Care este vârsta ideală pentru începerea vieții sexuale? Iată ce spune psihologul
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/06/vârsta-ideală-pentru-începerea-vieṭii-sexuale.jpg)
Trăim într-o lume modernă ȋn care sexul nu mai este un subiect tabu pentru nimeni. Cu toate acestea, începerea vieṭii sexuale rămâne încă un subiect de dispută, motiv pentru care am cerut părerea unui psiholog pentru a vedea care este vârsta ideală pentru începerea vieții sexuale.
Nu doar prima experiență sexuală este un subiect controversat, ci și educația sexuală a tinerilor. Cine și cum ar trebui să se ocupe de această educație în aşa fel încât să avem răspunsuri la întrebări care ne frământă?
Care este vârsta ideală pentru începerea vieṭii sexuale? Iată ce spune psihologul
Am solicitat părerea domnului Valentin Pescaru, psiholog, psihoterapeut şi sexolog pentu a afla care este vârsta ideală pentru începerea vieṭii sexuale. Iată ce am aflat:
„Punctele de vedere sunt diverse: abordarea biologică spune că, în momentul în care natura a hotărât că menstruaṭia să-şi facă apariṭia este şi semnul începerii perioadei de procreere. În multe culturi aceasta înseamnă 12-13 ani sau chiar mai devreme.
Abordarea emoṭională spune că fata care are ciclu menstrual poate procrea, dar nu înseamnă că ea este şi pregătită emoṭional pentru aceasta. Maturizarea emoṭională, întărirea capacităṭii de a face faṭă emoṭiilor, sentimentelor asociate cu situaṭii cu mare ȋncărcătură emoṭională, aşa cum este şi ȋnceperea vieṭii sexuale, pot apărea mult după vȃrsta de 12 ani, spre 18-19 ani.
Abordarea psihologică vede şi tratează situaṭia chiar şi mai complex. Viaṭa sexuală nu înseamnă doar cunoştinṭele legate de felul în care se face sex, metode de protecṭie sau contracepṭie, ci înseamnă, înainte de toate, o relaṭie emoṭională cu partenerul de sex opus. Această relaṭie cuprinde multe aspecte, printre care cele mai importante sunt sentimentele, încrederea în partener, sinceritatea, stabilitatea relaṭiei şi abia mai apoi atracṭia sexuală. Capacitatea de a ȋnṭelege ce înseamnă cu adevărat o relaṭie, ce înseamnă cu adevărat relaṭia intimă cu o persoană se creează mult mai tȃrziu, ȋn jurul vȃrstei de 18 ani.
Cu alte cuvinte, debutul vieṭii sexuale trebuie să ia în considerare toṭi factorii implicaṭi ȋn aceasta: biologici, emoṭionali, dar şi psihologici şi relaṭionali. Corelȃnd toate elementele de mai sus, cel mai sănătos ar fi ca debutul vieṭii sexuale să se facă atunci când persoana în cauză se simte cu adevărat pregătită, din toate punctele de vedere, iar asta s-ar situa după vârsta de 18 ani. Din păcate, presiunea vieṭii moderne, anturajul, vagabondajul virtual (sub forma clipurilor erotice de pe canalele video şi reṭelele sociale), dar şi accesul nestingherit al adolescenṭilor la pornografie face ca debutul vieṭii sexuale să fie făcut din ce în ce mai devreme (în Romȃnia vȃrsta fiind în jur de 14 ani), cu rezultate dezastruoase asupra dezvoltării fizice şi psihice a adolescenṭilor. Să nu uităm că Romȃnia ocupă un ruşinos loc 1 ȋn Europa ȋn ceea ce priveşte numărul de adolescente care dau naştere la copii.”, a spus psihologul Valentin Pescaru.
Foto: shutterstock.com
Citește și:
Ce afecțiune poate duce la suicid?
Ce distruge o relație? O să fiți surprinși…
Ești stresată în fiecare zi? E posibil să suferi de stres cronic