Ayelet Tsabari: „Scriu pentru copilul care am fost”

Născută în Israel, Ayelet Tsabari a trebuit să plece de-acasă pentru a înțelege ce înseamnă, cu adevărat, „acasă'. Cea mai recentă carte a sa vorbește, într-un mod unic și cuceritor, despre experiența ei de nomadă.

O rebelă, o căutătoare a libertății, o călătoare – Ayelet Tsabari explorează viața și scrisul așa cum puțini au curajul s-o facă. „Arta de a-ți lua rămas-bun', publicată la Editura Humanitas, vorbește despre căutările, vulnerabilitățile și forța unei femei decise să lase totul în urmă pentru ca, după ani, să-și dea seama că, de fapt, istoria, trecutul, rădăcinile sunt cele care îi dau energia de a continua. Tocmai din acest motiv, vei constata că ai în față o adevărată poveste de viață.

Într-o recenzie a celei mai recente cărți pe care o semnați, cineva spunea că lectura acesteia a fost atât de intensă, încât, după terminarea ei, a vrut să știe cum sunteți, ce mai faceți? Așadar, aș începe interviul cu exact această întrebare: ce mai faceți?
Mulțumesc pentru întrebare! Sunt foarte bine. Locuiesc în Israel acum. Familia mea și cu mine ne-am mutat înapoi acum trei ani, la început doar de probă, dar deocamdată rămânem. Din multe puncte de vedere, nu e un loc ușor de locuit, dar iubesc să am în jurul meu familia și comunitatea, iar după 20 de ani în Canada, mă bucur de soare și căldură! De asemenea, lucrez foarte mult, iar scrisul este locul care îmi oferă fericire.

Citește și...

Ce i s-a întâmplat lui Dan Ursa când s-a întors la muncă. Câștigătorul Survivor 2023 e șocat: „Este greu de explicat'

Cu ce se ocupă soția lui Victor Ponta. Daciana Sârbu a dat lovitura cu o afacere: „A fost greu cu creșterea prețurilor'

În carte am găsit câteva definiții frumoase pentru „acasă'. După toate experiențele trăite până acum, ce este „acasă'?
În continuare este ceva pe care mă chinui să-l definesc. Știu că trăiesc mai puternic sentimentul de „acasă' în Israel, în ciuda câtorva probleme pe care le am legate de acest loc și în ciuda faptului că am locuit departe de el atât de mult timp. Am o legătură puternică cu pământul, cu mirosurile și lumina și felul în care se simte Israelul. Dar sentimentul de acasă aici este, în același timp, precar și în continuă schimbare, pe de-o parte pentru că e Israel și e un loc complicat, contestat, și parțial din cauza propriului meu istoric al plecărilor, ceea ce înseamnă că în continuare mă simt, uneori, ca un străin. Chiar faptul că scriu în limba engleză întărește acest sentiment al înstrăinării. Încă mă țin bine de „acasă' pe care o regăsesc în familie și în scrisul meu. Acestea sunt cele mai solide definiții pe care le am.

Ați spus că ați vrut să scrieți o carte pe care v-ați fi dorit s-o fi citit în copilărie. Ați reușit?
Într-un fel, ne poziționăm mereu ca perdanți când scriem o carte, pentru că este cartea pe care ne imaginăm că o vom scrie și cea pe care ajungem să o scriem, și mereu este o gaură între ele. Dar lăsând asta deoparte, simt plăcere în ceea ce fac, scriu pentru copilul care am fost și, da, în continuare scriu cărțile pe care aș fi vrut să le citesc în copilărie, ca adolescentă și ca tânără femeie.
Să scriu cărți cu personaje și conținut Mizhari este o mare motivație în munca mea, iar comunitatea mea este, în continuare, cea mai mare inspirație.

Mi-a plăcut felul în care ați prezentat cultura și indentitatea evreilor Yemeni (din nordul Africii) și Mizhari (evreii din Orient, cei care vorbesc limba arabă ca limbă maternă). Cât de important este pentru oameni să afle despre rădăcinile lor?
Pentru mine a fost foarte important. Cred că, privind înapoi, suntem capabili să ne situăm, să ne înțelegem și să creștem. Pentru mult timp, am fost înstrăinată de trecutul meu Yemeni, și știu cât de nociv și demoralizator a fost asta pentru mine. A fost și este în continuare vorba despre vindecare în reconectarea cu propriile rădăcini.

Un personaj foarte important în carte a fost tatăl dumneavoastră. Există momente în care simțiți nevoia să-l aveți în preajmă?
Deoarece l-am pierdut la o vârstă mică, mi-e greu să mi-l imaginez acum, ca bunic, cum ar fi fost să am un tată în viață, ca adult. Câteodată încerc să-mi imaginez ce-ar fi simțit în legătură cu lucruri care se întâmplă astăzi în lume, de exemplu. Mi-ar fi plăcut să-i ascult părerea în legătură cu politica sau probleme de mediu, să vorbesc cu el despre cărți. Dar cred că cel mai tare mă doare faptul că fiica mea nu-l cunoaște. Întreabă des despre el.

Știu că ați împărtășit cu tatăl dumneavoastră aceeași dragoste pentru cărți. Ce carte din bibliotecă vă duce cu gândul la acesta?
Atât de multe cărți mă fac să mă gândesc la el! Titluri clasice precum Oliver Twist sau Ocolul Pământului în 80 de zile. Dar și cărți de poezie, pentru că el era poet, mai ales cele scrise de alți poeți Yemeni precum Tuvya Sulami și Shlomi Hatuka.

Citește și...

Anca Serea rupe tăcerea despre divorțul de Adi Sînă: „Am zis că ne-am gândit de multe ori, ne-am certat și ne-am gândit că nu o să mai fim împreună'

Cu ce se ocupă soția lui Victor Ponta. Daciana Sârbu a dat lovitura cu o afacere: „A fost greu cu creșterea prețurilor'

Apropo de fiica dumneavoastră: v-a influențat maternitatea scrisul?
Absolut! În mai multe moduri. În primul rând, influențează felul în care scriu, pentru că, fiind părinte, înseamnă că am mai puțin timp să scriu. Scriu cu un simț mare al urgenței acum. Dar afectează și modul în care privesc lumea și subiectele despre care simt că pot sau nu să scriu. Recunosc că, de când am devenit mamă, sunt anumite subiecte despre care sunt mai puțin tentată să scriu sau să citesc.

Și acum ce citiți?
Mereu citesc un milion de cărți în același timp, iar noptiera mea arată ridicol!
Ca toată lumea, citesc noua carte a lui Sally Rooney și îmi place (n.r. – Beautiful World, Where Are You).

În ce zonă vă simțiți mai confortabil: în memorii sau în ficțiune?
Iubesc ambele genuri. Îmi plac memoriile pentru că pare a fi străduința artistică supremă, ideea transformării unei povești de viață în artă. Dar după ce am scris memorialistică pentru o lungă perioadă de timp, m-am săturat de propria-mi persoană! E atât de bine
să fiu din nou pe tărâmul ficțiunii, permițându-mi să-mi imaginez și să petrec timp cu personajele mele de care m-am atașat foarte tare. Mi-e dor de ele când nu sunt la biroul meu.

Legat de titlul revistei noastre, „Avantaje', ce simțiți că este special în viața dumneavoastră?
Faptul că trăiesc din scris este pentru mine un vis devenit realitate, unul pentru care am muncit mult să-l îndeplinesc. Sunt norocoasă să am o familie iubitoare și să fiu capabilă să aleg unde vreau să locuiesc și să mă pot întoarce acasă. Sunt mulți oameni în lume care nu au acest privilegiu.

VEZI FOTOPOZA 1 / 2

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș

Foto: Jonathan Bloom

Citește și: Laura Ionescu: „Nu m-am luptat cu nimeni așa cum am făcut-o pentru mama'

Citește și următorul articol:

Alexandra Irod-Olteanu: „Părintele nu trebuie să fie perfect în relația cu copilul său, ci prezent'