se enervează destul de repede iar certurile pot eclipsa toate celelalte sentimente frumoase.
Relația este intensă atâta vreme cât cei doi se admiră și se complimentează reciproc. Berbecului îi place să fie prada iar pe Leu nu îl deranjează să vâneze. La distracții, împreună pot face ca petrecerea să țină până târziu. Împreună pot fi foarte cheltuitori și pot ajunge deseori în criză de bani.
Cupluri celebre: Robin Wright Penn (Berbec) și Sean Penn (Leu); Jennifer Garner (Berbec) și Ben Affleck (Leu); Andrew Lloyd Webber (Berbec) și Sarah Brightman (Leu); Debbie Reynolds (Berbec) și Eddie Fisher (Leu); Jesse James (Berbec) și Sandra Bullock (Leu); Jennifer Aniston (Berbec) și Justin Theroux (Leu); Richard Chamberlain (Berbec) și Wesley Eure (Leu); Emma Watson (Berbec) și Matthew Janney (Leu).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Leului (descriere)
Berbecul și Fecioara
Cei doi par foarte buni prieteni, dar caracterele lor îi vor aduce cât de curând în conflict. Berbecul o va șoca pe Fecioară cu îndrăzneala lui. Tot șocantă va fi și invitația Berbecului de a pleca împreună într-o călătorie aventuroasă, fără să cunoască dinainte vreun detaliu. De planificare se ocupă întotdeauna Fecioara.
Ceea ce funcționează între ei este partea sctrict practică a vieții, activitățile cu rezultate palpabile: gospodăria, bucătăria, amenajările din casă și din jurul casei. Diferența și conflictul pot apărea pe fondul cheltuielilor ușor extravagante pe care le face Berbecul, în timp ce Fecioara, socotită și planificată, este înclinată spre soluții mai economice.
Fecioara se plânge, se teme, anticipează ce e mai rău, iar Berbecul ia totul în glumă, păstrându-și detașarea și optimismul. Asta o exasperează pe Fecioară care ia totul la modul personal.
Cei doi se simt nesiguri în relație. Fecioara are nevoie de stabilitate iar Berbecului îi place să trăiască aventuros.
Fecioara îl vede pe Berbec necugetat, iar acesta se simte în permanență criticat. Berbecul este mereu pus pe glumă, pe când Fecioara tratează disensiunile cu dramatism și intransigență, considerându-l pe Berbec neserios. Este un cerc vicios care durează până când Berbecul pleacă trântind ușa, fără să se mai uite înapoi.
Cupluri celebre: Reese Witherspoon (Berbec) și Ryan Phillipe (Fecioară); Heath Ledger (Berbec) și Michelle Williams (Fecioară).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Fecioarei (descriere)
Berbecul și Balanța
Iată o poveste de dragoste care începe în stil mare. Berbecul își scoate la înaintare armele, dând un adevărat spectacol de afecțiune și făcând Balanța să creadă că și-a găsit alesul.
Perioada de început a întâlnirilor este foarte emoționantă, Balanța fiind mereu în centrul atenției Berbecului.
După ce trece perioada de „îndrăgosteală', cei doi încearcă să mențină pacea în relație. Ambele semne își vor dori să dețină controlul, iar pentru a obține ce-și doresc, Berbecul își va folosi capacitatea de intimidare, iar Balanța, farmecul și arta manipulării. Amândoi vor face compromisuri iar Balanța, de regulă, mai multe.
Cei doi sunt firi diferite – Balanța își dorește armonie iar Berbecul este într-o agitație continuă – doar se află la poli complet opuși în zodiac (exact la 180 grade), fiecare având calități ce-i lipsesc celuilalt, deci în unele privințe cei doi se completează bine.
Berbecul este impulsiv, o fire hotărâtă și gata să se aventureze dacă ceva e nou și atractiv, în timp ce Balanța e indecisă, iubește liniștea, armonia și situațiile calme. Berbecul poate ajuta Balanța să-și pună proiectele în aplicare atâta timp cât abordarea sa foarte energică nu dă peste cap Balanța care le tratează mai cerebral.
Între cei doi există o puternică atracție sexuală, trăsătură comună de altfel semnelor care în zodiac se află la poluri opuse.
Berbecul este guvernat de Marte, iar Balanța de Venus, acestea fiind planetele dragostei și pasiunii deci o combinație bună în dragoste. Iată o pereche în care cei doi au multe de învățat unul de la celălalt. Această relație este una de durată dacă cei doi evoluează împreună.
Cupluri celebre: Ann Miller (Berbec) și Michael Gambon (Balanță); Heath Ledger (Berbec) și Naomi Watts (Balanță); Clyde Barrow (Berbec) și Bonnie Parker (Balanță).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Balanței (descriere)
Berbec și Scorpion
Chiar dacă există o natură sălbatică în fiecare dintre aceste două zodii, care ar putea da naștere unei pasiuni puternice între ele, mai ales în dormitor, sunt mari șanse ca această combinație să nu funcționeze foarte bine, pentru că atât Berbecul cât și Scorpionul, vor încerca să domine relația în care au intrat.
Dacă încăpățânatul Berbec este cel care va încerca, mai degrabă, să-și impună punctul de vedere, Scorpionul este cel care va prețui mai mult această relație, încercând să o păstreze și să o întrețină. Dintr-un anumit punct de vedere, însă, misiunea Scorpionului nu va fi ușoară, pentru că Berbecul nu este una dintre cele mai loiale zodii iar stilul lui de a flirta permanent va scoate la iveală gelozia proverbială a Scorpionului.
Și Berbecul poate fi gelos la rândul lui iar această gelozie sigur nu va fi un liant între cele două zodii. Deși ciocnirile lor vor fi puternic argumentate aproape de fiecare dată, tot ciocniri rămân iar armistițiul, de multe ori, va întârzia să apară. Ambele zodii iubesc puterea și pentru că atât Berbecul, cât și Scorpionul vor căuta lumina reflectoarelor, ei trebuie să învețe să împartă acest lucru.
Deși mereu va exista o atracție puternică între cele două zodii, sunt puține șanse ca Berbecul și Scorpionul să îmbătrânească împreună. Natura lor este una relativ conflictuală și, oricât de multă pasiune va exista între ei, niciodată nu vor avea deplină încredere unul în celălalt.
Cupluri celebre: Dennis Quaid (Berbec) și Meg Ryan (Scorpion); Russell Crowe (Berbec) și Meg Ryan (Scorpion); Kate Hudson (Berbec) și Owen Wilson (Scorpion); Robert John Downey Jr. (Berbec) și Susan Nicole Downey (Scorpion); Sir Elton John (Berbec) și David James Furnish (Scorpion).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Scorpionului (descriere)
Berbec și Săgetător
Alăturarea acestor două zodii este de bun augur, pentru că, în majoritatea cazurilor, preferințele și interesele Săgetătorului se suprapun cu cele ale Berbecului. Plecând de la o baza comună, cele două zodii se pot dezvolta împreună, cautând în permanență mijloace care să le satisfacă. Fie că vorbim despre o călătorie la capătul lumii sau despre o noapte în oraș, Săgetătorul și Berbecul vor potența la maxim fiecare experiență, transformând totul într-o aventură.
Dacă cele două zodii vor alege să fie împreună și la locul de muncă, proiectele inițiate de Săgetător și Berbec vor avea aproape de fiecare dată succes. Atât nativii din Zodia Săgetătorului, cât și cei din Zodia Berbecului, sunt incapabili să piardă timpul, fiind mereu mânați de o anumită ambiție care îi va duce de fiecare dată spre succes.
Săgetătorul și Berbecul pot fi foarte buni prieteni, comunicarea dintre ei fiind mereu logică și bazată pe argumente, și chiar dacă uneori ajung să se contrazică, acest lucru nu face decât să le întărească respectul pe care și-l poartă reciproc.
Daca e să apară vreo problemă în această relație, atunci va apărea mai degrabă din cauza Berbecului, care poate fi extrem de posesiv în anumite momente. Pentru că Săgetătorul are în permanență nevoie de o anumită independență, pot exista în acest cuplu și momente mai tensionate însă, dacă vom pune în balanță viziunea optimistă asupra vieții pe care o au ambele zodii, vom înțelege de ce acestea reușesc să treacă de fiecare dată peste neajunsuri.
Cupluri celebre: Danny DeVito (Săgetător) și Rhea Pearlman (Berbec); Alec Baldwin (Berbec) și Kim Basinger (Săgetător); Serge Gainsbourg (Berbec) și Jane Birkin (Săgetător); Kevin Federline (Berbec) și Britney Spears (Săgetător); Emma Thompson (Berbec) și Sir Kenneth Charles Branagh (Săgetător); Charlie Chaplin (Berbec) și Mildred Harris (Săgetător).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Săgetătorului (descriere)
Berbec și Capricorn
Cuiul lui Pepelea este umorul. Cei născuți în Zodia Berbecului ar face haz de orice, în timp ce Zodia Capricornului este caracterizată mai ales prin sobrietate. Totuși, are și Capricornul supapele lui și totul este să i le dibuiești în timp. Câtă vreme munca e muncă, planificarea e respectată și cuvântul dat e onorat, în timpul rămas poți să încerci o glumă cu Capricornul și s-ar putea să-l vezi râzând cu lacrimi.
Problema Berbecului este lenea lui visătoare din anumite ceasuri ale zilei, lene din care Capricornul, spre exasperarea lui, nu poate să-l urnească. Iar asta se întâmplă mai ales dacă ea este Capricorn iar el, Berbec. Femeia Berbec este ceva mai activă și mai cu capul pe umeri.
Berbecul are un atu cu care va compensa toate lipsurile în ochii Capricornului: simțul detaliului, perfecțiunea lucrului făcut. Dacă se adună și își termină treaba, Capricornul nu va avea nimic să-i reproșeze. Conștient de importanța lucrului temeinic, doritor să treacă mai departe fără să repare și să cârpească pe urma altuia, Capricornul va fi fericit să facă echipă cu Berbecul, atât în activitatea profesională cât și în casă.
Cupluri celebre: Jane Hawking (Berbec) și Stephen Hawking (Capricorn); Elle Macpherson (Berbec) și Kevin Costner (Capricorn); Céline Dion (Berbec) și René Angélil (Capricorn); Patricia Arquette (Berbec) și Nicolas Kim Coppola (Capricorn).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Capricornului (descriere)
Berbec și Vărsător
Zodia Vărsătorului și Zodia Berbecului? Asta poate să fie o comédie rar întâlnită. Imaginează-ți doi oameni care pleacă la drum cu bagaje multe și aleargă să prindă trenul. În vreme ce Vărsătorul pare să creadă sincer că are șanse să ajungă la destinație chiar înaintea trenului, Berbecul e hotărât se bucure de fiecare pas, de fiecare secundă a voiajului în care a pornit. Dacă își va dori cu adevărat, va prinde și el trenul, fără atâta agitație.
Într-un cuplu format dintr-un Vărsător și un Berbec, problema se pune așa: Vărsătorul are un ideal și Berbecul n-are nimic împotrivă. Dar asta e de bine, înseamnă că nu e o stare conflictuală. Cu Vărsătorul ești OK atâta vreme cât nu-l împiedici. Cu Berbecul, atâta timp cât nu-l jignești. Or, pare că nici una, nici alta nu se va întâmpla între cei doi.
Fricțiuni pot să apară în privința banilor. Vărsătorul e socotit, chivernisit, mai mult decât decent în cheltuieli. Berbecul e mână largă, își face majoritatea mofturilor care-i sunt accesibile, detestă să pară zgârcit și să apeleze la soluții de sărăcie. În privința hainelor lui, a mașinii, a hobby-ului (cel mai adesea, pescuitul și / sau bucătăria) va face mereu cheltuieli care Vărsătorului îi vor părea exagerate, inutile.
Înclinația spre dramă a Vărsătorului nu este împărtășită de Berbec, care nu prea se obosește să dea apă la moare văicărelilor și să-l consoleze pe Vărsător. De aici ar putea să mai apară tensiuni, dar nu grave și rezolvabile pe calea senzualității, a apropierii fizice. Pentru că un semn de aer și un semn de foc ce pot produce? Vâlvătăi.
Cupluri celebre: Fanny Ardant (Berbec) și François Truffaut (Vărsător); André Previn (Berbec) și Mia Farrow (Vărsător); Eldred Gregory Peck (Berbec) și Veronique Peck (Vărsător).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Vărsătorului (descriere)
Berbec și Pești
Zodia Peștilor și Zodia Berbecului – două zodii vecine, diferite, dar nu pe cât ar putea să pară.
Bărbatul nativ în Pești are momentele lui de entuziasm și strălucire, după care se scufundă în ape adânci din care nu mai iese decât atunci când are el chef. Femeia Berbec își vede de treabă și îl lasă într-ale lui, fără să ia personal indispoziția partenerului său. Îl tratează cu răbdarea și cu îngăduința cu care își tratează și copiii atunci când se răsfață.
Femeia Pești înoată mereu la suprafață, nu pierde niciodată contactul cu lumina și cu strălucirea soarelui. Constantă în energia ei, își pierde deseori răbdarea cu leneșul și imperturbabilul Berbec. În ciuda vehemenței cu care îi reproșează Berbecului pasivitatea și lipsa de participare, înclinația spre distracție în detrimentul activităților serioase și obiceiul de a se amuza întotdeauna, pe orice temă – femeia Pești nu pune nimic la inimă și nu se supără cu adevărat.
Peștii și Berbecul se înțeleg de minune în domeniul artei precum și în proiectele de transformare, decorare, amenajare și reparații. Ambii iubesc lucrurile care funcționează și arată frumos – nu sunt adepții cârpelilor și soluțiilor improvizate. Nu se zgârcesc, nu cumpără ieftin și prost. Poate că Peștii au un pic mai multă grijă cum cheltuiesc, dar nu fac rabat la calitate.
La sfârșitul zilei, le place relaxarea, le place să stea puțin la taclale în fața unui pahar de vin și gustă depotrivă o glumă bună.
Cupluri celebre: Steven Tyler (Berbec) și Cyrinda Foxe (Pești); Vittoria Colonna (Berbec) și Michelangelo Buonarroti (Pești).
Citește și:
Zodia Berbecului (descriere)
Ascendentul celor din Zodia Berbecului
Zodia Peștilor (descriere)