Ce este screeningul? Tot ce trebuie să știi despre metoda revoluționară pentru depistarea bolilor în fazele incipiente
Screeningul reprezintă totalitatea investigaţiilor efectuate pentru a afirma sau infirma prezenţa cancerului, înaintea apariţiei simptomelor. Această tehnică ajută la depistarea cancerului în stadii incipiente, dar şi la prevenţia anumitor boli, cum ar fi diabetul zaharat și obezitatea.
Ce este screeningul?
Aceste teste sunt recomandate regulat în funcţie de vârstă, starea generală de sănătate, istoricul medical familial şi expunerea la diferiţi factori de risc, conform sfatulmedicului.ro.
Medicii recomandă ca screeningul să se efectueze anual. Iată care sunt etapele care ajută la descoperirea unei boli, în stadiul incipient, potrivit cdt-babes.ro:
- Prevenția primară reprezintă evitarea apariţiei bolii prin combaterea factorilor de risc.
- Prevenția secundară este detectarea precoce a bolii cu scopul de a reduce progresia ei.
- Prevenția terțiară are rolul de a preveni complicaţiile date deja de o boală existentă în organism.
Dacă maladiile se descoperă în faza primară, acestea sunt mult mai uşor de tratat. Atunci când simptomele apar, unele boli sunt într-o fază avansată, iar şansele de vindecare devin minime sau chiar imposibile.
Ce boli se verifică prin screening?
Sunt recomandate screening-urile pentru următoarele afecțiuni:
- hipertensiune arterială – măsurarea tensiunii arteriale;
- obezitate – determinarea indicelui de masă corporală;
- dislipidemie – determinarea profilului lipidic;
- diabet zaharat – determinarea glicemiei;
- diagnosticarea anevrismului de aortă (la bărbaţi>65 ani, fumători);
- osteoporoză (la femei>65 ani);
- cancerul de sân – mamografie;
- cancerul de col uterin – examen citologic vaginal (test Babeş – Papanicolau);
- cancerul colorectal – testul hemocult, rectosigmoidoscopia, colonoscopia;
- boli cu transmitere sexuală pentru persoane aflate la risc sau femei însărcinate (chlamidia, gonoreea, hepatita B, sifilisul, virusul imunodeficienţei umane – HIV);
- incompatibilitate de Rh (gravide);
- depresie (adulţi);
Testele screening sunt recomandate de către medic, după o discuție prealabilă cu pacientul. Se vor lua în considerare sexul si vârsta. De asemenea, se va ține cont de dovezile existente până in momentul respectiv.
Foto: 123rf.com
Alexandra Burlacu
Citește și:
Ce este psoriazisul? Iată cele mai bune remedii naturiste pentru a controla simptomele acestei boli
Ce cantitate de nuci ar trebui să consumi zilnic pentru a preveni diabetul de tip 2?