Ce trebuie să știi despre operația de varice. Prof Univ Dr Mircea Pătruț vorbește despre complicațiile provocate de varicele netratate

operația de varice

Varicele afectează peste 50% din populație. Deși afecțiunea apare, cu precădere, după 40 de ani, nu sunt rare nici cazurile de tineri de 18-20 de ani care se confruntă cu boala varicoasă. În acest caz, moștenirea genetică își spune cuvântul.

Una dintre cele mai frecvente complicații ale varicelor o reprezintă ulcerul varicos. Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruț, de la Hiperclinica Tulkarem, ne vorbește despre complicațiile varicelor și ne spune totul despre operația de varice. Tehnicile folosite de Prof. Univ. Dr. Mircea Pătruț în tratarea pacienților se bazează pe peste 30 de ani de experiență, acesta operând până acum nenumărate cazuri extreme de boli varicoase.

De ce facem varice

Principala cauză a apariției varicelor este tromboflebita. Tromboflebita superficială afectează venele de la suprafața pielii, cel mai adesea la nivelul gambelor, dar poate afecta și venele membrului superior. Pe lângă faptul că sunt inestetice, varicele pot fi însoțite uneori și de durere. În unele cazuri, pot apărea inflamații ale picioarelor.

De regulă, varicele apar la persoanele care stau mult timp în picioare. Senzațiile care apar sunt ușoare la început, de arsură sau de greutate în picioare sau pe scaun, chiar și de mâncărime la nivelul pielii de deasupra varicelor. Acestea nu sunt doar o problemă care ține de estetică pentru că, netratate la timp, produc complicații!“, spune Prof Univ Dr Mircea Pătruț.

Boala varicoasă, numită și insuficiență venoasă a membrelor pelvine, este o boală cu transmitere congenitală. Pe lângă factorul ereditar, mai intervin  și alți factori: tulburări endocrine, sarcină, constipație, tuse cronică.

operația de varice

Cum se tratează varicele

Tratamentul varicelor se face doar chirurgical și este eficient în faze cât mai precoce ale bolii.

Prevenția este foarte importantă, iar cele mai eficiente măsuri de prevenție sunt poziția cu picioarele ridicate și purtarea de ciorapi elastici medicinali. Ciorapul medicinal trebuie să aibă gradul de compresie 1 sau 2 și trebuie să fie personalizat, adică să respecte dimensiunile pacientului, astfel încât să se muleze perfect pe piciorul cu probleme si să își poate face efectul.

Care sunt cele mai noi tehnici pentru operația de varice

Potrivit medicului Mircea Pătruț, cele mai noi tehnici pentru operația de varice sunt: laserul endovenos, radiofrecvența, închiderea venei safene cu GLUE. Sunt tehnici care au rezultate garantate, singurul neajuns fiind acela al costurilor ridicate. Acestea sunt justificate de device-urile folosite, de aparatura performantă, de complicațiile existente care variază de la un pacient la altul. În funcție de stadiul evolutiv al bolii, prețul pornește de la 4000 Ron și poate ajunge până la 20.000 Ron.

Prețul mai variază în raport cu unul sau două membre pelvine bolnave precum și în funcție de gradul de leziuni estetice date de evoluția și complicația bolii varicoase.

Cele mai frecvente complicații ale varicelor

Conform dr. Mircea Pătruț, când boala varicoasă avansează, apar complicațiile. Acestea pot fi simple, dar și majore, ducând până la pierderea vieții: Putem enumera următoarele complicații: tromboflebita superficială care se poate extinde la sistemul venos profund și poate determina tromboflebită profundă, tulburări trofice cutanate care pot merge de la simple dernite până la ulcer trofic, edemul membrelor pelvine care poate să fie inițial reversibil până la edemul  permanent, fix, gigant, monstruos, dar și cangrena venoasă a membrele pelvine. Există și embolia cardiacă și pulmonară care poate merge până la stop cardiac sau pierderea unei mase importante din plămâni, fisurarea varicelor cu hemoragie externă. Tot la complicații se poate aminti de infecțiile la nivelul membrelor pelvine, la nivelul pielii, al mușchilor și al oaselor“, spune medicul specialist.

 

Tulkarem este prima clinica particulara de flebologie (varice) din România, fiind înființată în 1991. Hiperclinica de varice TULKAREM pune la dispoziția publicului larg din țară și din străinătate cele mai rapide și eficiente metode de tratare a bolii varicoase, chirurgical (chirurgie estetică selectivă a varicelor), metode endovenoase (scleroterapia ecoghidată cu spumă, laser endovenos de toate tipurile, closure cu radiofrecvență toate tipurile, abur).

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate