Cea mai puternică rugăciune pentru sporul casei

rugăciune pentru sporul casei

Mulți oameni se plâng în ziua de azi că au parte de pagube și că nimic nu le merge așa cum și-ar dori. Ajung, astfel, să-și piardă credința în Dumnezeu, când, de fapt, la El ar trebui să caute rezolvare. Celor care se află în această situație, le recomandăm să rostească această rugăciune pentru sporul casei. 

Rugăciunea este cu atât mai puternică dacă o citești vinerea, zi în care postești.

“Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina că şi cu o haina; Cel ce întinzi cerul că un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; 

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clatină în veacul veacului. Adâncul că o haina este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor stă ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se şuie munţi şi se coboară vai, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. 

Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adapă-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satură pământul. 

Cel ce răsări iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; că să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; că să veselească faţă cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Satură-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor. 

Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul sau. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc că să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcusurile lor se vor culcă. Ieşi-va omul la lucrul sau şi la lucrarea să până seară. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea această este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, că să se joace în ea. 

Toate către Ţine aşteaptă că să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor adună; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţă Ta, se vor tulbură; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţă pământului. 

Fie slavă Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţă mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, că să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul.”

Sursa: www.ortodoxia.rol.ro

Sursa foto: shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate